Newsflash
ACTUALITATE Știri

Apel pentru găsirea de soluții inovatoare în îngrijirea bolnavilor cronici

de Florentina Ionescu - iun. 20 2024
Apel pentru găsirea de soluții inovatoare în îngrijirea bolnavilor cronici

Ieri a avut loc o dezbatere la Parlamentul României pe tema „Inovație și Calitate în Îngrijirea pe Termen Lung: Perspective și Practici”.

Fundația Crucea Alb-Galbenă și Comisia de Sănătate din cadrul Senatului României au organizat miercuri dezbaterea intitulată „Inovație și Calitate în Îngrijirea pe Termen Lung: Perspective și Practici”. Evenimentul a avut loc la Palatul Parlamentului.

Această dezbatere și-a propus să aducă în prim-plan concepte noi, perspective inovatoare și soluții aplicabile în domeniul îngrijirilor pe termen lung, susținute de profesioniști și specialiști din domeniul medical și social. Evenimentul a fost dedicat tuturor celor interesați de îmbunătățirea sistemului de îngrijiri pe termen lung în România. 

La dezbatere au participat Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății; prof. dr. Adrian Streinu Cercel, președintele Comisiei de Sănătate din Senatul României; Nicoleta Pauliuc, senator, vicepreședinta Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului în domeniul securității naționale; Monica Anisie, senator, președinta Comisiei pentru Învățământ a Senatului. 

„Mai ieftin să îngrijim un pacient acasă”

După 27 de ani de experiență în domeniul îngrijirilor medicale la domiciliu, Crucea Alb-Galbenă lansează un apel către toate autoritățile statului român pentru a colabora la îmbunătățirea semnificativă a sistemului de îngrijiri pe termen lung, în folosul pacientului, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției. 

În acest context, evenimentul a abordat probleme actuale precum reglementările ineficiente, bugetele insuficiente și lipsa acută de profesioniști calificați în domeniu. De asemenea, s-a discutat despre necesitatea implementării unor programe de formare post-bază adecvate pentru a răspunde nevoilor crescânde.

„Parteneriatul public privat și comunicarea eficientă între autorități și furnizorii acreditați și autorizați de servicii medicale și sociale este esențială pentru găsirea de soluții inovatoare în îngrijirea bolnavilor cronici. De aceea este important să ne așezăm la masă, să stăm de vorbă și să găsim soluții împreună. Îngrijirile integrate la domiciliu cu suport de teleasistența, teleurgența și telemedicina ajută bolnavii cronici să-și ducă boala pe perna lor, în confortul propriei case. Este de zece ori mai ieftin să îngrijim un pacient acasă decât într-un spital, iar acest mod de îngrijire nu doar că economisește resurse, dar oferă demnitate și securitate pentru omul în suferință”, a spus Măriuca Ivan, președintele Fundației Crucea Alb-Galbenă din România.

Măriuca Ivan

Scopul evenimentului a fost de a aduna feedback de la toți actorii implicați, inclusiv autorități, profesioniști din domeniul medical și pacienți, pentru a elabora o propunere cuprinzătoare de modernizare a sistemului de îngrijiri la domiciliu. Această propunere va fi ulterior înaintată autorităților competente spre analiză și implementare. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe