Chistul se defineşte ca o cavitate patologică
cu conţinut lichidian sau semisolid, delimitată de o membrană epitelială. Există
o controversă în literatura de specialitate dacă acestea trebuie considerate
tumori cu conţinut chistic sau sunt entităţi anatomopatologice distincte.
Chisturile cervicale sunt, în general, chisturi de dezvoltare, având cel mai
frecvent origine embrionară.
Chisturile branhiale sunt localizate de-a
lungul muşchiului sternocleidomastoidian şi derivă din incluzia epitelială
restantă a unui pliu endodermic al celei de-a doua fante branhiale. O altă
teorie susţine că ar fi vorba de incluziuni ale unui epiteliu de tip salivar
(probabil din parotidă), restante la nivelul unui ganglion limfatic, şi care
ulterior degenerează chistic, teorie susţinută şi de prezenţa elementelor
limfoide care se evidenţiază la examenul histopatologic al peretelui chistului
branhial. În orice caz, mecanismul etiologic este diferit de cel al chistului
canalului tireoglos, care apare prin transformarea chistică a epiteliului
embrionar restant la nivelul canalului tireoglos rezidual.
Chistul branhial apare în special la
adolescenţi sau adulţi tineri, mai frecvent la sexul feminin. Unele studii
statistice arată că două treimi din chisturile branhiale apar pe partea stângă şi
doar o treime pe partea dreaptă – fapt contestat de alţi autori.
Chistul branhial are o perioadă lungă de
latenţă, după care se dezvoltă rapid volumetric, în aproximativ una-trei săptămâni,
deseori pacienţii făcând o corelaţie între o infecţie acută a căilor aeriene
superioare şi debutul creşterii rapide a chistului branhial. Se prezintă ca o
masă cervicală situată pre- şi substernocleidomastoidian, în treimea superioară
şi medie a acestuia, în dreptul bifurcaţiei carotidei comune. Poate fi
localizat şi periangulomandibular sau, mai rar, în treimea inferioară a muşchiului
sternocleidomastoidian.
Chistul branhial are dimensiuni variabile,
putând ajunge până la 8–10 cm. Tegumentele acoperitoare sunt nemodificate, iar
la palpare are o consistenţă moale sau fluctuantă şi nu se mobilizează cu mişcările
capului şi nici în deglutiţie. Totuşi, deşi nu este fixat, nu se mobilizează
liber, având raport intim cu carotida externă şi cea internă, insinuându-se pe
sub pântecele posterior al muşchiului digastric, către peretele lateral al
faringelui şi vârful apofizei stiloide. Nu aderă la planul tegumentar, este
nedureros, dar, atunci când se suprainfectează, palparea acestuia este 
dureroasă,
tegumentele au aspect destins, congestiv, pacientul prezentând semnele clinice
locale şi generale ale unei supuraţii laterocervicale.
Diagnostic diferenţial
• limfangioame
cervicale – apar în prima copilărie, nu sunt bine delimitate şi uneori au
tendinţă de remisie odată cu creşterea copilului;
• adenopatii
metastatice cervicale – prezenţa unei tumori maligne orale sau faringiene,
de consistenţă fermă; atunci când au dimensiuni mari, sunt fixate şi infiltrează
planurile adiacente;
• adenopatii
din limfoame (hodgkiniene sau non-hodgkiniene) – consistenţă fermă, de
obicei poliadenopatie cervicală, lipsa unei tumori maligne primare în
teritoriul de drenaj limfatic;
• adenite
cronice specifice – examenele paraclinice specifice şi biopsia ganglionară
stabilesc diagnosticul de certitudine;
• tumorile
glomusului carotidian (paragangliomul) – au caracter pulsatil;
• lipomul
laterocervical – evoluţie extrem de lentă, consistenţă moale, dar
nefluctuentă.
Anatomie patologică
Peretele chistului branhial este gros şi
format de cele mai multe ori din epiteliu pavimentos stratificat, keratinizat
sau nu, alteori putând fi de tip pseudostratificat sau respirator ciliat, putând
prezenta ulceraţii, atunci când a fost suprainfectat. Un strat de ţesut limfoid
circumscrie parţial sau în întregime peretele chistic, fiind adeseori organizat
în adevărate centre germinative. Conţinutul chistului este un lichid tulbure, lăptos,
în care se găsesc numeroase celule epiteliale descuamate. Când se
suprainfectează, conţinutul devine purulent.
Principii de tratament
Abordul chirurgical este cervical, printr-o
incizie tegumentară orizontală, astfel încât cicatricea postoperatorie să fie
disimulată într-un pliu natural al gâtului. În trecut se folosea abordul prin
incizie verticală, de-a lungul marginii anterioare a m. sternocleidomastoidian,
care avea avantajul unui acces mai facil, în schimb cicatricea postoperatorie
era inestetică. Extirparea chistului branhial presupune desprinderea acestuia
de pachetul vasculonervos al gâtului, iar în porţiunea sa superioară, de
peretele lateral al faringelui şi de vârful apofizei stiloide. Acest lucru este
foarte dificil în cazul chisturilor branhiale suprainfectate, care aderă la
aceste structuri anatomice. Extirpat în totalitate, chistul branhial nu
recidivează. Sunt citate cazuri de malignizare a
chistului branhial. Totuşi, se consideră că, în fapt, ar fi vorba despre
metastaze ganglionare cu conţinut chistic ale unor tumori maligne de la nivelul
cavităţii orale sau orofaringelui, şi nu de transformarea malignă a epiteliului
unui chist branhial.
