O
situaţie medicală aflată între fiziologic şi patologic merită toată atenţia
ginecologilor şi nu numai a acestor specialişti: menopauza. Interesul e
justificat, pe de o parte, de faptul că perioada astfel numită – care, faţă de
altă dată, îşi anunţă debutul în jurul vârstei de 51 de ani – se însoţeşte de
un buchet de simptome şi semne ce influenţează calitatea vieţii femeii moderne şi
a activităţii sale, iar pe de altă parte, că medicina dispune astăzi de
posibilităţi farmacologice capabile să corecteze deficitul hormonal rezultat în
urma încetării activităţii ovariene. Terapia hormonală de substituţie (THS)
presupune administrarea de estrogeni şi progesteroni sintetici, dar medicul va
trebui să aibă în vedere contraindicaţiile şi reacţiile adverse ale acestui
tratament. Trei autori de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, dr.
Gabriela Angelescu, conf. dr. Horia Bălan şi dr. Elena Popescu, realizează împreună,
în revista MEDICINA MODERNĂ nr.
3/2011, o actualizare a indicaţiilor terapiei de substituţie în
menopauză – cu adresă specială către medicii internişti – având în vedere
faptul că problema este una de interferenţă, iar interniştii trebuie să aibă o viziune
integrativă, lipsită de parti-pris-uri.
Sunt expuse manifestările acute din menopauză, care apar la cca 60% din femei şi
care pot persista cinci ani: valurile de căldură, palpitaţiile, transpiraţiile,
iritabilitatea/anxietatea, insomniile, cefaleea, tulburările vasomotorii fiind
explicate prin scăderea nivelului de estrogeni; tulburările trofice
urogenitale: atrofia mucoasei vaginale, pruritul, senzaţia de arsură, posibilă
dispareunie, frecvenţa infecţiilor de tract urinar, ba chiar disurie, nicturie şi
incontinenţa urinară de efort; osteoporoza – cu pericolul reprezentat de
fracturile de fragilitate pe os patologic; spectrul divers al afecţiunilor
cardiovasculare, cu o frecvenţă crescută prin scăderea efectului protector al
estrogenilor; afectarea funcţiilor cognitive – la „femeile aflate în menopauză,
incidenţa bolii Alzheimer este de trei ori mai mare decât la bărbaţii de aceeaşi
vârstă“. Autorii discută indicaţiile, contraindicaţiile, reacţiile adverse ale
THS, dar şi riscurile acestei terapii, legate îndeosebi de patologia oncologică
(sân, endometru), dezvoltarea bolii tromboembolice, evoluţia defavorabilă a
unor comorbidităţi. Sfatul recenzentului este acela ca punerea la punct amintită
să fie citită cu atenţie de toţi practicienii care se îngrijesc de sănătatea
femeii adulte, pentru a discerne corect între avantajele şi dezavantajele
terapiei hormonale de substituţie în tulburările perioadei dificile (dar trecătoare)
din viaţa acestor paciente.
Două
prezentări de cazuri clinice ne-au reţinut benefic atenţia. Primul, „Studiu
clinico-imagistic asupra frecvenţei cardiace nediagnosticate la pacienţii cu
BPOC stabilă“, este semnat de dr. Camelia Cristina Diaconu (Spitalul Clinic de
Urgenţă Floreasca). Este semnalată prevalenţa crescută a acestei asocieri,
„deloc întâmplătoare“, care impune o „cooperare mai strânsă între medicul de
familie, internist, pneumolog şi cardiolog, pentru a ameliora acurateţea
diagnosticului şi pentru un tratament adecvat la această categorie de bolnavi“
– la care, în timp, apare disfuncţia sistolică a ventriculului stâng, iar
obstrucţia aeriană se accentuează. Al doilea este un caz de „Carcinom
spinocelular pe radiodermită cronică“, apărut la o distanţă de 20 de ani după
un tratament radioterapic local impus de un adenocarcinom mamar. Autori: Fekete
Gyula Lásló, de la Spitalul Clinic Târgu Mureş, şi dr. Fekete Júlia Edit, medic
primar epidemiolog la Centrul Regional de Sănătate Publică Mureş. Cazul este
convingător şi bogat ilustrat cu fotografii color, inclusiv cu aspectele histologice.
Un
colectiv de medici de familie din Bucureşti, având ca prim autor pe dr. Mircea
Mateescu, medic primar, în colaborare cu dr. Alexandru Butoi, de la Agenţia Naţională
Anti-Doping examinează „Abordarea diagnostică a durerii oro-faciale în practica
medicului de familie“. Sindromul respectiv cuprinde o paletă largă de afecţiuni,
analizate amănunţit de autori: vasculare, neurologice, musculoscheletale,
psihiatrice. Pentru anamneză, s-au folosit chestionare calitative.
Un
grup, de asemenea multidisciplinar, din care fac parte de internişti, specialişti
în biologie celulară şi moleculară, un gastroenterolog, având ca prim semnatar
pe dr. George Săraci, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca,
comunică rezultatele observaţiilor făcute (pe 32 de pacienţi) asupra „Eficienţei
pe termen scurt a inhibitorilor de pompă de protoni în esofagul Barrett“.
Inhibitorii de protoni au o (certă) influenţă benefică, susţinută în studiul
respectiv de argumente irefutabile. Dar şi alte articole din acest număr al
revistei – în afara celor mai sus semnalate – merită atenţia cititorilor.