Nimic în viaţă nu-i întâmplător. De ce ar fi
altfel în artă? Poate spre a proba, o dată în plus, acest postulat, un grup de şapte
artişti, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Iaşi, au vernisat
în ianuarie, la Galeria de Artă „Dana“ din Iaşi, expoziţia „Sens şi semnificaţie“,
sub egida Primăriei municipiului Iaşi. Expozanţi: Gabrel Baban, Călin Baban, Constantin Crengăniş, Mihai Coţovanu, Eugen
Mircea, Costin Neamţu, Lucian Zmău. Prezentare – criticul de artă Gheorghe
Macarie.
Prin expoziţia de artă (pictură, grafică,
sculptură) a celor şapte plasticieni ieşeni s-a încercat tălmăcirea sensurilor
a toate câte prind să aibă semnificaţie pentru sufletul nostru nărăvit la sete
de frumos. Şi ce dacă-i iarnă şi „troienite-s cărările“? Iernile lui Eugen
Mircea au calmul blând al împăcării cu legile firii, cele ale lui Mihai Coţovanu
trimit la clasicism cu înmiresmări de înţelepciune, cât „stele-n cer, deasupra
mărilor ard depărtărilor până ce pier“, iar dinspre cerul ca un adânc de mare văzut
de Gabrel Baban niciun semn nu se arată pentru făptura de lut rămasă în „Aşteptare“
la margine de drum străjuit de copaci fără coroană şi gardul unei stâne pustii.
Dar acareturile de la Ipoteşti? Dar „Casa Eminescu“?
Dar caii năzdrăvani şi păsările? Dar fetele, frumoasele, care nu vor înţelege
în veci de veci „să dea vrabia din mână“ pe Luceafărul „plutind în adevăr/scăldat
în foc de soare“, opunând veşniciei fărâma de „oară de iubire“ pentru care zeii
îi vor fi invidiat de-a pururi pe bieţii muritori! Dacă nu credeţi, daţi o fugă
până la Galeriile de Artă de la Iaşi, priviţi cu atenţie sculpturile lui Lucian
Zmău şi abia după să despicăm şi sens şi semnificaţie în artă ca o răsfrângere
de suflet cald în lumea niciodată muritoare în care omul doar e pieritor. Opriţi-vă
cu ne-grabă şi în faţa lucrărilor lui Costin Neamţu şi, de vi se va părea că
este rânduială în felul cum cad fulgii de zăpadă în albul anotimp, e doar
pentru că i-am îngăduit liniştii din noi să cânte în legea ei. Să nu întinaţi
albul din lucrările lui Constantin Crengăniş sau ale lui Călin Baban, fiindcă,
fiecare în felul său aduce mărturie de o ţară cu oameni binecuvântaţi din
rândul cărora Dumnezeu, spre a-i ajuta să-şi vadă cu adevărat sufletul, l-a
fost ivit (mai mult din lumină decât din lut) pe Eminescu.
Nimic în lume nu-i întâmplător. De ce ar fi
altfel în arta – oglindă păstrătoare a chipului unui popor din care facem parte
şi despre care depun mărturie acum, la început de an, şapte artişti ieşeni, şapte
români logodiţi cu arta adevărată, un fel de „mândră crăiasă, a lumii mireasă“,
niciodată roabă „la mâna casnică a gândirii“, dar supusă dorului însemnat cu
ne-moarte de mână de muritor!