Condilomatoza
genitală a fost descrisă încă din Antichitate și reprezintă una dintre cele mai
răspândite infecții cu transmitere sexuală. Mai este numită și „vegetație
veneriană“, „creastă de cocoș“ sau „negi genitali“. Este o leziune tegumentară
de etiologie virală (virusul papilloma uman – HPV) caracterizată prin apariția
perianogenitală de excrescențe, uneori singulare sau în ciorchine, similare
negilor (1). Până acum au fost descoperite aproape o sută de varietăți de HPV
care infectează celulele pielii sau mucoasele organelor genitale; din acestea,
circa 40 sunt transmisibile pe cale sexuală, însă doar câteva dau naștere unor
mutații în celulele colului uterin, iar altele sunt direct responsabile de
apariția cancerului cervical, în cazul în care este infectat colul uterin (1, 2).
Tipurile 6, 11 și 42 sunt asociate frecvent cu condiloame.
Leziunile
pot apărea atât pe piele, cât și pe mucoase. Principala cale de transmitere a
infecției cu HPV este contactul sexual neprotejat. Zonele afectate sunt zona
pubiană, vulva, vaginul, penisul și zona anală. Uneori, pot apărea leziuni și
în zona orală. La populația activă sexual, HPV infectează în jur de 50% din
persoane. Infecția declanșată cuprinde întreaga regiune anogenitală (1). O
formă rar întâlnită este condilomul gigant acuminat, o leziune exofită,
circumferențială, cu o suprafață neregulată, numită tumoră Buschke-Löwenstein.
În literatura de specialitate sunt descrise cazuri cu asemenea tumori care au
decedat în urma unui șoc septic (2).
Perioada
de incubație a HPV este cuprinsă între două săptămâni și opt luni, în medie
fiind de zece săptămâni. Multiplicarea virală și apariția condiloamelor începe,
de obicei, după un interval de trei-șase luni de la infectare (1, 2).
Infecția
cu HPV se manifestă prin apariția unor leziuni (numite veruci sau condiloame)
în zonele genitale: vulvă, penis, perineu, anus. Culoarea leziunilor este gri,
roz sau roșie și au consistență moale. Veruca sau condilomul reprezintă o
excrescență pe piele, un neg. Forma cea mai răspândită este cea de conopidă, de
unde și expresia de „excrescențe conopidiforme“, dar ele pot fi și plane. Dacă
degenerează, iau forma unor creste de cocoș. Cel mai folosit termen este cel de
„negi genitali“ (1, 2). Uneori, leziunile sunt foarte mici, imposibil de văzut
cu ochiul liber sau situate în zone inaccesibile vederii, persoana respectivă
neștiind că este infectată (2). La femei, verucile pot apărea pe zona pubiană,
labiile mari, labiile mici sau zona perianală, dar și în interiorul vaginului,
pe colul uterin sau în uretră.
Manifestările,
atunci când apar, sunt reprezentate de prurit, arsuri, scurgeri vaginale sau
uretrale patologice. De asemenea, la femei, riscul infectării cu HPV este
reprezentat de transformarea malignă a unora dintre leziunile aflate în zona
colului uterin. De aceea, este importantă depistarea leziunilor înainte de a
degenera. Atât la femei, cât și la bărbați, pot apărea semne ale infectării în
zona anală sau în interiorul anusului, atât prin extinderea infecției (reinfectare),
cât și prin contactele sexuale anale neprotejate. Infecția se poate transmite
și prin simplul contact cu pielea din zona pubiană (1, 2).
O
altă posibilitate de transmitere este cea verticală, de la mama infectată la
făt. S-au adus în discuție și alte modalități de transmitere în afara
contactului sexual sau cel de la mamă la făt – accidental, prin instrumente
chirurgicale nesterilizate sau prin contactul cu lenjeria infectată (2).
Condilomatoza
nu apare decât la o parte din cei infectați, dar, odată apărută, tendința este
relativ rapidă de creștere tumorală, leziunile invadând canalul anal, vaginul,
colul și perineul și putând căpăta dimensiuni apreciabile. Diagnosticul se pune
prin examen clinic. Există și cazuri în care este necesară confirmarea prin
teste de laborator pentru a elimina alte aspecte patologice și pentru a
diferenția tipurile de afecțiuni. Acestea includ colposcopia (la femei),
uretroscopia (la bărbați) și biopsia. Testul Babeș-Papanicolaou este un test
simplu, care identifică posibile modificări la nivelul colului uterin. O altă
tehnică este depistarea ADN de HPV (1–3).
Condilomatoza
evoluează cu suprainfectări, secreții fetide, obstrucții anogenitale, sângerări
și comportă risc ridicat de transformare malignă (cancer de col uterin, vagin
și canal anal). De aici rezultă obligativitatea tratamentului, după completarea
investigațiilor, cu examinare anorectală, colposcopie și test
Babeș-Papanicolaou. Este recomandabil a se practica, înainte de tratament, o
biopsie din leziunile verucoase și teste serologice pentru sifilis, având în
vedere calea de transmitere comună și similaritatea leziunilor, în unele cazuri
(2, 3).
Infecția
cu HPV este incurabilă; 20–30% din infecții revin spontan în decursul primelor
șase luni de la primul contact. Singurul lucru ce poate fi făcut este să se
acționeze asupra leziunilor, asupra condiloamelor, pentru distrugerea lor, prin
aplicarea locală a unor substanțe, crioterapie (distrugerea prin acțiunea
frigului), electrocauterizare (distrugerea prin căldură), folosirea laserului.
În același timp, este necesară abținerea de la relații sexuale pe perioada pe
care medicul o consideră ca fiind contagioasă. O conduită preventivă cere ca
ambii parteneri să fie examinați și tratați concomitent, evitându-se astfel
reinfectarea, și să existe o permanentă și prelungită supraveghere medicală,
evitându-se astfel recidivele (2, 3, 4).
