Interpretarea corectă a creşterii concentraţiei sanguine de amilază se face după determinarea amilazei şi lipazei serice şi a amilazei urinare. Despre cauzele cele mai frecvente ale hiperamilazemiei şi diagnosticul de laborator al acesteia discută dl conf. dr. Manole Cojocaru.

 "> Hiperamilazemia - Viața Medicală
Ars Medici

Hiperamilazemia

de Conf. dr. Manole COJOCARU - iun. 7 2012
Hiperamilazemia

Interpretarea corectă a creşterii concentraţiei sanguine de amilază se face după determinarea amilazei şi lipazei serice şi a amilazei urinare. Despre cauzele cele mai frecvente ale hiperamilazemiei şi diagnosticul de laborator al acesteia discută dl conf. dr. Manole Cojocaru.

 

     Amilaza este una dintre enzimele multiple produse de pancreas, care ajută la digestia carbohidraţilor. Amilaza ajunge prin canalul pancreatic în duoden. Enzima este produsă şi de alte organe, în special de glandele salivare.
     Amilaza este, de obicei, prezentă în sânge şi urină în concentraţii scăzute. Când celulele pancreatice sunt lezate (pancreatită) sau când canalul pancreatic este blocat de calcul sau, rareori, de o tumoră, concentraţii crescute de amilază apar în sângele circulant şi urină.
     Amilaza se determină adeseori în paralel cu lipaza sanguină; ajută diagnosticul şi monitorizarea pancreatitei acute sau cronice, precum şi ale altor tulburări care implică pancreasul. Uneori, se indică determinarea amilazei urinare, ce reflectă nivelul de amilază din sânge. Clearance-ul la creatinină se poate recomanda împreună cu determinarea amilazei urinare, pentru evaluarea funcţiei renale, deoarece funcţia renală scăzută poate să ducă la scăderea clearance-ului amilazei. Niveluri de amilază scăzute în sânge şi urină la un pacient cu simptome de pancreatită indică distrugerea permanentă a celulelor pancreatice care produc amilază.
     Enzima se prezintă sub forme diferite, denumite izoenzime. Diferite ţesuturi produc dife­rite forme: P-amilaza este amilaza produsă în pancreas, S-amilaza este produsă la nivelul glandelor salivare. În pancreatita acută, amilaza sanguină este adesea crescută de patru-şase ori faţă de valoarea superioară de referinţă. Creş­terea apare la 12–72 de ore după injuria pancreasului şi, în general, rămâne crescută până ce este îndepărtată cauza, apoi nivelul amilazei revine la normal în câteva zile. În pancreatita cronică, nivelul amilazei este moderat crescut.

     Interpretarea corectă a creşterii amilazei sanguine se face după determinarea repetată (două-trei ori) a amilazei şi lipazei în ser şi a amilazei în urină. Valorile enzimelor pancreatice trebuie întotdeauna să fie confruntate cu contextul clinic. Cauzele cele mai frecvente ale modificărilor serice şi/sau urinare ale enzimelor pancreatice sunt patologia pancreatică şi salivară. Descoperirea unei hiperamilazemii este o eventualitate frecvent întâlnită în practica de laborator clinic. Nivelurile de amilază sanguină şi urinară pot fi moderat crescute într-o diversitate de condiţii clinice, precum colică biliară, cancer ovarian, plămân, sarcină tubară, apendicită acută, cetoacidoză diabetică, parotidită epidemică, ocluzie intestinală, ulcer perforat, dar determinarea amilazei nu este folosită pentru diagnosticul şi monitorizarea acestor tulburări. Unele medicamente sau substanţe pot să determine creşterea amilazei: aspirină, diuretice, contraceptive orale, corticosteroizi, indometacin, alcool etilic, opiacee (codeină, morfină).

     Determinarea amilazei se face în ser sau/şi urină (din proba colectată în 24 de ore), uneori în lichid peritoneal. Nivelul crescut al amilazei în lichidul peritoneal poate fi întâlnit în pancreatita acută şi în alte tulburări abdominale, precum ocluzia sau infarctul mezenteric.
     Pancreatita acută este legată de abuzul de alcool, de afecţiuni ale căilor biliare (litiază) sau de hiperlipoproteinemie (mai ales de tip V). Determinarea amilazei sanguine şi urinare se efectuează în laboratorul clinic de peste şapte decenii, dar testul prezintă specificitate redusă (impune determinarea izoenzimelor).
     Interpretarea corectă presupune dozări simultane şi repetate la două-trei zile ale amilazei şi lipazei sanguine şi ale amilazei urinare, prefe­rabil la debutul clinic al simptomelor. Confruntarea creşterilor semnificative (de cel puţin de două ori peste limita superioară) se face cu contextul clinic.

Algoritmul diagnosticului de laborator

     1. Creşterea simultană a amilazei şi lipazei sanguine şi a amilazei urinare indică o patologie pancreatică (pancreatită acută, cancer, pancreatită cronică). Contextul clinic joacă un rol esenţial în diagnostic, iar valorile normale nu exclud diagnosticul. În cancerul de pancreas, valorile enzimelor pancreatice sunt normale când nu este asociată pancreatita sau obstrucţia canaliculară. Pancreatita cronică ridică acelaşi tip de întrebări: puseu acut sau complicaţii. Dacă suspiciunea clinică este suficient de înte­meiată, valoarea normală a enzimelor pancreatice nu trebuie să ne îndepăr­teze de la alte explorări. Totuşi, creşterea amilazei sanguine (origine pan­crea­tică) nu este mereu semn de pancreatită acută, o simplă hiperpresiune temporară în canalele pancreatice (litiazică) poate să antreneze creşterea amilazei fără pancreatită. Pancreatita cronică este asociată cu alcoolismul. Poate fi determinată de traumatism, obstrucţia canalului pancreatic şi în asociere cu anomalii genetice precum fibroza chistică. Sindromul dureros de abdomen acut (perforaţie ulceroasă, ocluzie intestinală înaltă, infarct de mezenter) se poate asocia cu creşterea amilazei şi lipazei sanguine.
     2. Creşterea amilazei sanguine şi urinare, dar cu valori normale ale lipazei sanguine este sugestivă pentru creşterea amilazei salivare. Cauza cea mai frecventă este excesul de alcool, caz în care amilaza serică este, în general, moderat crescută. Aceasta s-ar datora acţiunii de stimulare a glandelor salivare de către alcool. Mai rar, există patologie salivară evidentă clinic (infecţie, tumori, obstrucţie canaliculară). Creşterea amilazei se poate preta la confuzii cu patologia pancreatică determinată de excesul de alcool, dar subiectul este asimptomatic şi lipaza este normală.
     3. Creşterea amilazei şi lipazei sanguine, cu amilaza urinară normală permite, în absenţa insuficienţei renale, diagnosticul de macroamilazemie. Macroamilaza apare, cel mai adesea, sub forma unui complex cu imunoglobuline (în special cu IgA). Această formă apare la persoanele cu activitate normală, dar şi la cele cu activitate crescută a amilazei. Hiperamilazemia este în general moderată, mai rar de peste zece ori limita superioară a normalului. Această creştere nu este rară (20% din creşterile inexplicabile de amilază sanguină), în general stabilă şi de etiologie necunoscută. Asocierea creşterii amilazei sanguine cu lipaza sanguină normală şi amilaza urinară normală permite diagnosticul fără a recurge la investigaţii suplimentare.

Producerea „ectopică“ de amilază
            Anumite tumori maligne (de plămân, prostată, ovar şi pancreas) pot secreta o amilază anormală de tip salivar. În acest caz, sunt crescute amilaza urinară şi cea sanguină, dar lipaza este normală. Cel mai frecvent, aceste anomalii survin când diagnosticul de tumoră primitivă este deja stabilit. Rareori, poate fi vorba de amilaza de tip pancreatic.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe