Newsflash
Apariții editoriale

SARS-CoV-2, sub lupa specialiștilor

de Dr. Radu GOLOGAN - iun. 25 2021
SARS-CoV-2, sub lupa specialiștilor

Cel de-al doilea volum al monografiei despre pandemia de COVID-19 aduce în discuţie abordări noi în ceea ce privește această patologie. Un spaţiu amplu este dedicat manifestărilor neuropsihice asociate infecţiei cu SARS-CoV-2, o particularitate a acestei boli.

Academia Română a elaborat o amplă monografie în două volume a pandemiei de COVID-19, înscriind-se astfel în eforturile instituţionale din România privind abordarea pe multiple planuri a acesteia. Lucrarea este rodul activităţii susţinute și concertate a unei comisii de specialiști constituită la iniţiativa și sub conducerea Secţiei de Știinţe Medicale a acestui for, reprezentând o premieră nu numai naţională, ci și internaţională în domeniu.

vol. 2

        După primul volum, apărut vara trecută, cel de-al doilea, lansat în mai 2021 și redactat sub coordonarea academicienilor Victor Voicu și Irinel Popescu, și-a propus atât o aducere la zi a evoluţiei pandemiei, cât și abordarea unor domenii noi care nu au fost incluse în volumul anterior. Este relevată existenţa a cinci faze în patogeneza COVID-19, și anume: incubaţie, afectare respiratorie, proinflamatorie, protrombotică și remisie sau deces.

        Este arătată importanţa endotelitei (disfuncţiei endoteliale) sistemice care, alături de inflamaţie și tromboze, reprezintă un element patogenic central al evoluţiei sever/critice a bolii și al instalării insuficienţei multiple de organ. Aceasta este produsă de acţiunea directă a virusului SARS-CoV-2 asupra endoteliului vascular atât arterial, cât și venos, virusul fiind capabil să traverseze membrana celulelor endoteliale.

Sindromul post-COVID

        Un spaţiu amplu a fost dedicat manifestărilor neuropsihice asociate COVID-19, acestea constituind o particularitate a bolii considerată, pe bună dreptate, o viroză respiratorie. Acestea sunt cauzate, pe de o parte, de acţiunea directă a virusului, care poate ajunge la nivelul encefalului, atât pe cale hematogenă, cât și pe cea a nervilor cranieni – poate traversa bariera hematoencefalică și infecta celulele gliale și neuronale, prin intermediul receptorilor pentru ECA2, prezenţi și pe aceste celule. Pe de altă parte, suferinţele neuronale pot fi secundare perturbărilor inflamatorii apărute ca răspuns al gazdei la infecţia cu SARS-CoV-2, prezente în grade variabile și la nivelul encefalului.

S-a arătat că în contextual actual al controlului pandemiei prin vaccinare, o pondere crescândă o capătă îngrijirea suferinţelor clinice cu caracter sechelar semnalate la un număr tot mai mare dintre persoanele care au trecut prin boală. Reunite sub denumirea de „Sindrom post-COVID”, o serie de simptome sugerând suferinţe ale unor organe variate, nu numai respiratorii, complică convalescenţa imediată sau/și la distanţă a tot mai mulţi pacienţi.

Ele au fost sistematizate în două categorii: simptome subacute, prezente la 4-12 săptămâni în evoluţia pacientului după remiterea semnelor definitorii ale bolii și sindromul post-COVID propriu-zis, cu simptomatologie cronică persistentă/apărută la peste 12 săptămâni de la debutul bolii. Această nouă entitate clinico-patologică constituie o altă provocare pentru sistemul medico-sanitar care trebuie să se organizeze din mers pentru o abordare adecvată.

Monografia „Pandemia COVID-19 în România” continuă, prin al doilea său volum, să prezinte informaţii utile lumii medicale pentru o mai bună cunoaștere a virozei pandemice care a afectat din plin și ţara noastră.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe