Nu au învăţat nimic din experienţele unor populaţii evanescente, cu multe secole anterioare, după ce au trecut prin perioade înfloritoare, chiar dacă o multitudine de cercetători caută în continuare explicaţii pentru dispariţia acestora.
În ultima vreme a fost o întrecere în articole cu titluri de impact, extrem de pesimiste, care începeau cu: „cel mai mare ucigaș este…”. Unii afirmau că rezistenţa la antibiotice este mai periculoasă decât poluarea, alţii că poluarea ucide mai mult decât tutunul etc.
Sigur că semnalul cu antibioticele este unul real, iar detalierea făcută recent de Sally Davies, un oficial britanic din domeniul sănătăţii publice, nu face decât să repuncteze lucruri cunoscute. Scenariul este apocaliptic: cel puţin 10 milioane de persoane vor muri anual la nivel mondial dacă utilizarea antibioticelor nu se va reduce. Dacă mă uit la ce se întâmplă în Marea Britanie și ce scenarii sunt la noi, nu cred că vreun specialist ar putea dormi liniștit.

Rezistenţa la antibiotice sau schimbările climatice?

Dacă autoprescripţia este un cuvânt depășit în Anglia, iar tentaţia de a prescrie antibiotice pentru orice eveniment febril este de domeniul trecutului, la noi există încă pacienţi care își fac rezerve de astfel de leacuri și farmaciști care dau câteva doze fără prescripţie. Apoi vine și conceptul de profilaxie cu antibiotice, care adesea iese din perimetrul ghidurilor de infecţioase, o variantă pe care mulţi confraţi o aleg pentru orice gest minimal chirurgical. Și atunci de ce să ne mirăm că această competiţie este de departe pierdută între cercetătorii care dedică zeci de ani pentru o nouă moleculă din clasa antibiotice și agenţii microbieni din ce în ce mai mulţi care penalizează neregulile de prescripţie, crescând gradul de rezistenţă? Ceea ce afirmă oficialul britanic mi se pare extrem de interesant: „Rezistenţa la antibiotice ne-ar putea ucide mai repede decât schimbările climatice. Și nu investim suficient în rezolvarea acestei probleme”. Tot acesta mai atrage atenţia asupra unui fenomen la fel de periculos. Odată cu ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar, situaţia s-ar putea agrava, întrucât ţara ar putea începe să importe cantităţi mari de carne de pui și de vită din Statele Unite, unde animalele sunt frecvent tratate cu antibiotice. Un alt exemplu recent este explozia de cazuri de listerioză apărute în Andaluzia, care a indus retragerea de pe piaţă a unor preparate de carne. Să nu uităm nici de roșiile, ardeii din Turcia sau unele fructe exotice, toate împănate cu terapii antiparazitare.

Adevărata faţă a produselor din tutun

Congresul european de cardiologie de anul acesta a redeschis capitolul poluare și tabagism. Profesorul Muenzel Thomas a repunctat impactul particulelor sub 2,5 microni și a celor ultrafine sub 0,1 microni asupra vaselor. El a plecat de la statistici relatate de Global Burden of Diseases, care demonstrau că în 1990 aceste particule aeriene erau al patrulea factor de risc de decese, pentru ca în 2015 să devină a cincea cauză de mortalitate. Scăparea de radarul cercetătorilor și autorităţilor este generată, probabil, de problemele de „policy” pe plan mondial. Nici nu este greu să ajungi la astfel de concluzii, dacă privești modul în care marile state industrializate abordează problema poluării. Evitând semnarea unor tratate internaţionale, acestea sacrifică viitoare generaţii pentru niște profituri trecătoare. Cifrele sunt dureroase în Europa, unde limitele concentraţiei de particule sunt duble faţă de cele acceptate în SUA și de două ori și jumătate mai mari faţă de cele recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Și consecinţele nu se lasă așteptate, galopând spre un dezastru ecologic de la un an la altul. În 2019, în Islanda s-a cântat prohodul unui gheţar. În Grecia și Gran Canaria, incendiile deșertifică locuri turistice renumite. În Florida, „hurricanul” recent nu iartă nici măcar hotelul de lux al președintelui Trump (un om într-o poziţie-cheie care neagă efectele poluării și consecinţele acesteia). Și pe acest coșmar au apărut incendiile din Brazilia din pădurea amazoniană (30% din plămânii verzi ai continentelor, distruși prin defrișări necugetate) care au trezit un dram de interes din partea unor milionari, VIP-uri etc. Un gest tardiv care vine într-un moment când interesele economice stopează lupta antipoluare.
După afirmaţia unor experţi, tot oameni și ei, în 2015, mortalitatea cauzată de particulele poluante s-a dublat de la 4,55 milioane la 8,79 milioane per an, competitivă cu cele 7,2 milioane de decese per an determinate de tabagism. Se uită însă un lucru: tabagismul este promovat și întreţinut prin reclamă, evitarea legii, iar acolo unde cumpărătorii scad ca număr, se descoperă tot de oameni noi oferte tentante, securizate, precum ţigara electronică sau tutunul încălzit. Și uite așa se menţine dependenţa, iar plămânii consumatorilor sunt în continuare poluaţi. Dar vine și reversul medaliei: aceste produse „sigure” încep să-și arate adevărata faţă, dacă ne gândim la cele peste 149 de cazuri de boli respiratorii severe raportate recent, dar și la primul deces imputat ţigării electronice.
Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA trimite alerte, dar nu era mai simplu ca marile foruri internaţionale să fie mai precaute la liberalizarea unor astfel de produse, abia după ce se verifica efectul lor pe termen lung? Culmea este că în ceasul al doisprezecelea mai există soluţii pentru controlul tuturor acestor factori importanţi pentru „mirificul” viitor pe care-l pregătim generaţiilor viitoare.