Newsflash
Apariții editoriale

Studiile clinice, pe înţelesul practicienilor

de Prof. dr. Ion BRUCKNER - dec. 2 2022
Studiile clinice, pe înţelesul practicienilor

Cartea „Medicina bazată pe dovezi. Cum înţelegem studiile” se dovedește utilă oricărui practician, indiferent de experienţa sa.

Coperta Medicina bazata pe dovezi

Redactată de un colectiv condus de profesorul Cristian Băicuș, lucrarea Medicina bazată pe dovezi. Cum înţelegem studiile (Editura Medicală) răspunde unor întrebări de o importanţă majoră în zilele noastre. Ea reprezintă sinteza unei activităţi și a unei preocupări capitale a acestui colectiv.

Unul dintre principiile de bază ale practicii moderne este tocmai medicina bazată pe dovezi. Medicina a fost întotdeauna bazată pe dovezi, dar acestea proveneau din experienţa izolată a fiecărui practician. Dezvoltarea explozivă a mijloacelor terapeutice și diagnostice a atras după sine necesitatea dovedirii efectelor și eficienţei acestora prin studii cuprinzând un număr mare de cercetători și de subiecţi.

Diferenţe aparent mici, dar importante în practică, nu pot fi sesizate prin experienţa proprie, fapt ce a dus la iniţierea a diferite tipuri de studii care să investigheze diferitele opţiuni diagnostice sau terapeutice. Interpretarea acestor studii trebuie să fie raţională și judicioasă, adică să se bazeze pe discernământul și experienţa fiecărui practician. Aspectul pare unul simplu, dar presupune o pregătire anterioară serioasă și dezvoltarea unei tehnici de evaluare a studiilor. Acestui deziderat îi răspunde prezenta lucrare.

Tipuri de studii și moduri de interpretare

        Pornind de la modul de procurare a informaţiei (aspect deosebit de important în zilele noastre, în care abundă informaţii de calitate variabilă) sunt analizate tipurile de studii și de variabile și modul de interpretare statistică. Fără să insiste asupra unui limbaj matematic complicat, sunt prezentate diversele modalităţi de judecată statistică. Sunt precizate și judicios diferenţiate semnificaţia statistică și cea clinică. Desigur, ceea ce interesează este eficienţa clinică, și nu semnificaţia statistică.

Mai multe capitole sunt dedicate aprecierii riscului și tipurilor de erori din studii, ca și valorii predictive a testelor. În ierarhia studiilor, un loc aparte îl ocupă metaanalizele și sintezele sistematice. Sunt detaliat prezentate criteriile de evaluare a acestor sinteze. În ceea ce privește riscul, autorii abordează și foarte dificila problemă a comunicării lui către pacient (și familie) și a luării deciziei medicale la care participarea pacientului este esenţială.

        A putea aprecia critic semnificaţia unor studii, aplicabilitatea lor reprezintă baza unei practici medicale corecte, atât în domeniul diagnostic, cât și în cel terapeutic. Din acest motiv, recomand această lucrare tuturor practicienilor.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe