Definiţia
atopiei se referă strict la anumite trăsături imunologice specifice şi clinice.
Etiologia atopiei este necunoscută. Există o asociere statistică între creşterea
IgE total seric, eozinofilia din sângele periferic şi tisulară şi atopie, dar
aceste caracteristici nu sunt întotdeauna prezente în atopie, frecvent se
constată şi într-o varietate de stări neatopice. Dozarea IgE total în ser nu
este un indicator al diagnosticului de atopie. Un nivel scăzut de IgE faţă de
antigene necunoscute este prezent la populaţia normală. Afectează o proporţie
mare din populaţia generală, de obicei este estimată la 10–30% în ţările
dezvoltate. Frecvent, pacienţii atopici prezintă alergii multiple. Atopia poate
exista, de asemenea, asimptomatică.
Termenul de atopie a fost introdus în 1923,
de Arthur Coca şi Robert Cooke (probabil la sugestia lingvistului Edward
Perry), pentru a desemna toate sindroamele alergice mediate de IgE care sunt în
general familiale sau apar la acelaşi subiect ca boli alergice diferite
(succesive): rinita alergică, astmul bronşic, dermatita atopică (mai puţin
frecventă). Gastroenteropatia alergică este rară şi tranzitorie. Două sau mai
multe dintre aceste boli pot să coexiste la acelaşi pacient în acelaşi timp sau
în perioade diferite.
Rinita nealergică, astmul şi dermatita
eczematoasă se întâlnesc la un număr mare de pacienţi fără atopie, în absenţa
alergiei mediate de IgE. Anticorpii IgE pot să cauzeze boli alergice neatopice
(anafilaxia şi urticaria-angioedem) şi sunt importanţi în imunitatea dobândită
faţă de paraziţi.
Etiologia atopiei cuprinde factori genetici
complecşi care nu sunt încă elucidaţi. Pentru ca boala să apară, trebuie să
existe atât predispoziţia genetică, cât şi expunerea la alergeni din mediu.
Mastocitele şi bazofilele prezintă receptori celulari de membrană cu afinitate
crescută pentru IgE (FceRI).
Mastocitele sunt prezente în mucoasa tractului respirator şi gastrointestinal,
precum şi în piele, unde sunt localizate reacţiile atopice. Mediatorii eliberaţi
de aceste celule sunt responsabili de caracteristicile fazelor imediată şi întârziată
ale bolilor atopice. Mediatorii importanţi ai alergiei IgE sunt histamina,
factorii chemotactici, prostaglandinele, leucotrienele şi factorul de activare
plachetară.
În rinoconjunctivita alergică, reacţia are
loc în întregime la nivel tisular local. Contactul cu particulele alergenice –
polen de graminee, spori de fungi, praf etc. – este urmată imediat de absorbţia
de proteine solubile alergenice la suprafaţa mucoasei. Anticorpii IgE de pe
suprafaţa mastocitelor reacţionează cu alergenul, inducând producerea de
mediatori şi simptome clinice. Nu este clar dacă reacţia bronşică în astm
necesită inhalarea de particule mai mici, ca fragmente de polen, care să ajungă
în căile aeriene inferioare, sau dacă astmul alergic este iniţiat de alergene
solubile care ajung în mucoasa bronşică din circulaţie. În dermatita atopică,
ingestia de alimente alergenice poate să determine leziuni cutanate, situaţie în
care expunerea la alergene trebuie să fie pe cale circulatorie. Dermatita poate
fi, de asemenea, produsă de expunerea directă în cazul alergiei la praf de casă.
În
general, IgE total din ser este mai mare la pacienţii cu astm alergic decât la
cei cu rinită alergică; de asemenea, este mai crescut la cei cu dermatită
atopică. Unele boli neatopice sunt asociate cu creşterea IgE total în ser.
Unele studii au semnalat că nivelul de IgE din serul din cordonul ombilical
este un indicator al atopiei. Dozarea IgE fixat la nivelul receptorilor
mastocitelor şi bazofilelor (FceRI)
ar putea fi mai relevant pentru atopie (se folosesc anticorpi anti-IgE).
Nivelul IgE tisular este mai crescut la subiecţii atopici decât la populaţia
normală.
S-a
demonstrat că anticorpii din subclasa IgG4 pot, de asemenea, să se fixeze pe
mastocite şi bazofile. Afinitatea mastocitelor pentru IgG4 pare să fie scăzută şi
arată că anticorpii IgG4 pot să declanşeze eliberarea de mediatori în prezenţa
alergenelor (datele sunt contradictorii). Nu există date care să demonstreze că
patogenia bolii atopice la om cuprinde anticorpii IgG4.
Factorii
genetici sunt implicaţi în atopie, în reglarea producţiei de IgE total şi în
producerea de anticorpi IgE faţă de epitopii specifici. O bază genetică pentru
variate manifestări ale bolii nu este încă stabilită. Numeroase studii au arătat
asocierea tipurilor HLA cu producerea crescută de anticorpi din izotipurile
IgE. Controlul genetic al nivelului total de IgE seric este independent de
genele complexului major de histocompatibilitate.
Există
o teorie bazată pe studiul producerii de anticorpi IgE in vitro de către limfocitele din sângele periferic, care sugerează
că atopia poate să apară prin reglarea anormală de către limfocitele T a
diferenţierii celulelor B angajate în producerea de IgE în plasmocite care
secretă anticorpi IgE. Celulele T reglatoare îşi exercită efectul prin secreţia
de factori care leagă IgE, care fie creşte, fie supresează diferenţierea
celulelor B.
A
doua teorie sugerează că defectul în atopie apare la absorbţia alergenelor de
mediu la nivelul suprafeţelor respiratorie şi gastrointestinală, înaintea
procesării alergenului în cadrul răspunsului imun. Există o protecţie (bariera
mucoaselor) faţă de antigenele exogene, care este deficitară în atopie. Această
teorie este susţinută de observaţia că nivelurile de anticorpi IgG faţă de
alergenele inhalante şi alimentare sunt mai crescute la subiecţii atopici decât
la cei neatopici, deşi anticorpii IgG nu cauzează boala.
A
treia teorie a atopiei susţine că există un singur defect atât pentru
producerea crescută de anticorpi IgE specifici alergenului, cât şi pentru
hiperreactivitatea ţesuturilor-ţintă la mediatorii eliberaţi de mastocitele ce
poartă IgE. Atât celulele imune, cât şi celulele musculaturii netede bronşice
sunt sub control autonom. Tulburarea balanţei autonome moştenită (sau chiar dobândită),
cum ar fi blocarea beta-adrenergică sau stimularea colinergică sunt importante
atât pentru creşterea producerii de anticorpi IgE, cât şi pentru
hiperreactivitatea organului-ţintă. Nu există o dovadă clară pentru controlul
autonom deficitar al producerii de anticorpi IgE în atopie, deşi există semne
indirecte pentru blocarea funcţională beta-adrenergică la nivelul căilor
aeriene la subiectul astmatic, precum şi la cel cu eczemă atopică.
Există
dovezi clare asupra rolului esenţial al citokinelor asupra limfocitelor T CD4
ce induc producerea de anticorpi IgE prin celulele B. Interleukina 4 (IL-4) creşte
gamma interferonul (IFN-g),
care supresează răspunsurile IgE. Există două subseturi de celule Th – Th1 şi
Th2, iar balanţa numerică dintre aceste celule localizate în ţesuturi influenţează
apariţia atopiei şi a altor boli prin profilul citokinelor pe care le
sintetizează şi le eliberează.
Numeroase
date experimentale sugerează că producerea de IgE şi apariţia bolii atopice
necesită prezenţa de IL-4, IL-5, IL-13 şi producerea de GM-CSF de către
celulele Th2. A patra teorie implică supra- sau subreglarea acestora şi ale
altor citokine, de factori etiologici neidentificaţi în atopie.
Factorii
de mediu joacă un rol în etiologie. Numeroase observaţii clinice sugerează că vârsta
la expunerea la alimente sau polen poate să determine intensitatea răspunsului
ulterior în anticorpi IgE. O infecţie respiratorie de origine virală în timpul
expunerii la alergene de mediu poate să prezinte un efect adjuvant asupra
producerii de IgE totale şi specifice. Fumatul poate să exercite un efect similar.
Dacă nivelul de IgE totale în momentul naşterii este un element de predicţie
pentru declanşarea atopiei, totuşi, factorii dobândiţi ar putea probabil să
joace numai un rol secundar sau permisiv.
În
sfârşit, relaţia dintre alergia atopică mediată IgE şi imunitatea mediată IgE în
helmintiază este un aspect important când ne referim la etiologie. Alergia
atopică este o problemă clinică majoră în ţările dezvoltate, unde nu există
infestarea cu helminţi. La populaţiile unde aceste infecţii sunt endemice,
nivelurile serice de IgE sunt frecvent crescute datorită stimulării producerii
de IgE şi se presupune că mastocitele sunt saturate cronic cu anticorpi IgE
specifici parazitului. Mecanismele imune mediate de IgE pe mastocite sunt un
avantaj pentru gazdă în aceste condiţii. În rândul populaţiilor fără infecţii
parazitare, totuşi, sistemul imun IgE prezintă un rol minor, dar posibil să
reacţioneze împotriva alergenelor de mediu inofensive.
Alergenele
responsabile pentru boala atopică sunt de obicei derivate de particule organice
din aerul natural, în special polen din plante, spori de fungi, fragmente de
origine animală şi mai rar alimente ingerate. Capacitatea diferitelor polenuri,
mucegaiuri sau alimente să sensibilizeze pentru alergii IgE variază, aşa încât
unele dintre aceste alergene de mediu sunt intrinsec mai sensibilizante decât
altele, indiferent de gradul de expunere.
