Newsflash
Apariții editoriale

Rezultate ecocardiografice

de Dr. M.G.M. - sept. 26 2014
Rezultate ecocardiografice
   Numărul 24, volumul 2 din 2014 al revistei bilingve Romanian Journal of Cardiology publică în paginile sale ghidul ESC 2013 de management al bolii coronariene stabile. În cele 50 de pagini, autorii se referă la diagnostic şi evaluare, stratificarea riscului, modificarea stilului de viaţă, managementul farmacologic şi prevenţia evenimentelor cardiovasculare. Revista condusă de prof. dr. Eduard Apetrei ne propune şi un articol original pe tema rolului ecocardiografiei transtoracice în evaluarea patenţei graftului arterei mamare interne şi o prezentare de caz despre o embolie paradoxală iminentă la o pacientă cu avort recent. Capitolul de imagistică prezintă trei materiale interesante. În ordinea lor, este vorba despre evaluarea ecografică a disfuncţiei fistulelor de dializă – în cazul acesta, la un pacient cu vârsta de 65 de ani cu boală renală în fază terminală.
    Al doilea prezintă o complicaţie dramatică şi neaşteptată după stentarea arterei iliace la o pacientă de 63 de ani, cu hipertensiune arterială, scăderea toleranţei la glucoză şi dislipidemie. Este vorba de un hematom perirenal care a provocat şoc hemoragic. S-a practicat o nefrectomie parţială cu cruţarea parenchimului. În al treilea caz este vorba de o endocardită izolată a valvei pulmonare la un pacient de 33 de ani diagnosticat cu persistenţa canalului arterial. La aceşti pacienţi, este foarte importantă evaluarea ecocardiografică atentă a trunchiului pulmonar şi a valvelor pulmonare, scriu autorii, de la UMF „Carol Davila“ Bucureşti şi de la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. dr. C. C. Iliescu“.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe