American Thoracic Society defineşte
dispneea drept experienţa subiectivă de disconfort în respiraţie care constă
din senzaţii diferite calitativ şi cu intensităţi variabile. Episoadele de
dispnee pot fi înfricoşătoare pentru pacienţi, care le descriu ca moarte
iminentă, înec, pierdere a controlului, sufocare, oboseală, singurătate, epuizare,
panică, spaimă. Senzaţia de greutate în respiraţie poate fi modificată de
propria percepţie despre originea sau importanţa cauzei determinante. De multe
ori este imposibil să diferenţiem componenta fizică de componentele însoţitoare
(psihologică, socială sau spirituală) ale „dispneei totale“. Cu cât durează mai
mult, cu atât este mai probabil ca elementele non-fizice să aibă o importanţă
mai mare în percepţie şi expresie.
Termenul de „dispnee totală“ a fost propus
pentru a capta complexitatea simptomului; el sugerează nevoia unei abordări
multidisciplinare, centrate pe nevoile psihologice, sociale şi spirituale în
aceeaşi măsură cu simptomele fizice.
Mecanismul exact al dispneei nu este
complet cunoscut. Diferiţi stimuli respiratori (modificări ale concentraţiei
gazelor sangvine, afecţiuni ale parenchimului pulmonar sau ale căilor
respiratorii, hiperinflaţia) pot activa unul sau mai mulţi receptori senzitivi,
de la care pleacă aferenţe către centrii nervoşi superiori, unde are loc percepţia
dispneei.
Integrarea şi procesarea diferitelor senzaţii
la nivelul sistemului nervos central se face în mod diferit. Aferenţele de la
nivelul receptorilor din muşchii respiratori ajung la centrii respiratori din
trunchiul cerebral, apoi la nivelul ariei ventroposterioare din talamus şi,
ulterior, la cortexul somatosenzorial. Se consideră că aceste structuri
procesează intensitatea şi calitatea dispneei.
O altă cale realizează procesarea
componentei afective – conştientizarea disconfortului, a neplăcerii.
Aferenţele de la nivelul receptorilor din
plămâni şi căi respiratorii ajung la centrii respiratori prin intermediul
nervului vag la amigdală şi aria mediodorsală a talamusului şi, mai departe, la
cortexul cingulat şi insular. Se consideră ca aceste structuri limbice
procesează componenta afectivă a dispneei.
Talamusul şi hipocampul sunt considerate
arii neuronale critice pentru modularea aferenţelor senzoriale respiratorii.
Percepţia dispneei a fost atribuită unui
dezechilibru (unei neconcordanţe) între aferenţele venite de la nivelul
receptorilor senzitivi şi activitatea motorie comandată de centrii respiratori şi
efectuată de muşchii respiratori, respectiv între necesitatea de a respira şi
abilitatea de a respira.
Davenport şi Vovk (2009) au afirmat că
stimularea diferită a receptorilor senzitivi are ca rezultat calităţi diferite
ale dispneei, respectiv efort în respiraţie sau oboseală fizică asociată cu
respiraţia, foame de aer sau nevoia de a respira fără a putea creşte ventilaţia
şi senzaţie de constricţie toracică – incapacitatea de a inspira şi expira.
Educaţie
şi dezvoltare
Cursurile online de îngrijiri
paliative sunt
recomandate medicilor care doresc să aprofundeze subiecte ca managementul
durerii, comunicarea unui diagnostic de boală gravă, starea terminală în
îngrijiri paliative. În prezent sunt disponibile zece cursuri, din care patru
creditate EMC de Colegiul Medicilor din România. Absolvenţii primesc diplome
eliberate de Hospice „Casa Speranţei“. Înscrierile se fac online: www.studiipaliative.ro
Protocoale clinice pentru îngrijiri paliative (o nouă ediţie)
este disponibilă în format tipărit, contra unei donaţii de 40 de lei, la sediul
Centrului de studii pentru medicină paliativă (Braşov, str. Piatra Mare nr.
101); mai multe informaţii la tel.: 0268.513.598
Conferinţa naţională
de îngrijiri paliative (ediţia a 16-a) se va desfăşura în perioada 8–10
octombrie 2015 la Târgu Mureş. Detalii pe www.anip.ro
Pacienţii cu afecţiuni cardiorespiratorii
raportează adesea efort în respiraţie, în timp ce senzaţia de constricţie
toracică pare a fi specifică pentru bronhoconstricţie. Foamea de aer se
corelează cu reflexul respirator, putând fi declanşată de creşterea paCO2.
Lansing şi colab. (2009) consideră că foamea de aer este sinonimă cu inspirul
nesatisfăcător, având în vedere că a fost descrisă de pacienţii cu BPOC imediat
după efort.
Personalitatea şi statusul emoţional pot
afecta percepţia dispneei. Prevalenţa anxietăţii este mai mare la pacienţii cu
BPOC. Depresia este de asemenea mai frecvent întâlnită la pacienţii cu boli
cardiorespiratorii cronice. În studiul ECLIPSE, 26% din 2.118 pacienţi cu BPOC
sufereau de depresie; o prevalenţă mai mare a depresiei s-a observat la femei,
fumători şi cei cu obstrucţie respiratorie severă. Niveluri crescute de
anxietate au fost identificate la pacienţii cu BPOC, comparativ cu cei cu boli
cardiace sau cancer.
Pacienţii pot resimţi frustrare sau
depresie când dispneea le limitează capacitatea de efort, de a fi activi, de a
se integra social. Dispneea poate fi un stimul puternic pentru dezvoltarea
anxietăţii, care, ulterior, poate accentua şi perpetua dispneea, determinând un
cerc vicios. Anxietatea, panica şi depresia pot accentua percepţia individuală
a dispneei, iar raportarea acesteia de către pacient poate părea exagerată,
comparativ cu afectarea fizică a acestuia.
|
Rubrică realizată de Hospice „Casa Speranţei“ (www.hospice.ro), promotor al îngrijirii paliative în România
din 1992, centru de excelenţă în Europa de Est şi unul dintre modelele
recunoscute la nivel global de servicii şi educaţie în paliaţie. Coordonator: conf.
dr. Daniela Moşoiu (Universitatea „Transilvania“ din Braşov, director educaţie
şi dezvoltare Hospice „Casa Speranţei“).
|
