Din nou miercuri, din nou la Ateneu, un
public numeros a (re)ascultat un ansamblu redutabil, afirmat de multă vreme în
topul celor mai bune din ţară. Este vorba de Cvartetul Transilvan, alcătuit din
instrumentişti de elită, cu Gabriel Croitoru la vioara I, Nicuşor Silaghi –
vioara a doua, Marius Suărăşan – violă, Vasile Jucan – violoncel. Ca şi în urmă
cu câţiva ani, au oferit un program accesibil şi încântător, gândit într-o
„cheie“ lejeră, perfect adecvată unei stagiuni estivale, cu piese scurte şi
binecunoscute, alături de suite folclorice româneşti cu puternic impact şi
deci cu un succes aparte.
Parcă pentru a ne convinge că abordează (şi)
marele repertoriu de gen cu acelaşi profesionalism şi cu o reală bucurie de a
cânta, interpreţii au prezentat pagini alerte şi spumoase din cvartete
mozartiene – KV 137 şi KV 136 –, alternând cu superbe miniaturi precum „Salut
d’amour“ de Elgar, „Humoresca“ de Dvor˘ák, „Meditaţie“ din opera „Thaïs“ de
Massenet, „Liebesleid“ de Kreisler,
cu o puternică amprentă romantică, încărcată de sensibilitate, lirism,
melancolie, poate uşor nostalgic sau marcat de tristeţe, aspect subliniat şi
prin tonalităţile preponderent minore. Partiturile, concepute în general pentru
vioară solo cu acompaniament orchestral sau de pian, l-au adus în prim-plan pe
Gabriel Croitoru, un solist la care am admirat întotdeauna linia elegantă,
frazarea atent condusă şi fineţea nuanţelor. Şi de această dată a avut un
discurs permanent „bine temperat“, fără excese ori dezvoltări bombastice, susţinut
acum cu discreţie de colegii din cvartet, care au împlinit atmosfera delicată şi
cuceritoare, mult „gustată“ de cei care, poate, îşi reascultau astfel melodiile
preferate, într-o versiune interpretativă deosebită. Păstrând cumva specificul
marcat de poezie, evocare şi sentimente nerostite, dar schimbând „registrul“,
cvartetul a oferit în continuare o celebră secvenţă din coloana sonoră a
filmului „Lista lui Schindler“, apoi piesa „Por una Cabeza“ de Gardel şi, într-un aranjament de P. Martin, „Black Eyes“ – de
fapt, vestita melodie rusească „Oci ciornie“, la fel de frumoase şi excelent
cântate. Toate acestea – la finalul unui mozaic foarte bine conceput şi
echilibrat, relaxant pentru spectatori, solicitant pentru instrumentişti,
desigur, cu un accent subliniat şi unanim apreciat în ce-l priveşte pe Gabriel
Croitoru, vioara întâi – şi la propriu, şi la figurat – în acea primă parte de
concert.
După pauză, Cvartetul Transilvan a revenit
pe podium pentru a delecta publicul cu suite folclorice decupate din zone
diferite – Transilvania, Maramureş sau Muntenia –, cuprinzând cântece şi
dansuri tradiţionale fredonate de orice român, într-un aranjament inspirat
realizat de Nicuşor Silaghi. Excelentul violonist a evoluat deopotrivă ca
solist, secondat cu precizie şi eficienţă de partenerii care, deşi au
acompaniat discret, au avut de rezolvat o scriitură dificilă, „ţinând isonul“
în cel mai autentic spirit al muzicii noastre populare, prin structurile
ritmice complexe ce aminteau de ţambal sau prin sunetele prelungi imitând poate
cimpoiul sau buciumul. Pline de viaţă, într-o adevărată explozie de joc şi vervă
melodică, suitele au stârnit, pe bună dreptate, entuziasmul publicului, răsplătit,
ca bis, cu o altă suită la fel de colorată şi ingenios construită, spre
încântarea celor care au plecat din sala Ateneului cu o stare de bine, dorindu-şi
să-i poată reasculta cât de curând. Cvartetul Transilvan a dovedit, încă o dată,
că după mai bine de două decenii de activitate intensă îşi păstrează prospeţimea
şi calitatea artistică, membrii săi lucrând cu plăcere, ca între prieteni îndrăgostiţi
de muzică, mereu dornici să cânte cu un firesc al cărui „secret“ stă şi în
experienţa îndelungată, şi în faptul că fiecare dintre ei este şi profesor, fie
la Cluj, fie la Bucureşti. Entuziasmul şi tinereţea lor interioară se menţine
astfel (şi) prin relaţia permanentă cu studenţii, pe care îi învaţă nu doar
tehnică instrumentală, ci mai ales cum să ajungă la performanţa interpretativă
pe care ei înşişi o demonstrează din plin în numeroase concerte susţinute în ţară
şi în străinătate. Cu adevărat, Lanto Communication ne-a răsfăţat şi în acea
seară, la sfârşit de iulie, printr-un concert ce merită să rămână în „caseta
noastră cu amintiri“.
