Newsflash
ACTUALITATE Știri

Agenție ONU: SIDA ar putea fi eradicată la nivel mondial în doar câţiva ani

de Magdalena Tănăsescu - iul. 14 2023
Agenție ONU: SIDA ar putea fi eradicată la nivel mondial în doar câţiva ani

SIDA ar putea fi eradicată până în 2030 la nivel mondial, dacă guvernele statelor vor da dovadă de voinţă politică pentru a investi în măsuri de prevenţie şi în tratament nediscriminatoriu, reiese dintr-un raport al UNAIDS.

Potrivit raportului publicat pe 13 iulie, o măsură eficace în lupta cu HIV este şi adoptarea de reglementări care să împiedice discriminarea şi să implice reţelele comunitare. Astfel de decizii sunt necesare pentru că, în multe state, pacienţii cu HIV se lovesc de discriminare şi violenţă.

”Avem o soluţie dacă îi urmăm pe liderii statelor care au luat decizia politică de a-i pune pe oameni pe primul loc şi de a investi în programe de prevenire şi de tratament pentru HIV, bazate pe dovezi ştiinţifice”, se menționează în raport, citat de Hotnews.

Cele mai mari progrese au fost realizate în unele state din estul şi sudul Africii, care au investit sume importante în lupta cu HIV, iar numărul de noi infecţii s-a redus cu 57% faţă de 2010. În schimb, numărul de noi infecţii cu HIV a crescut în Europa de Est, Asia Centrală, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

În 2022, circa 39 de milioane de persoane trăiau cu HIV la nivel mondial. Anul trecut, 1,3 milioane de persoane s-au infectat cu HIV şi circa 630.000 de persoane cu SIDA au decedat.

 

 

ETICHETESIDAHIVUNAIDS

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe