Newsflash
Apariții editoriale

LUMEA DE MÂINE. Ce urmează după pandemie?

de Dr. Laura Davidescu - iul. 10 2020
LUMEA DE MÂINE. Ce urmează după pandemie?

43 de experți fac o analiză la cald în volumul „Lumea de mâine”, apărut recent la Curtea Veche Publishing. Află din articol cum poți câștiga un exemplar al cărții.

O carte curajoasă din multiple puncte de vedere, „Lumea de mâine. Ce urmează după pandemie?, a fost scrisă și editată în autoizolare, volumul fiind o colecție de 37 de eseuri, semnate de 43 de experți, români și străini, din domenii esențiale, și fiind coordonat de Olivia Toderean, Sergiu Cela și George Scutaru.

Lumea de maine 4
"Pandemia a provocat nu numai îmbolnăviri, izolare, carantină, restricții de tot felul, îngrijorare, agitație, negare și moarte, ci și o efervescență intelecturală deosebită." (Ioan Aurel Pop)

Situat la granița dintre studiu academic, eseu și publicistică, volumul reunește contribuții variate din domenii cruciale pentru avansarea lumii întregi pe drumul deschis de pandemia de COVID-19. Ideile variate, tonul polemic și, adeseori, chiar diferența de opinie dintre autori invită la reflecție în vederea readaptării necesare la noua ordine mondială. De exemplu, Sorin Ducaru, director al Centrului Satelitar al UE și președinte de onoare al Consiliului Științific al New Strategy Center, ne atrage atenția asupra faptului că „lumea de mâine nu ar fi fost oricum la fel cu cea de ieri, datorită numeroaselor schimbări prefigurate de mega-tendințele conturate clar la începutul noului mileniu. Șocul sau șocurile pandemiei nu fac decât să amplifice, să accelereze și, eventual, să ajusteze direcțiile și efectele acestor megatendințe și să ne activeze reflexele de adaptare și supraviețuire“.

Iată și ce spun Philip A. Petersen și Gregory K. Melcher despre noul coronavirus:

În privința COVID-19 însuși, este de combătut multă dezinformare. Virusul nu a fost «pus la cale» într-un program american de înarmare – nici măcare de Fundația Bill și Melinda Gates – și nu a fost adus în China de un soldat american. «Studiile arată că materialul genetic al virusului actural coincide în proporție de 82% cu virusul SARS anterior; alt tip de coronavirus, descoperit la lilieci, coincide în proporție de 89%» [Editorial Washington Post].

Volumul „Lumea de mâine. Ce urmează după pandemie?” este disponibil pe curteaveche.ro și în librăriile din țară.

Urmăriți contul de Facebook Viața Medicală pentru a afla cum puteți câștiga un exemplar al cărții.

ETICHETECurtea Veche

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe