Newsflash
Apariții editoriale

Argumente științifice?

de Diana MĂRCULESCU - nov. 17 2017
Argumente științifice?
      Întotdeauna sistemul medical a întâmpinat greutăți în România. Dacă astăzi marea problemă o reprezintă lipsa cadrelor medicale, în timpul Primului Război Mondial, dificultățile întâmpinate de medici erau numeroase. Ediția din septembrie a revistei Maramureșul medical prezintă situația din acea perioadă a medicilor din Vaslui, care, pe lângă tratarea răniților și a bolnavilor, erau nevoiți să gestioneze situația refugiaților, care depășeau 60.000 de suflete.
    Tratarea prin acupunctură a fost de-a lungul timpului atât aplaudată, cât și criticată, astfel că părerile despre această metodă de tratare sunt acum împărțite. Conform teoriei lui Jajasuryia și Fernando, prezentate într-un articol scris în memoria doctorului Marius Theodor („Argumente științifice aduse în sprijinul acțiunii acupuncturii”), acupunctura stimulează centrii superiori din sistemului nervos central. Cu ajutorul acestei metode, pacientul poate scăpa de disconfort, studiul arătând că scoarța motorie este influentă prin acțiunea punctelor S 36 (Zusanli) și F1 (Dadun), ceea ce duce la o inhibiție marcată a cortexului motor.
    Problemele create de paraziții intestinali au fost de-a lungul timpului ocolite, această afecțiune fiind de multe ori neglijată. Totuși, problema nu este deloc una de neglijat, având în vedere statisticile, care arată că, în SUA, aproximativ 12 milioane de persoane sunt infestate cu paraziți (articol semnat de dr. Ariton Breban din Baia Mare). Părerile pe această temă au rămas însă împărțite și astăzi, fiindcă în timp ce unii medici consideră că paraziții intestinali provoacă tulburări digestive, alții merg pe ideea că aceștia întrețin sau agravează o afecțiune deja existentă.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe