Newsflash
Ars Medici

Imunoglobulinele cu administrare subcutanată, în România

Imunoglobulinele cu administrare subcutanată, în România
    Imunodeficiențele primare (IDP) cuprind un grup de peste 150 de boli cauzate de defecte ale răspunsului imun, care au drept numitor comun incapacitatea organismului de a lupta eficient împotriva multitudinii de agenți infecțioși la care este expus. Alături de tiparul clinic dominat de infecții severe, recurente, IDP se asociază frecvent cu afecțiuni autoimune, boli inflamatorii cronice și boli limfoproliferative.
    La pacienții cu IDP, riscul dezvoltării unei tumori maligne este cu 25% mai ridicat față de populația generală, neoplaziile reprezentând a doua cauză de deces prin IDP, după complicațiile infecțioase. IDP aduc un real impact nefast asupra pacienților și familiilor acestora, prin morbiditatea semnificativă asociată și speranța de viață redusă.
    Imunodeficiența comună variabilă (CVID) reprezintă cea mai frecventă imunodeficiență primară umorală (prin deficit de anticorpi) simptomatică a adultului. CVID afectează o persoană din 50.000 și debutează oricând între vârsta copilăriei și decada a patra de viață. Dorim să readucem în atenție posibilitatea exprimării clinice a imunodeficiențelor primare la vârsta adultă. Astfel, deși imunodeficiențele primare sunt, cel mai adesea, evidente clinic la vârste tinere, debutul manifestărilor la vârsta adultă nu exclude diagnosticul.
    România se confruntă cu o diagnosticare tardivă a imunodeficiențelor și cu efectele devastatoare ale lipsei de preparate de imunoglobuline. Terapia substitutivă cu imunoglobuline a persoanelor cu imunodeficiență primară este singura strategie salvatoare de viață. Fără îndoială, imunodeficiențele primare sunt subdiagnosticate în țara noastră, iar cazurile raportate reprezintă doar vârful aisbergului.
    În lumina celor prezentate, se impune o mai bună cunoaștere a criteriilor care ridică suspiciunea de IDP (tabelul 1), ca premisă a unui diagnostic corect și precoce și o asumare a necesității instituirii terapiei corespunzătoare, de suplinire a deficitului de anticorpi, ca unică metodă de reducere a riscului de complicații și de prelungire a speranței de viață.
    Terapia substitutivă cu imunoglobuline este tratamentul de elecție al imunodeficiențelor primare prin deficit de anticorpi (tabelul 2) și vizează, prin normalizarea nivelului de anticorpi protectori, izotipul G, reducerea morbidității prin complicații infecțioase, creșterea speranței de viață și ameliorarea calității vieții. De la prima administrare a imunoglobulinelor cu scop substitutiv în anul 1950 și până în prezent, medicina a parcurs pași importanți în ajutarea persoanelor cu deficit de anticorpi. Inițial, imunoglobulinele au fost administrate intramuscular și, ca urmare a prezenței de agregate de imunoglobuline în produsele utilizate, provocau durere și asociau reacții adverse redutabile. Ulterior, administrarea intravenoasă a imunoglobulinelor (IGIV) a condus la un mai bun control al nivelului seric de anticorpi și la reducerea consecutivă a riscului de infecții, alături de reducerea semnificativă a reacțiilor adverse asociate terapiei. În acest ultim registru sunt incluse reacțiile imune de hipersensibilitate imediată, IgE mediată (anafilaxie), și cele nespecifice, de furtună citokinică, cauzate de degranularea nespecifică și sistemică a celulelor imune. Acest eveniment conduce, prin eliberarea de mediatori proinflamatori, la un tablou clinic ce poate mima anafilaxia. Reacțiile adverse frecvent asociate terapiei IGIV sunt: cefalee, vertij, astenie, febră, frison, erupție cutanată. Ele survin la aproximativ 29% din pacienții tratați.

Eficiență și siguranță

    Anul 1991 aduce, grație dr. Ann Gardulf, cercetător clinician la Institutul Karolinska, Suedia, posibilitatea administrării produselor de imunoglobuline pe cale subcutanată (SCIG), cu ajutorul unor pompe care asigură o infuzie rapidă. Anul 2006 marchează aprobarea SCIG de către FDA (Food and Drug Administration). Terapia SCIG s-a dovedit o metodă sigură și eficientă și aduce un mai bun profil de tolerabilitate și o ameliorare a calității vieții comparativ cu administrarea IGIV. Reacțiile adverse în contextul terapiei SCIG sunt rare, acestea survin la mai puțin de 1% din cazuri. Ca urmare, calea de administrare subcutanată a imunoglobulinelor a câștigat tot mai mult teren. România se aliniază, 27 de ani mai târziu față de inaugurarea SGIV, posibilității de administrare a imunoglobulinelor pe cale subcutanată.
    Produsele de imunoglobulină administrate pacienților cu imunodeficiențe provin din sângele indivizilor sănătoși care se adresează centrelor de transfuzii. Acesta este testat pentru diferite infecții virale (virusul hepatitei B și C, HIV) și, ca urmare a obținerii de rezultate negative, este supus unor tehnici de inactivare virală. Toate aceste etape reduc semnificativ riscul transmiterii de infecții virale (HIV, West-Nile, virusurile hepatitice B, A, parvovirusuri) și prioni (Creutzfeldt–Jakob). Produsele de IGIV și SCIG conțin predominant molecule de IgG, alături de cantități reduse de IgA, precum și anticorpi izotipurile G și M direcționați împotriva unor agenți infecțioși, virali și bacterieni.
    Studiile clinice care au evaluat comparativ eficiența IGIV și a SCIG au demonstrat o eficiență similară a acestora în ceea ce privește prevenția infecțiilor, rata spitalizărilor pentru complicații infecțioase, absenteismul școlar sau de la locul de muncă și necesarul în zile de terapie cu antibio­tice. Administrarea cu frecvență mai înaltă a SCIG (în general săptămânală) comparativ cu IGIV permite menținerea unui nivel constant al IgG serice și are potențialul să asocieze un răspuns imun antiinfecțios mai eficient. În cazul IGIV, studiile de farmacocinetică au demonstrat un vârf al nivelului de IgG la 15 minute, un declin semnificativ la 48 de ore și o descreștere constantă ulterioară a acestuia, raportat față de momentul administrării.

Complicații ale imunodeficiențelor

    Anul 2018 aduce în România noi perspective terapeutice la pacienții cu angioedem ereditar (AE), o imunodeficiență cauzată de deficitul unei proteine care reglează activarea unei componente a imunității, respectiv sistemul complement. Sub aspect clinic, AE este caracterizat prin angioedem izolat, recurent, potențial fatal, prin edem laringian și asfixie. Se apreciază că până la 50% din persoanele cu angioedem ereditar vor prezenta afectare laringiană în decursul vieții. Orice persoană cu istoric personal de angioedem izolat recurent trebuie să se adreseze medicului specialist alergolog și să se investigheze în direcția unui posibil AE. În absența tratamentului corespunzător, atacurile de AE pot fi fatale.
    Departamentul de Alergologie și Imunologie al IRGH „Prof. dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca are în evidență peste 60 de pacienți cu IDP. Dintre aceștia, 18,03% suferă de AE, 72,13% prezintă CVID, 1,64% au agamaglobulinemie Bruton, 4,92% au deficit imun selectiv de IgA și 3,28% au boală granulomatoasă cronică. Peste 26% din pacienții aflați în evidența departamentului cu diagnosticul de IDP au istoric personal de cancer (leucemii, limfoame, cancer gastric, carcinom tiroidian). Alți trei pacienți au decedat la vârste tinere (17, 24 și 48 de ani), prin complicații neoplazice. Toți pacienții cu deficit imun de anticorpi au istoric personal de infecții severe, recurente. Afecțiunile alergice au fost documentate la 22,9% din pacienți, iar autoimunitatea se suprapune la 19,67% din aceștia.

În loc de concluzii

    Imunodeficiențele primare reprezintă o adevărată povară pentru pacient și reduc semnificativ calitatea vieții și speranța de viață a acestora. Terapia cu imunoglobuline pe cale subcutanată este o metodă sigură și eficientă de tratament a imunodeficiențelor primare prin deficit de anticorpi, iar introducerea în România a noilor strategii de substituție imună este un pas esențial către ameliorarea calității vieții, prevenția complicațiilor prin boală și prelungirea speranței de viață a pacienților cu imunodeficiențe primare.
    Similar, accesul la noile terapii care blochează mecanismele patologice din angioedemul ereditar aduce noi perspective de control eficient al atacurilor de boală. Diag­nosticul precoce reprezintă criteriul sine qua non în abordarea corectă a persoanelor care suferă de imunodeficiență primară.

Notă autor:

1. Disciplina de Alergologie și Imunologie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca

2. Departamentul de Alergologie, Institutul Regional de Hepatologie și Gastroenterologie „Octavian Fodor”, Cluj-Napoca

3. Departamentul de Medicină Internă, Institutul Regional de Hepatologie și Gastroenterologie „Octavian Fodor”, Cluj-Napoca

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe