Avem nevoie de acest document programatic. Și timpul trece ridicol de repede. Ultima, de fapt singura dată când România a avut la îndemână o aproximaţie strategică, a fost cu aproape 20 de ani în urmă.

Ce face deosebită o strategie de, să zicem, o foaie de parcurs, sau un plan de acţiune, o campanie sau un program naţional? Secretul e la vedere, e în formularea însăși. Vorbește, pe de o parte, de viziunea României pe termen scurt, mediu și lung în ce privește domeniul, mai exact, ocrotirea sănătăţii mintale a populaţiei. Dar exprimă și, în termeni clari și conciși, răspunsuri la riscurile, ameninţările, vulnerabilităţile unei vaste provincii sanitare. Provocarea următoarei frontiere în psihiatrie și psihologie, dar și dinspre zona serviciilor sociale e cum să întărească rezilienţa beneficiarilor, astfel încât mai degrabă să prevenim probleme și psihopatologie, decât să tratăm. 

De fiecare dată când am stat la masă cu actori atât instituţionali, dar și din zona comunităţii de practici ori societăţii civile, am observat următorul paradox: pe de o parte, vor și admit că e crucial să ne raliem în spatele unei noi paradigme. Pe de altă parte, se pierd în subiecte de obicei circulare, ermetice și insulare, marginale. Un corolar al fiecărei strategii e că unește, coagulează forţe și transcende orgolii ori rivalităţi. Devine o comunalitate, un ţel împărtășit.

Asta îmi doresc să căpătăm pentru România: un ţel. Și, după o îndelungă reflecţie, dar și pentru că în formularea oricărei strategii îţi trebuie brevitate, dar și îndrăzneala perspectivei, propun aici, într-o serie de articole care vor urma, trei dimensiuni-cheie pentru anii care vin: sănătatea copiilor și adolescenţilor, în toată complexitatea ei; sancţiunea riscului de sănătate reprezentat de consumul de substanţe psihoactive în sens recreaţional; respectiv, balansul sistemic dinspre psihiatrie hospitalieră spre psihiatrie comunitară. Cred, cu toată tăria, că este cea mai bună investiţie în viitorul sănătăţii mintale din România. Fiecare dintre aceste domenii e pe de o parte fertil, pe de altă parte văduvit.

În dezbaterea publică, dar și în ralierea forţelor în spatele unui proiect programatic vor fi (cum e și firesc) multe voci și încă și mai multă critică. Ce sper în schimb, ce-mi doresc să rămână în urmă e o platformă de devenire pentru beneficiarul român, dar una în care să putem observa beneficii palpabile, o creștere calitativă a vieţii și – în cele din urmă – armonie în dizarmonie. Ori ne vom uni în spatele acestei provocări, ori, în dezbinarea noastră, vom continua să sancţionăm consecinţe, în locul cauzelor identificabile.