• Imunodeficienţele primare au o prevalenţă mai înaltă decât cea raportată.
• În România, imunodeficienţele primare sunt subdiagnosticate sau diagnosticate tardiv. Impactul socioeconomic, asupra indivizilor afectaţi și asupra sistemului sanitar, este mare, din cauza diagnosticului deficitar.
• Se impun programe educaţionale care să vizeze creșterea nivelului de conștientizare asupra imunodeficienţelor primare.
• În România nu există program de screening pentru imunodeficienţele primare.
• Sunt necesare grupuri de suport pentru categoriile vulnerabile de pacienţi.
• Este necesar accesul la tratament corespunzător. Terapia de substituţie cu imunoglobuline este cheia de boltă a tratamentului imunodeficienţelor primare. Terapia cu imunoglobulină subcutanată facilitată promite rezultate favorabile pentru pacientul cu imunodeficienţă primară. Preparatele de imunoglobulină intravenoasă lipsesc din România de peste jumătate de an.

Imunodeficienţele primare cuprind un grup heterogen de peste 450 de afecţiuni caracterizate prin funcţionarea deficitară sau chiar absentă a unuia sau a mai multor componente ale sistemului imun și care predispun la infecţii frecvente și severe, autoimunitate, alterarea homeostaziei imune, boli autoinflamatorii, boli limfoproliferative și neoplazii.

Incidenţa globală a imunodeficienţelor primare este estimată la 1:10.000, însă există variaţii în raport cu terenul genetic, factorii de mediu, condiţiile de viaţă, accesul la serviciile medicale etc. (1,2).

Se estimează că peste zece milioane de persoane suferă la nivel mondial de o formă de imunodeficienţă primară. O proporţie de 70-90% dintre cazurile de imunodeficienţă primară rămân nediagnosticate sau sunt diagnosticate tardiv. Pacientul nediagosticat este vulnerabil, susceptibil la lezarea unor organe vitale, dizabilitate fizică și chiar la deces prin complicaţiile bolii.

Diagnosticul – mai mult decât infecţii repetate

Într-o lucrare publicată în Journal of Allergy and Clinical Immunology, Thalhammer și colaboratorii studiază manifestările de debut ale imunodeficienţelor primare (3). Acesta este un aspect important, întrucât suspectarea unei imunodeficienţe primare reprezintă primul pas în diagnosticul corect al acestora.

Studiul arată că 68% dintre pacienţi au prezentat iniţial exclusiv infecţii repetate, 9% au prezentat sindrom disimunitar și 9% au prezentat atât infecţii, precum și anomalii ale compartimentelor răspunsului imun.

O proporţie de 1,5% dintre pacienţi au fost diagnosticaţi ca urmare a screeningului familial, doar 4% au avut anomalii decelabile cu ocazia efectuării testelor de laborator, iar 0,8% au prezentat afecţiuni maligne concomitente.

Două treimi dintre pacienţii cu imunodeficienţe primare au prezentat manifestări compatibile cu diagnosticul de la vârsta copilăriei (înainte de 6 ani), însă la un sfert dintre aceștia, boala a devenit evidentă clinic la vârsta de adult.

Un mesaj-cheie este acela că tabloul clinic variază în funcţie de vârstă, iar fenotipul infecţiilor repetate este comun indiferent de vârstă. Cu toate acestea, suspectarea unei imunodeficienţe primare bazată doar pe criteriul infecţiilor severe, repetate va scăpa din vedere până la 25% dintre pacienţii cu imunodeficienţă primară (Tabel).

Este necesară îmbunătăţirea criteriilor care semnalizează necesitatea investigării în sensul unei imunodeficienţe primare. Primul pas în diagnosticarea unei imunodeficienţe primare este cel al evaluării atente a sistemului imun, prin intermediul unor teste de laborator și/sau prin răspunsul la vaccinare, alături de obţinerea istoricului familial și personal și de efectuarea examenului obiectiv.

Testarea genetică, deși indisponibilă în multe ţări, este utilă pentru caracterizarea formei de imunodeficienţă primară, atunci când pot fi identificare defecte cunoscute.

În cazul formelor severe de imunodeficienţă primară, screeningul nou-născuţilor este salvator de viaţă. În România nu există un program naţional de sceening al nou-născutului pentru imunodeficienţe primare (de exemplu, SCID și XLA sau boala Bruton).

Tratamentul substitutiv subcutanat cu imunoglobulină facilitată
Accesul pacientului la îngrijiri medicale și tratament previne complicaţiile severe la pacientul cu imunodeficienţă primară.

Abordarea terapeutică vizează tipul de boală în general și particularităţile individuale. Tratamentul cuprinde, după caz, substituţia cu imunoglobuline, transplantul de celule stem hematopoietice, terapia genică, administrarea de G-CSF (factorul de stimulare a coloniilor granulocitare) și de alţi agenţi, precum interferon, interleukine, antibiotice cu rol profilactic, antifungice.

Din motive insuficient elucidate, cel puţin 50% dintre cazurile de imunodeficienţă primară afectează preponderent compartimentul umoral. În aceste cazuri, consensul de tratament este cel al administrării terapiei substitutive cu imunoglobuline, pe cale intravenoasă, subcutanată sau subcutanată facilitată.

Scopul terapiei este normalizarea nivelului seric al imunoglobulinei G, care coincide cu scăderea riscului de infecţii. Aceasta previne lezarea ireversibilă a ţesutului pulmonar și duce la creșterea speranţei de viaţă și calităţii vieţii pacientului.

România se confruntă cu o criză de preparate de imunoglobuline cu administrare intravenoasă. De mai bine de jumătate de an, acestea lipsesc de pe teritoriul ţării. Fiecare stat ar trebui să pună la dispoziţie o gamă cât mai largă de preparate de imunoglobulină.

Tratamentul substitutiv subcutanat cu imunoglobulină facilitată este cea mai recentă inovaţie din domeniul terapiei imunodeficienţelor primare. Administrarea facilitată a imunoglobulinelor pe cale subcutanată, prin adăugarea hialuronidazei umane recombinante ca „adjuvant pentru creșterea dispersiei și a absorbţiei”, a fost aprobată de FDA în 2005.

Această abordare aduce o serie de avantaje faţă de administrarea subcutanată standard (SCIG). Unul dintre ele este autoadministrarea tratamentului, acasă, într-un interval de timp inferior celui necesar injectării standard (după un instructaj prealabil efectuat de către personalul medical avizat), cu o frecvenţă similară administrării intravenoase (lunar).

Alt avantaj e reprezentat de posibilitatea administrării unui volum mai mare de imunoglobulină (volum mediu/sediu de administrare de aproximativ 10-15 ori mai mare decât în cazul SCIG standard, rata medie maximă de administrare de aproximativ zece ori mai mare decât în cazul SCIG standard), ca urmare a efectului (reversibil) al hialuronidazei umane recombinante din compoziţia sa, ceea ce duce la un număr mai redus de puncţii. Eficienţa terapiei subcutanate facilitate este similară terapiei subcutanate standard.

Citiți și: Prevenirea infecţiei cu SARS-CoV-2 la pacienţii hematooncologici