Prognosticul bolii este cu atât mai bun cu cât diagnosticul este stabilit într-un stadiu mai puţin avansat, motiv pentru care s-a încercat identificarea populaţiei cu un risc suficient de mare pentru a justifica organizarea unor programe de screening la scară largă.

Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 2,3 milioane de femei au fost diagnosticate cu cancer de sân în 2020, în același an fiind înregistrate și 685.000 de decese la nivel global. La sfârșitul anului 2020, existau 7,8 milioane de femei în viaţă care fuseseră diagnosticate cu cancer de sân în ultimii cinci ani, ceea ce îl face cel mai răspândit cancer din lume.

Rata medie de supravieţuire pentru femeile cu cancer de sân invaziv non-metastatic este de 90% la 5 ani și de 84% la 10 ani. Dacă boala este localizată doar la nivelul sânului, rata de supravieţuire la 5 ani este de 99%. Majoritatea cazurilor sunt diagnosticate în această etapă (aproximativ 60%), iar pacientele sub 40 de ani au un risc mai mare de a fi diagnosticate într-un stadiu avansat comparativ cu femeile cu vârsta peste 65 de ani.

Acest lucru poate fi urmarea faptului că, în general, screeningul cancerului de sân nu începe înaintea vârstei de 40 de ani, cu excepţia cazului în care sunt prezenţi și alţi factori de risc. În cazul în care cancerul s-a răspândit la ganglionii limfatici regionali, rata de supravieţuire la 5 ani este de 86%, iar dacă există metastaze la distanţă, proporţia scade la 28%.

Profilaxia primară se referă la prevenirea apariţiei bolii prin combaterea factorilor de risc. Profilaxia secundară are ca scop detectarea precoce a bolii, iar profilaxia terţiară se adresează cazurilor deja diagnosticate, urmărind reducerea simptomelor și creșterea calităţii vieţii.

Recomandări pentru screening

Deși nu există un consens global cu privire la intervalul de vârstă în care ar trebui efectuat screeningul, precum și modalitatea și frecvenţa evaluărilor, putem aminti câteva dintre recomandările organizaţiei americane National Comprehensive Cancer Network (NCCN).

Aceste recomandări sunt diferite pentru femeile din populaţia generală, respectiv pentru cele cu risc crescut (istoric familial sau iradiere toracică în antecedente, la o vârstă mai mică de 30 de ani).

Pentru femeile cu un risc mediu și vârsta între 25 și 40 de ani, este recomandată examinarea clinică anuală sau la maximum 3 ani. Începând cu vârsta de 40 de ani, se recomandă mamografia anuală, cu luarea în considerare a utilizării tomosintezei (mamografie tridimensională) atunci când aceasta este disponibilă.

Vârsta la care încetează urmărirea este variabilă, ţinându-se cont de speranţa de viaţă (dacă e mai mică de 10 ani, se poate renunţa la screening) și de planificarea unei intervenţii terapeutice.

Ghidul Societăţii Europene de Oncologie Medicală recomandă efectuarea mamografiei anual sau la doi ani pentru femeile între 50 și 69 de ani. Potrivit aceluiași ghid, investigaţia poate fi făcută și la categoriile 40-49 și 70-74 de ani, însă cu un beneficiu mai puţin susţinut de datele existente.

Pentru pacientele cu risc crescut, urmărirea va începe mai devreme. În caz de istoric familial de cancer de sân, se va începe monitorizarea cu mamografie anuală și/sau RMN anual, cu 10 ani înainte de vârsta la care a fost diagnosticată boala la respectivul membru al familiei, dar nu mai devreme de vârsta de 30 de ani pentru mamografie sau de 25 de ani pentru RMN.

Dacă, folosind acest prag de vârstă minimă la diagnostic în antecedentele heredocolaterale minus 10 ani, ar rezulta o recomandare de începere a urmăririi după 40 de ani, se va începe totuși monitorizarea la 40 de ani.

În cazul unui istoric de iradiere toracică (radioterapie) la vârste cuprinse între 10 și 30 de ani, monitorizarea va începe la 8 ani după radioterapie, prin control clinic, prin RMN anual (nu înainte de 25 de ani), și respectiv cu mamografie (nu înainte de 30 de ani).

În căutarea unui echilibru, sunt luate în considerare atât costurile asociate acestor investigaţii (la nivel de sistem sau individual), cât și riscul „supradiagnosticării”, respectiv identificarea unor leziuni benigne, borderline sau indolente.

Astfel de situaţii creează stres și pot duce la supratratare, cu dezavantajele asociate – efecte adverse inerente și, respectiv, folosirea unor resurse limitate. Aceste temeri nu pot fi considerate însă un argument împotriva screeningului, ci doar o modalitate de a nuanţa recomandările, pentru a maximiza beneficiul acestuia.

Evaluarea corectă permite personalizarea tratamentului

Creșterea numărului de centre care oferă servicii de imagistică decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, prioritizarea cazurilor oncologice, standardizarea recomandărilor și deciziile medicale luate corect și la timp sunt elemente care permit un diagnostic complet și corect, acesta traducându-se în creșterea calităţii tratamentului, și implicit a duratei și calităţii vieţii pacienţilor.

Suspiciunea clinică de cancer mamar apare în cazul depistării la palpare a unei formaţiuni tumorale dure, care poate provoca retracţia pielii sau, în stadii avansate, poate invada mușchiul pectoral, complexul areolar sau tegumentul (prin apariţia unui aspect de coajă de portocală).

Dacă sunt identificaţi ganglioni limfatici măriţi, induraţi, insensibili, situaţi în axilă, supraclavicular sau parasternal superior, această suspiciune este cu atât mai puternică.

Pentru diagnosticarea cancerului de sân sunt necesare examinări care evaluează starea generală a pacientului (în majoritatea cazurilor, a pacientei), extinderea bolii și profilul său biologic.

Evaluarea generală include istoricul familial și personal, statusul menopauzal, investigarea funcţiei hepatice, renale și cardiace (mai ales pentru pacientele care vor primi tratament cu antracicline sau cu
trastuzumab), precum și dozarea fosfatazei alcaline și a calciului seric.

Valori crescute ale celor din urmă ridică suspiciunea de metastaze osoase și justifică examinări complementare în acest sens.

Utilitatea RMN

Pentru evaluarea tumorii primare, pe lângă examenul clinic, este recomandată efectuarea de mamografie și ecografie mamară bilaterală. În anumite cazuri este recomandată evaluarea prin RMN: boală multifocală sau bilaterală, tipul histologic lobular invaziv sau pentru caracterizarea unei leziuni cu caractere incerte la mamografie și ecografie.

De asemenea, investigarea prin RMN este utilă pentru identificarea unei tumori inaparente clinic, ecografic și mamografic, în condiţiile depistării carcinomului mamar în ganglionii axilari sau a unor metastaze de adenocarcinom cu punct de plecare neprecizat.

Biopsia poate fi realizată de obicei din tumora primară (prin puncţie cu ac fin, puncţie histologică, biopsie chirurgicală) sau din ganglionii limfatici invadaţi (prin puncţie ghidată ecografic, excizia ganglionului santinelă sau disecţia limfoganglionilor axilari).

Materialul obţinut este analizat pentru a identifica gradul de diferenţiere histologică, prezenţa receptorilor pentru estrogen și progesteron, amplificarea receptorilor pentru factorul de creștere epidermală (HER2) și respectiv markerul de proliferare (Ki 67).

Pe baza valorilor combinate a acestor parametri, au fost identificate subtipuri histologice care au evoluţie, tratament și prognostic diferite (luminal A, luminal B, HER2 pozitiv și „triplu negativ”).

Investigarea extinderii la distanţă (pulmonar, hepatic) se face în mod uzual prin tomografie computerizată toraco-abdominală, iar evaluarea unor posibile metastaze osoase sau cerebrale se indică în cazul prezenţei simptomelor sau a unor teste de laborator sugestive, pentru tipurile biologice agresive sau în cazul stadiilor avansate, în care probabilitatea extinderii la distanţă este semnificativă.

Examinarea PET-CT poate fi utilă pentru pacienţii cu risc crescut și atunci când metodele convenţionale sunt neconcludente. Determinarea profilului expresiei anumitor gene permite estimarea beneficiului administrării chimioterapiei în cazuri selecţionate.

Citește și: În cancerul de col uterin incipient, potenţialul reproductiv poate fi conservat