Deficitul neurologic recent este un motiv frecvent de prezentare
la spital în urgență. Acest deficit acoperă practic toată neurologia, întrucât
poate fi de origine centrală sau periferică și poate semnala o problemă
neurologică severă, care să necesite un tratament specific și urgent, dar, de
asemenea, poate fi o cale de acces către o boală neurologică cronică. Anamneza
și examenul clinic al pacientului sunt astfel esențiale, întâi pentru a putea
preciza simptomele prezentate de pacient, apoi pentru a evalua ansamblul de
semne clinice și, în fine, pentru a putea defini sindromul și diagnosticul
topografic. Acesta va permite orientarea rapidă a diagnosticului etiologic și
examenele complementare necesare.
Deficitul neurologic se definește prin disfuncția temporară
(deficit tranzitoriu) sau lezională (deficit permanent) a unei regiuni a
sistemului nervos, fie la nivel central, fie periferic; un astfel de deficit
poate fi motor, senzorial, cerebelos sau cognitiv. Nu trebuie confundat cu
suferința globală a creierului, ca în cazul pierderilor de conștiență, al
comelor sau în cadrul sindroamelor confuzionale.
Deficitul neurologic poate să implice: sistemul nervos central –
leziune cerebrală (encefalică sau de trunchi) sau medulară; sistemul nervos
periferic – leziune la nivelul rădăcinilor, plexurilor, trunchiului nervos sau
la nivelul fibrelor celor mai lungi.
Deficitul recent este unul instalat de maximum câteva zile.
Instalarea deficitului poate fi bruscă (de la o secundă la alta), rapid
progresivă (de la câteva minute la câteva ore) sau progresivă (în câteva zile).
Deficitul non-neurologic
Cauzele deficitului non-neurologic pot fi:
– de origine osteoarticulară – fractură, entorsă, artrită,
rupturi la nivelul rotatorilor etc. Durerea este cel mai des pe primul plan.
Examenul clinic și cel imagistic permit precizarea leziunii osoase sau
articulare (de exemplu, deficitul motor proximal al unui membru superior
asociat unei capsulite retractile);
– vasculare periferice – ocluzie arterială acută (membru mai
dureros, alb sau necrozat, puls periferic neperceput), flebită, hematom (în
acest caz, durerea este cvasiconstantă);
– tulburările conversive – teritoriu motor sau senzorial aparent
„aberant“, fără o distribuție anatomică, discordanțe în examenul clinic, acuze
schimbătoare.
Pentru tulburările de vorbire, echilibru și vedere, cauzele
non-neurologice pot avea origine ORL sau oftalmologică. (…)
