De zece ori pe an, dr.
Mihai Ranete şi colegii săi reunesc medici specialişti, rezidenţi şi
studenţi într-o echipă multidisciplinară şi pornesc către un colţ de Românie
rurală, unde oferă locuitorilor evaluarea gratuită a stării de sănătate prin
consult clinic, analize de laborator şi investigaţii paraclinice. Dacă lucraţi
într-o zonă defavorizată, în care accesul oamenilor la servicii medicale de
specialitate este problematic, chemaţi-i! Se vor bucura să vină alături de voi,
în prima linie. (Dr. Cătălina Panaitescu)
Întotdeauna am dorit să fiu medic. De ce?
Nu prea ştiu! Probabil că au fost mulţi factori cumulaţi, multe influenţe din
partea celor apropiaţi, care şi-au atins scopul. Nu regret alegerea făcută: nu
ştiu dacă există ceva pe lumea asta să pot face mai bine.
Am prins o perioadă în care accesul la
facultatea de medicină se făcea destul de facil, mai exact, majoritatea celor
care dădeau examenul aveau şansa să meargă mai departe – bineînţeles, mai mult
de jumătate cu condiţia de a plăti o taxă de şcolarizare de o mie de euro.
Ideea e că nu pot să mă laud cu reuşita mea, cum se făcea cu multe generaţii în
urmă, când cei admişi aveau deja o „stea în frunte“.
La fel de „uşori“ au fost şi cei şase ani
de facultate, unde grija principală era aceea de a avea o notă suficient de
mare, ca să nu fii nevoit să plăteşti taxa de şcolarizare. Eu şi mulţi din
colegii mei eram de părere că doar cei care nu îşi doresc nu termină facultatea
de medicină. Problema apare când ajungi să lucrezi cu omul, cu pacientul, abia
atunci îţi dai seama cât de complicate sunt lucrurile. Nu numai că trebuie să
îţi canalizezi toate cunoştinţele medicale legate de problema pacientului
respectiv, şi asta într-un timp destul de scurt, ci, mai dificil, trebuie să te
descurci cu problemele specifice sistemului medical românesc: lipsa resurselor.
Şi mă gândesc atât la resursa umană, pornind de la medici şi terminând cu
personalul auxiliar, fără de care actul medical nu s-ar putea desfăşura, cât şi
la resursa financiară. Este altceva: nu mai eşti sub umbrela numeroaselor
tratate şi articole, care mai de care mai clare cu privire la cum să rezolvi o
problemă teoretică, şi brusc ajungi în faţa unui om bolnav, dificil de abordat,
de cele mai multe ori fără o educaţie medicală. Acesta este unul din motivele
pentru care am încercat, încă din timpul facultăţii, să mă implic în acestă
parte dificilă a medicinii, pentru ca, odată ajuns rezident, impactul să nu fie
atât de puternic. Astfel, am luat contact cu un proiect de voluntariat al cărui
principal scop era acordarea de servicii medicale persoanelor din mediul rural.
Pe scurt, echipe de studenţi şi medici plecau în sate, unde erau consultaţi
mare parte din locuitori şi, în mai mică sau mai mare măsură, le erau rezolvate
problemele medicale. Acolo am văzut imaginea unei jumătăţi de Românii, acea
Românie rurală în care lucrurile au rămas neschimbate, unde timpul se pare că
mai are răbdare cu oamenii. Pe de o parte, ai o imagine a vremurilor „de
demult“, când dominau onestitatea, respectul faţă de oameni, mai ales cel faţă
de medici. În schimb, multe gospodării au WC-ul în curte, nu au apă curentă, nu
au canalizare şi, cel mai trist, după o viaţă de muncă, oamenii sunt remuneraţi
cu o pensie de mizerie, ce le asigură un trai de subzistenţă. Mulţi depind de
gospodăria proprie, uneori parcă sunt legaţi printr-un „cordon ombilical“ de
păsările, animalele şi casa în care au îmbătrânit. Poate de aceea şi au putut
fi controlaţi uşor de cei care îi conduc şi care, după ce şi-au câştigat
voturile, nu şi-au mai întors privirea spre modernizarea vieţii bătrânilor, spre
facilitarea accesului la „serviciile secolului XXI“: canalizare, servicii
sociale, educaţie.
Evoluţia marcată a medicinii, progresul în
prevenţia şi tratarea anumitor boli sunt dificil (dacă nu imposibil) de pus în
practică în asemenea zone rurale. Degeaba am dezvoltat molecule de ultimă
generaţie, programe de screening sau tratament, pe deasupra şi gratuite, dacă
destinaţia lor este în imposibilitatea de a ajunge la cel mai apropiat centru
medical. La fel de importantă este şi educaţia medicală, care, din păcate, lasă
de dorit în rândul multora dintre noi. Mijloacele de informare au devenit surse
de scandal şi cancanuri duse până la puterea de exemplu.
Am decis, alături de mai mulţi colegi,
studenţi şi rezidenţi, să construim o „punte de legătură“ între lumea rurală şi
medicina secolului XXI. Să cream un „pod“ peste prejudecăţi, să realizăm o
reţea naţională prin intermediul căreia medicii să acorde periodic îngrijiri
medicale în locurile mai puţin favorizate economic. ONG-ul poartă numele de Caravana
cu Medici şi are ca principală activitate acordarea de îngrijiri
medicale în zonele defavorizate şi informarea persoanelor din mediul rural,
pentru a obţine o populaţie mai sănătoasă, mai responsabilă şi mai dedicată
propriei sănătăţi şi a celor din jur.
Pe parcursul a două zile, cât mai multe
persoane beneficiază de o anamneză, un examen clinic, un set de analize şi,
ulterior, pe baza celor descoperite, de consulturi de specialitate: medicină
internă, cardiologie, neurologie, oftalmologie, dermatologie, ginecologie,
imagistică medicală, pediatrie etc. La sfârşit, mulţi dintre ei primesc o
reţetă – şi putem spune că problema lor este rezolvată – sau o recomandare
către investigaţii mai amănunţite.
La fel de importante
sunt prezentările şi împărţirea materialelor cu scop educativ. De asemenea, ne
străduim să stabilim reţele de comunicare între medicii participanţi şi
autorităţile publice, în scopul supravegherii evoluţiei ulterioare a
persoanelor consultate. Un rol foarte important îl are medicul de familie din
zona respectivă. Ne dorim ca el să fie adevăratul coordonator al caravanelor
noastre, el fiind persoana cea mai avizată şi care cunoaşte cel mai bine
problemele medicale ale comunităţii pe care o deserveşte. Nu ne dorim nici pe
departe să ştirbim autoritatea medicală pe care el o are în comuna respectivă.
Nu vrem să deconspirăm problemele medicale ale comunităţii, care, în teorie, ar
trebui rezolvate de el, toţi suntem conştienţi că, de cele mai multe ori, este
aglomerat cu multe alte lucruri administrative, birocratice, care nu ţin
neapărat de exercitarea propriu-zisă a actului medical. Încercăm doar să venim
în completarea serviciilor oferite de el, pentru ca, în final, să creăm un
„filtru“ în faţa pacienţilor ale căror probleme pot fi rezolvate local, cu
minim efort financiar, de timp şi resurse umane. Astfel, putem să decolmatăm
serviciile de urgenţă şi secţiile spitalelor mari, care îşi ocupă cam 80% din
timp tratând probleme medicale „banale“, care ar putea fi cu uşurinţă rezolvate
local. Un exemplu este cea mai recentă caravană la care am participat, ocazie
cu care am descoperit, din păcate, din 200 de consulturi, 37 de cazuri noi de
hepatită cu virus B şi C. Enorm! Cel mai trist este că majoritatea acestora nu
conştientizau că au o problemă, care, deşi nu-i supără foarte mult, poate
evolua către complicaţii grave. Şi că există plan de tratament, altminteri
foarte scump, dar pe care îl pot accesa gratuit.
Sunt conştient că lucrurile descrise mai
sus nu vor revoluţiona sistemul medical românesc, dar poate rezolvă o mică
problemă a acestuia. Poate că o simplă discuţie, un sfat, zi de zi, în
împrejurări modeste şi mărunte, e la fel de important ca actul medical „eroic“
din centrele mari, de care nu toţi avem parte.
Medicii de familie, dar şi cei de alte specialităţi,
interesaţi să publice la această rubrică sunt invitaţi să ne scrie la adresa inprimalinie@viata-medicala.ro |