Newsflash
Ars Medici

Afecțiunile respiratorii în medicina de familie

Afecțiunile respiratorii în medicina de familie
     Morbiditatea în creștere în domeniul afecțiunilor respiratorii în România, precum și subdiagnosticarea lor pictează contextul în care a luat naștere, în 2014, grupul RespiRo sub egida Centrului Național de Studii pentru Medicina Familiei (CNSMF) și a Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), cu intenția de a oferi membrilor acestor organizații, cu interes în domeniul bolilor respiratorii, cadrul pentru o activitate susținută, coerentă și recunoscută, pe plan național și internațional. La baza acestui interes stau și factori precum: consumul ridicat de tutun și nerespectarea legislației pentru limitarea consumului; insuficienta informare a pacienților în legătură cu prevenirea și managementul bolilor respiratorii cronice sau acute (utilizarea de antibiotice în exces, automedicația); lipsa cooperării adecvate între medicii de familie și ceilalți specialiști care se ocupă de aceste afecțiuni. În prezent, există o limitare inacceptabilă a practicii medicilor de familie în domeniul bolilor respiratorii. Se mențin barierele în prescrierea compensată a tuturor medicamentelor pe care alți medici de familie, cu aceeași pregătire, din alte țări, le pot prescrie. Sistemul de sănătate s-a dovedit incapabil să sprijine prin rambursare adecvată serviciile de calitate în îngrijirea afecțiunilor respiratorii oferite de medicii de familie.
     Scopul RespiRo este de a crește calitatea asistenței medicale primare a pacienților cu boli respiratorii, dezvoltând și adaptând practici model de furnizare de servicii de calitate în asistența medicală primară a pacienților cu afecțiuni respiratorii și diseminarea acestor modele la nivel național, realizând și diseminând la nivel regional/național materiale de suport (ghiduri, protocoale) menite să ajute echipele de asistență medicală primară să ia cele mai bune decizii pentru acești pacienți, dar și materiale informative pentru pacienți.
     Ne propunem să creștem nivelul de educație medicală a populației față de aceste afecțiuni, dar și să inițiem și să derulăm cercetări în domeniul bolilor respiratorii în asistența medicală primară, pentru o mai bună înțelegere a epidemiologiei, comportamentului medicilor și al pacienților la nivel național. Și nu în ultimul rând, ne-am stabilit ca obiectiv adoptarea de documente de poziție în raport cu probleme punctuale ale practicii medicilor de familie în domeniul bolilor respiratorii, pentru a sprijini CNSMF și SNMF în formularea de poziții argumentate științific în relația cu decidenții din sănătate și structurile mediatice.
     Printre activitățile grupului RespiRo se numără conceperea, inițierea și participarea la proiecte și programe de dezvoltare și implementare de modele de bună practică, educaționale și de cercetare științifică în domeniul prevenției și managementului bolilor respiratorii acute și cronice; organizarea, sub egida și cu sprijinul CNSMF și SNMF, de evenimente educaționale dedicate bolilor respiratorii (prezentări de caz, ateliere, cursuri, mese rotunde, seminarii, conferințe, întâlniri cu presa și cu pacienții); organizarea de schimburi de experiență, stagii de pregătire și formare în țară și străinătate pentru membrii săi; participarea la elaborarea și îmbunătățirea pachetelor de servicii medicale furnizate de medicii de familie; cooperarea cu organizații similare ca profil, din țară sau din străinătate.
     Pot fi membri activi ai grupului RespiRo medicii formatori de medicină de familie, dar și medici specialiști de medicina familiei care dovedesc preocupări, interes și activitate anterioară în direcția creșterii calității îngrijirilor oferite pacienților cu boli respiratorii. În mod excepțional, pot fi membri asociați/onorifici ai Grupului RespiRo medici de alte specialități (pneumologi, pediatri, alergologi, ORL, medicina muncii ș.a.), cu activitate recunoscută în această patologie, din țară sau din străinătate, dar și alți profesioniști din domeniul asistenței medicale primare, cu preocupări în domeniul bolilor respiratorii (kinetoterapeuți, psihologi ș.a). Pentru cei interesați există informații suplimentare privind aderarea la grup și proiectele acestuia pe site-ul www.respirogrup.ro și pe pagina de facebook www.facebook.com/RespiroGrup.

Medicii de familie, dar și cei de alte specialități, interesați să publice la această rubrică sunt invitați să ne scrie la adresa inprimalinie@viata-medicala.ro

 

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe