Primii
inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei (IECA) au fost izolați din
veninul șarpelui Bothrops jararaca de către Ferreira și colegii săi, în
1970. Așa a început istoria unei clase de medicamente care a revoluționat
tratamentul hipertensiunii și a afecțiunilor cardiace. În numărul din noiembrie
al revistei Viață+sănătate, dr. Ionel Bratu prezintă un ghid
comprehensiv al medicației antihipertensive și al mecanismului de acțiune al
acesteia, cu accent special pe inhibitorii de enzime de conversie ai
angiotensinei (IECA) și sartanii sau blocanții receptorilor de angiotensină II
(BRA). În numărul din decembrie al aceleiași reviste, dr. Bratu continuă seria
prezentărilor dedicate medicației cu rol crucial în tratamentul bolilor
cardiovasculare prezentând istoria și evoluția betablocantelor. La începutul
anilor ʼ60, James Black a creat propranololul, primul betablocant apt pentru uz
clinic, cu administrare orală. Black și-a dorit să creeze un medicament care să
încetinească ritmul inimii, un efect dezirabil în angina pectorală, însă un alt
efect al betablocantelor, care a surprins cercetătorii, a fost scăderea
tensiunii arteriale. De asemenea, acestea au efect pozitiv în cazul
tulburărilor de ritm cardiac și scad riscul de mortalitate dacă sunt
administrate ulterior infarctului de miocard.
Tot în numărul din decembrie al
revistei, dr. Laura Herețiu abordează subiectul factorilor proinflamatori.
Principalii factori exogeni care au rol în etiologia bolilor inflamatorii sunt
fumatul, obezitatea, alimentația, dar și anumite tratamente medicamentoase. S-a
demonstrat că fumatul creează un status proinflamator prin modificarea
numărului de celule aparținând sistemului imunitar și a produșilor acestora,
precum și prin alterarea funcției lor. Obezitatea contribuie și ea la
întreținerea unui mediu proinflamator, conchide medicul.
