Editura Universitară „Carol Davila” a publicat, recent, volumul Cazuri clinice interdisciplinare. Lucrarea a fost realizată de o echipă de cadre universitare ale Universităţii de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, împreună cu numeroși tineri rezidenţi și viitori buni specialiști.

Prof. dr. Vasile Sârbu, ctitorul Facultăţii de Medicină a Universităţii „Ovidius” din Constanţa, scria în cartea sa, „Sala oglinzilor”: „Trebuie să înţelegem cu toţii că diagnosticul nu este un scop în sine. Un bun diagnostician va fi un medic care va fi înarmat cu posibilităţi metodologice de recoltare a datelor clinice și de utilizare de tehnici paraclinice disponibile”. Sincer, cred că bolile sunt parșive. Diferenţa dintre un medic bun și altul mai puţin înzestrat (nu am să citez butada lui William Osler) este, probabil, o gândire mai organizată, mai analitică, capabilă să recunoască de la bun început esenţialul problemei.

Tot profesorul Sârbu ne învaţă că în alegerea unui numeros colectiv de autori (vezi cartea la care mă refer) trebuie să ai un filtru hermeneutic, iar dacă în timp nu ţi s-a dezvoltat flerul diagnostic, „trebuie să te ferești de diagnostice de fineţe și să te oprești la un diagnostic de sindrom”.

Baza logică a diagnosticului

Constat faptul că în momentul actual apar tot mai multe „cărţi de nișă”. Chestiuni explicabile, dat fiind faptul că promovările didactice impun portofoliului fiecărui potenţial concurent cât mai multe „citări”, cât mai multe articole ISI – Thompson și asocierea mai multor autori de specialităţi medicale diverse și conexe.

Cartea de faţă îi învaţă pe toţi cei care măcar o vor răsfoi ce înseamnă baza logică a diagnosticului. Precum în viaţă, nu tot ceea ce este logic în mod automat este și adevărat! Dar fără a avea un summum de cunoștinţe bazale temeinice, fără a introduce în „casetele minţii noastre” modul de rezolvare a unor ecuaţii diagnostice, sigur că vom fi mai pauperi din punct de vedere profesional.

Sunt absolut convins că monografia „Cazuri clinice interdisciplinare” nu intră în categoria unor dezbateri grele, gen „gnoseologia diagnosticului”. Ea prezintă probleme de ordin practic, întrebările și demersul autorilor având doar două obiective: cunoașterea problemei și chestiuni legate de practica jurnalieră.

Prof. dr. Docent Pavel Simici, profesorul meu, atunci când a condus Editura Medicală a fost și coordonatorul unei lucrări monumentale în epocă: „Dicţionar Medical”. Frunzărisem respectivul „Dicţionar”, iar când i-am ajuns alături, m-a sfătuit un lucru aparent simplu: „Nu trebuie să-ţi baţi capul cu toate noţiunile medicale. Trebuie să știi doar atât – genul proxim (genus proximum) și diferenţa specifică (differentia specifica)”.

M-am luminat dintr-odată!