Având numeroase elemente comune cu distimia, o altă tulburare afectivă, disforia se înfăţişează ca o stare psihică demnă de luat în seamă, dat fiind că raritatea ei nu este îndoielnică. Etimologic vorbind, distimia înseamnă o tulburare a afectelor, în timp ce disforia se referă la o nepotrivire a dispoziţiei sentimentale. Deosebirile merg mai departe, în aşa fel încât, dacă distimia îşi găseşte locul în tratatele uzuale de psihiatrie şi în Manualul de Diagnostic şi Statistică a Bolilor Mintale (DSM), disforia lipseşte, dar este „împroprietărită“ de W. W. Meissner în valoroasa lui carte: The Borderline Spectrum, publicată în 1984. Acest autor îi rezervă în volum un spaţiu copios, o descrie în amănunţime şi o ilustrează cu trei cazuri. Pentru că, repetăm, stările disforice sunt întâlnite în practica psihiatriei de cabinet mai des decât se menţionează, ne folosim de observaţia unei paciente pentru a atrage atenţia asupra aceste configuraţii psihice borderline. (...)