Amilaza este una dintre enzimele multiple
produse de pancreas, care ajută la digestia carbohidraţilor. Amilaza ajunge
prin canalul pancreatic în duoden. Enzima este produsă şi de alte organe, în
special de glandele salivare.
Amilaza este, de obicei, prezentă în sânge şi
urină în concentraţii scăzute. Când celulele pancreatice sunt lezate
(pancreatită) sau când canalul pancreatic este blocat de calcul sau, rareori,
de o tumoră, concentraţii crescute de amilază apar în sângele circulant şi urină.
Amilaza se determină adeseori în paralel cu
lipaza sanguină; ajută diagnosticul şi monitorizarea pancreatitei acute sau
cronice, precum şi ale altor tulburări care implică pancreasul. Uneori, se
indică determinarea amilazei urinare, ce reflectă nivelul de amilază din sânge.
Clearance-ul la creatinină se poate recomanda împreună cu determinarea amilazei
urinare, pentru evaluarea funcţiei renale, deoarece funcţia renală scăzută
poate să ducă la scăderea clearance-ului amilazei. Niveluri de amilază scăzute în
sânge şi urină la un pacient cu simptome de pancreatită indică distrugerea
permanentă a celulelor pancreatice care produc amilază.
Enzima se prezintă sub forme diferite,
denumite izoenzime. Diferite ţesuturi produc diferite forme: P-amilaza este
amilaza produsă în pancreas, S-amilaza este produsă la nivelul glandelor
salivare. În pancreatita acută, amilaza sanguină este adesea crescută de patru-şase
ori faţă de valoarea superioară de referinţă. Creşterea apare la 12–72 de ore
după injuria pancreasului şi, în general, rămâne crescută până ce este îndepărtată
cauza, apoi nivelul amilazei revine la normal în câteva zile. În pancreatita
cronică, nivelul amilazei este moderat crescut.
Interpretarea
corectă a creşterii amilazei sanguine se face după determinarea repetată (două-trei
ori) a amilazei şi lipazei în ser şi a amilazei în urină. Valorile enzimelor
pancreatice trebuie întotdeauna să fie confruntate cu contextul clinic. Cauzele
cele mai frecvente ale modificărilor serice şi/sau urinare ale enzimelor
pancreatice sunt patologia pancreatică şi salivară. Descoperirea unei
hiperamilazemii este o eventualitate frecvent întâlnită în practica de
laborator clinic. Nivelurile de amilază sanguină şi urinară pot fi moderat
crescute într-o diversitate de condiţii clinice, precum colică biliară, cancer
ovarian, plămân, sarcină tubară, apendicită acută, cetoacidoză diabetică,
parotidită epidemică, ocluzie intestinală, ulcer perforat, dar determinarea
amilazei nu este folosită pentru diagnosticul şi monitorizarea acestor tulburări.
Unele medicamente sau substanţe pot să determine creşterea amilazei: aspirină,
diuretice, contraceptive orale, corticosteroizi, indometacin, alcool etilic,
opiacee (codeină, morfină).
Determinarea amilazei se face în ser sau/şi
urină (din proba colectată în 24 de ore), uneori în lichid peritoneal. Nivelul
crescut al amilazei în lichidul peritoneal poate fi întâlnit în pancreatita
acută şi în alte tulburări abdominale, precum ocluzia sau infarctul mezenteric.
Pancreatita acută este legată de abuzul de
alcool, de afecţiuni ale căilor biliare (litiază) sau de hiperlipoproteinemie
(mai ales de tip V). Determinarea amilazei sanguine şi urinare se efectuează în
laboratorul clinic de peste şapte decenii, dar testul prezintă specificitate
redusă (impune determinarea izoenzimelor).
Interpretarea corectă presupune dozări
simultane şi repetate la două-trei zile ale amilazei şi lipazei sanguine şi ale
amilazei urinare, preferabil la debutul clinic al simptomelor. Confruntarea
creşterilor semnificative (de cel puţin de două ori peste limita superioară) se
face cu contextul clinic.
Algoritmul diagnosticului de laborator
1. Creşterea simultană a amilazei şi
lipazei sanguine şi a amilazei urinare indică o patologie pancreatică
(pancreatită acută, cancer, pancreatită cronică). Contextul clinic joacă un rol
esenţial în diagnostic, iar valorile normale nu exclud diagnosticul. În
cancerul de pancreas, valorile enzimelor pancreatice sunt normale când nu este
asociată pancreatita sau obstrucţia canaliculară. Pancreatita cronică ridică
acelaşi tip de întrebări: puseu acut sau complicaţii. Dacă suspiciunea clinică
este suficient de întemeiată, valoarea normală a enzimelor pancreatice nu
trebuie să ne îndepărteze de la alte explorări. Totuşi, creşterea amilazei
sanguine (origine pancreatică) nu este mereu semn de pancreatită acută, o
simplă hiperpresiune temporară în canalele pancreatice (litiazică) poate să
antreneze creşterea amilazei fără pancreatită. Pancreatita cronică este asociată
cu alcoolismul. Poate fi determinată de traumatism, obstrucţia canalului
pancreatic şi în asociere cu anomalii genetice precum fibroza chistică.
Sindromul dureros de abdomen acut (perforaţie ulceroasă, ocluzie intestinală înaltă,
infarct de mezenter) se poate asocia cu creşterea amilazei şi lipazei sanguine.
2. Creşterea amilazei sanguine şi urinare,
dar cu valori normale ale lipazei sanguine este sugestivă pentru creşterea
amilazei salivare. Cauza cea mai frecventă este excesul de alcool, caz în care
amilaza serică este, în general, moderat crescută. Aceasta s-ar datora acţiunii
de stimulare a glandelor salivare de către alcool. Mai rar, există patologie
salivară evidentă clinic (infecţie, tumori, obstrucţie canaliculară). Creşterea
amilazei se poate preta la confuzii cu patologia pancreatică determinată de
excesul de alcool, dar subiectul este asimptomatic şi lipaza este normală.
3. Creşterea amilazei şi lipazei sanguine,
cu amilaza urinară normală permite, în absenţa insuficienţei renale,
diagnosticul de macroamilazemie. Macroamilaza apare, cel mai adesea, sub forma
unui complex cu imunoglobuline (în special cu IgA). Această formă apare la
persoanele cu activitate normală, dar şi la cele cu activitate crescută a
amilazei. Hiperamilazemia este în general moderată, mai rar de peste zece ori
limita superioară a normalului. Această creştere nu este rară (20% din creşterile
inexplicabile de amilază sanguină), în general stabilă şi de etiologie
necunoscută. Asocierea creşterii amilazei sanguine cu lipaza sanguină normală şi
amilaza urinară normală permite diagnosticul fără a recurge la investigaţii
suplimentare.
Producerea „ectopică“ de amilază
Anumite
tumori maligne (de plămân, prostată, ovar şi pancreas) pot secreta o amilază
anormală de tip salivar. În acest caz, sunt crescute amilaza urinară şi cea
sanguină, dar lipaza este normală. Cel mai frecvent, aceste anomalii survin când
diagnosticul de tumoră primitivă este deja stabilit. Rareori, poate fi vorba de
amilaza de tip pancreatic.