Interviu cu Vlad Voiculescu și Marius Ungureanu
Cele mai deficitare specialități
– Cu un deficit foarte important în
anestezie și terapie intensivă.
Marius
Ungureanu: – Cele mai deficitare specialități sunt însă
epidemiologia și sănătate publică și management sanitar, unde mai mult de
jumătate din posturi sunt vacante. Planificarea nevoii de resurse umane este
unul din aspectele esențiale. Pornind de aici, putem remedia dezechilibrele pe
care le avem în momentul de față. Desigur, atunci când vom remedia
dezechilibrele, trebuie să ne asigurăm și că sistemul românesc de sănătate este
atractiv și că medicii formați vor decide să rămână și nu să plece. Discuția
este însă mult mai complexă, deoarece depășește sfera de atribuții a
Ministerului Sănătății și planul a fost dezvoltat tocmai în colaborare cu acele
instituții care au, de asemenea, atribuții în domeniu. Vorbim de Ministerul
Educației, care formează personalul medical, de Ministerul Muncii, care
reglementează piața muncii, de Ministerul Finanțelor Publice, care dă banii.
Trebuie subliniat că măsurile acestea vor da rezultate pe termen mediu și lung
și asta doar dacă noua echipă care va veni la guvernare va considera că
demersul început de noi trebuie continuat. În momentul de față, proiectul de
hotărâre de guvern este în faza de avizare interministerială.
– Și vorbim doar de un plan, măsurile
concrete vor veni mai târziu?
– Măsurile, activitățile și indicatorii
sunt prevăzute în plan. Să luăm de exemplu o măsură: rescrierea legii
rezidențiatului. Acesta este în sine un proiect de anvergură.
– Un drum care a fost trasat.
– Și ar urma să fie parcurs de viitorul
guvern.
– Absolut. Dar, din punctul nostru de
vedere, considerăm că este un demers necesar pentru a ne asigura că măsurile
luate cu privire la personalul medical vor construi, până la urmă, înspre un
obiectiv final. Care, în momentul de față, este de a face sistemul de sănătate
atractiv pentru personalul medical din România. Pornim de la faptul că statul
român formează personal medical și apoi, din păcate, respectivii oameni nu se
regăsesc în sistemul de sănătate. Ceea ce, în cele din urmă, are consecințe
negative asupra calității îngrijirilor de sănătate.
Nu totul ține de finanțare
– Apropo de atractivitatea sistemului de
sănătate, oricum există o problemă. Sistemul este subfinanțat din start.
– Da, sistemul este subfinanțat, dar vedem
că, dincolo de asta, sunt măsuri care nu țin de finanțare. De exemplu, unul din
lucrurile care a ieșit la iveală din discuțiile cu medicii tineri, atunci când
ne-am consultat, în procesul de realizare a planului, a fost că anumite aspecte
ale pregătirii lor în rezidențiat lasă de dorit. Faptul că nu au acces la
activități practice, că nu sunt lăsați să facă efectiv lucruri. Sau că nu au
posibilitatea să ofere feedback îndrumătorilor și coordonatorilor de
rezidențiat. Lucrurile astea nu țin de finanțare, ci de reglementarea mai bună
a cadrului în care se desfășoară pregătirea în rezidențiat, de exemplu.
Majoritatea lucrurilor din planul pe care l-am elaborat și din acțiunile
enumerate acolo nu țin de o finanțare îmbunătățită.
– Există și capacitatea de a pregăti
medicii acolo unde necesarul este foarte important?
– Problema nu este neapărat una de formare
în respectivele specialități, pentru că noi formăm specialiști. Ei însă aleg să
plece. Aș sublinia aici că este vorba de o alegere. Sunt diverse abordări – au
fost și în România – cu privire la ce putem face pentru a crește șansele ca
personalul medical să rămână să practice în România, dar trebuie să înțelegem
că este libertatea fiecărui individ să practice într-un loc sau altul și din
această cauză accentuăm ideea că sistemul românesc de sănătate trebuie să
devină atractiv. Iar măsurile transcend personalul medical, până la urmă ele se
referă și la infrastructură, la condițiile din spitale. Atunci când analizăm
migrația personalului medical, există push factors și pull factors.Push sunt cei din țara de origine, pull sunt atracțiile din
sistemele de sănătate în care medicii aleg să meargă. Nu putem schimba
atracțiile acestea, dar putem aborda felul în care arată sistemul de sănătate
din România.
– Sunt speranțe că se va schimba ceva în
anii care urmează? E un proces pentru care trebuie să ne înarmăm cu răbdare?
– Da, sunt speranțe. Și da, trebuie să ne
înarmăm cu răbdare. Și, mai ales, să acționăm. Rezultatele vor depinde de
gradul în care se va acționa și de gradul în care vor fi implementate măsurile
care țin de elementele structurale. Dacă nu vom avea grijă la planificarea
resursei umane, la formarea oamenilor care să poată analiza nevoile, la
creșterea capacității de management al resurselor umane, atunci nu vom vedea
rezultate.
Micromanagement
– Surprinzător, pentru aceste șapte luni de
mandat la Ministerul Sănătății, a fost micromanagementul. Ministrul stătea pe
facebook să explice de ce sunt greșite listele de la examenul de specialitate.
Vlad
Voiculescu – Sunt delicat
când spun că instituțiile din administrația centrală au nevoie să fie
reformate. Da, ministrul trebuie să facă foarte mult micromanagement. Și nu
doar el, și secretarii de stat, tot cabinetul. Sunt probleme care au fost
trecute cu vederea ani de zile, pe unele nimeni nu s-a gândit vreodată să le
abordeze. Cred că era momentul să fie abordate și, unde a fost posibil, chiar
corectate. Da, vorbim de liste de concurs pe care numele au fost inversate cu
prenumele sau la care s-a schimbat prima literă pentru a ajunge cine trebuie la
o anumită comisie de examen. Comisii schimbate între ele, culmea, după ce
ministrul a corectat ordinea candidaților. Lucruri mici, dar complet
inacceptabile într-o societate civilizată. Lucrurile acestea pot părea mici –
un examen aranjat, o lucrare de doctorat trucată – dar, de fapt, dau măsura
unui sistem, cel educațional, și influențează inclusiv sistemul de sănătate.
Listele de la examenul de specialitate
– Punctual, pentru situația de la examenul
de specialitate, a răspuns cineva?
– Pentru noi, esențiale sunt măsurile
administrative pe care le putem lua. În acest caz, am corectat neregulile și
ne-am asigurat că nu se va întâmpla din nou. Aici se sfârșește misiunea mea ca
administrator.
– Și dacă viitorul ministru al sănătății nu
va avea atâta activitate pe facebook? Dacă stă mai prost cu comunicarea?
– Din păcate, multe lucruri pe care le-am
abordat în acest mandat și pe care le-am corectat sau lucruri bune pe car
ele-am început nu vor supraviețui fără ajutorul și grija jurnaliștilor, a
societății civile și a tuturor celor care își doresc ca lucrurile să
funcționeze într-un anumit fel.
– De fapt, nu se poate schimba nimic, cauza
este una culturală. Dacă nu aduci o narativă în care toată lumea să creadă, e
cam degeaba. Poate că scandalurile repetate au avut și partea lor bună.
Problemele nu există dacă nu discuți despre ele.
– Lucrurile erau vechi. Când le-am
descoperit, eram singurii care se mirau. Când le-am povestit unor colegi din
cabinet, mai vechi în sistemul sanitar, știau de această situație de mulți ani.
– Puteau fi accesate și listele din anii
anteriori.
– Asta am și făcut. Ne-am uitat în anii din
urmă și era totul foarte clar. Inversările și greșelile se fac doar acolo unde
are sens, în rest nu am găsit o singură greșeală. Au mai fost și altele – de
exemplu, examenele de primariat. Trebuie să ai vechime de cinci ani în
specialitate, dar, dacă ministrul e de acord, poți da examenul și după doar
trei sau patru ani. Atunci, am stabilit o regulă care s-a aplicat apoi tuturor:
dacă ai trecut de jumătatea celui de-al cincilea an, atunci e ok. Da, sunt
multe lucruri mici și se pare că situația asta era la ordinea zilei.
Problemele nu trebuie rezolvate de ministru
– Ar fi util să existe o modalitate prin
care oamenii să poată semnala aceste probleme mărunte? S-ar putea ca viitorul
ministru să nu folosească facebook la fel de intensiv.
– Problemele nu trebuie rezolvate de
ministru. Fie că avem de-a face cu probleme simple ori cu probleme complexe,
soluția o găsim ușor dacă ne imaginăm cum ar trebui să arate normalitatea. Dacă
luăm cazul de la Spitalul de arși, normalitatea nu este ca un medic de acolo să
facă o poză unui muribund cu viermi pe plagă și ca acele poze să fie publicate
în presă. Normalitatea nu e ca ministrul să se sesizeze și să închidă secția.
Dacă se observă așa ceva, normal ar fi să se curețe plaga, să se raporteze
către șeful de secție, care trebuie să ia măsuri. Dacă șeful de secție nu ia
măsuri, normal ar fi fost să se raporteze către managerul spitalului,
directorul medical sau directorul de îngrijiri. Dacă nici conducerea spitalului
nu ia măsuri, atunci ar fi trebuit notificată Inspecția Sanitară de Stat,
direcția de sănătate publică. Dacă nici aceste instituții nu ar fi făcut nimic,
atunci ar fi fost normal să fie notificat ministerul.
– Dar așa a fost mai eficient, nu?
– Lucrurile acestea nu pot fi eficiente
decât la o scară foarte mică.
– Dar răspunsul a fost prompt, imediat.
– Un sistem nu poate să funcționeze așa.
Înseamnă că toți ceilalți – DSP, ISS, management, conducerea spitalului, șeful
de secție – nu își fac treaba. Atunci, trebuie luate măsuri. Lucrurile sunt
foarte clare, fiecare trebuie să își facă treaba acolo unde este și să își
asume responsabilitățile pe care le are. Sistemul nu poate funcționa altfel. Întotdeauna
trebuie să ne gândim unde este firescul și să revenim la acel firesc. Sigur că
emoția ajută, dar e bine să avem responsabilitățile bine definite. E ca și cum
nu ai avea autostradă și iei elicopterul. Ajunge mai repede, provoacă și
emoție, dar funcționează pentru foarte puțini și e consumator de resurse.
Epidemia de rujeolă
– În septembrie, Ministerul Sănătății a
anunțat că e epidemie de rujeolă în România. Era o constatare, nu o rezolvare a
lucrurilor. S-a ajuns apoi la decese la copii cu vârsta mai mică decât cea
recomandată pentru vaccinare. A cui e vina?
– Dacă vorbim de vaccinare, problemele sunt
multiple. Întâi disponibilitatea vaccinurilor, care e, din când în când, o
problemă. Sunt cauze obiective, de pildă sunt puțini producători pentru unele
vaccinuri și pot apărea probleme de producție. Dar avem și probleme punctuale,
care țin de procedura de achiziție sau de seriozitatea partenerului cu care a
încheiat contractul Ministerul Sănătății. Am avut cazuri de parteneri care nu
și-au respectat obligațiile sau nu au fost capabili să le mai respecte. Sunt
însă și părinți care refuză vaccinarea și avem o problemă în lipsa accesului
populației la servicii medicale generale, inclusiv la vaccinare.
– Ce măsuri a luat ministerul ca să
îndrepte lucrurile?
– Ne-am asigurat, când a fost posibil, că
vaccinurile ajung acolo unde este nevoie de ele și că sunt disponibile în
cantitate suficientă. Prin inițierea unei campanii pro vaccinare și prin
site-ul desprevaccin.ro, am încercat să informăm populația despre importanța
vaccinării, însă lucrurile pot fi mult îmbunătățite. Disponibilitatea
vaccinurilor poate fi mai bună prin crearea de stocuri, iar autoritățile
statului pot organiza mai bine activitatea de vaccinare.
– Proiectul legii vaccinării a fost amânat
de la un guvern la altul și sunt voci nemulțumite că, în varianta cea mai
recentă, a fost mult diluată obligativitatea vaccinării. De ce s-a schimbat
legea pe ultima sută de metri?
– Tema este una care naște emoții, deși
lucrurile sunt clare din punct de vedere științific. Legea este acum în proces
de avizare, după care va intra în procesul de transparență decizională. Ultimul
cuvânt îl va avea însă Parlamentul, deoarece vorbim despre un proiect de lege.
– Odată cu schimbarea regulilor pentru managerii
de spital, au fost schimbate regulile și pentru șefii de secție. Ați stârnit
astfel o serie de nemulțumiri cadrelor didactice din UMF-uri.
– Noi am avut în vedere păstrarea relației
privilegiate dintre spitale și universități și, după discuții cu membri ai
corpului academic, am promovat o ordonanță de urgență care spune, printre
altele, că aceia care candidează la șefia de secție într-o secție clinică
trebuie să fie cadre universitare. Considerăm însă că trebuie să respectăm
regula valabilă pentru orice funcție de conducere în sistemul public și anume
că se ocupă prin concurs. Nu a fost nicio discuție despre excluderea din
spitale a membrilor universităților, nu s-a impus nimic de felul acesta.
Institutul Cantacuzino
– Institutul Cantacuzino. De ce a durat
aproape șapte luni ca să ajungeți la o hotărâre în privința trecerii acestuia
înapoi la sănătate?
– Discuțiile privitoare la Institutul
Cantacuzino au fost lungi și să nu uităm că, pe perioada scurtă a mandatului
meu, au fost doi miniștri la Ministerul Educației. Discuțiile au început cu
fostul ministru și au continuat cu actualul ministru. Importantă este concluzia
la care am ajuns și faptul că am putut să o punem în practică. Institutul
Cantacuzino este parte a sistemului sanitar și locul lui este în subordinea
Ministerului Sănătății.
– Și rămâne ca viitorul guvern să decidă ce
trebuie făcut acolo?
– La Institutul Cantacuzino sunt foarte
multe lucruri de făcut. Vorbim de un institut în care nu a existat o viziune,
nu a existat un plan coerent de management, au lipsit investițiile necesare. Un
institut care și-a pierdut o bună parte din personal și care, cu siguranță, are
nevoie de o revitalizare.
Transparență împotriva corupției
– Corupția din sistemul de sănătate a fost
una din țintele declarate ale mandatului dv. S-a schimbat ceva?
– Voi reveni la metafora de mai devreme: ca
să faci curățenie, trebuie întâi să aprinzi lumina. Asta am încercat, să facem
lumină în sistem. Am impus mecanisme de transparență atât la nivelul
spitalelor, cât și la nivelul tuturor instituțiilor din subordinea MS. Toate
contractele de achiziții mai mari de 20.000 de lei trebuie publicate pe site.
Și sunt multe alte elemente care credem că vor înlătura fraudele și corupția
din sistem. Prin linia anticorupție și colaborarea cu Direcția Generală
Anticorupție, Direcția Națională Anticorupție și Parchetul General, credem că
lucrurile vor merge în direcția bună. Este esențial ca presa, societatea civilă
și toți membrii cetății să fie conștienți că sistemul sanitar trebuie să fie
curățat și că orice furt din sănătate nu este altceva decât o crimă.
– Rămâne ca demersurile acestea să fie
continuate de succesorul dv.
– Vor fi cu siguranță continuate. România
are o strategie națională anticorupție și nu cred că va îndrăzni cineva să nu
ducă lucrurile mai departe.
Mai sunt o mie de lucruri de făcut
– Legat de calitatea serviciilor medicale
și de satisfacția pacienților, au fost voci nemulțumite de sistemul introdus de
MS, de exprimare prin SMS a satisfacției pacienților. De ce?
– Dacă mă întrebați de reacția Colegiului
Medicilor, nu pot să pretind că o înțeleg pe de-a-ntregul. Să nu ții cont de
părerea beneficiarului ultim al sistemului sanitar nu poate fi o opțiune. Orice
propunere constructivă de îmbunătățire a unui mecanism de feedback este
binevenită. Orice pretenție de oprire a acestui demers trebuie aruncată imediat
la coș.
– Șapte luni de mandat. Este suficient?
S-au produs schimbări structurale sau doar s-au pus niște petice și rămâne ca
viitorul guvern să vadă ce face cu aceste petice?
– S-au pus bazele pentru reforme
structurale și au fost începute proiecte mari și frumoase. S-au rezolvat și
crize punctuale, s-au pus și petice. Da, mai sunt o mie de lucruri de făcut.
– Un sfat pentru viitorul ministru al sănătății?
– Să își aducă lângă el cei mai buni oameni
pe care îi cunoaște și să-și asculte conștiința.