Voi așterne, în cele ce urmează, câteva gânduri legate de activitatea de prevenție, iscate de urmărirea unui interviu, difuzat recent, cu fondatorul unui program informatic lansat anul trecut ca sistem de programare online la medic, dar promovat acum drept „aplicația care oferă 500 de controale și investigații gratuite în privat pentru prevenirea cancerului”. Pe scurt, este vorba despre o campanie cu durata de o săptămână, interval în care orice posesor al unui telefon mobil care dorește să beneficieze de avantajele menționate poate să-și descarce aplicația și apoi să selecteze, dintr-un meniu, tipul de investigație dorit. Bănuiesc că nu este vorba de 500 de tipuri de controale și investigații, ci de 500 de oameni care vor putea beneficia de acestea. Deoarece am deschis aplicația numai cu o zi înainte de încheierea campaniei, primul mesaj care mi-a apărut pe ecran a fost că „mamografiile, ecografiile mamare și transvaginale s-au epuizat”. Mai erau disponibile: „testul Papa-Nicolau (sic!), examinarea ecografică pentru prostată, consultații de gastroenterologie și senologie”. În interviu erau menționate în plus și radiografiile pulmonare.
Acum, sinceră să fiu, nu știu cum e prevăzut a se desfășura aceste investigații: omul optează pentru una sau mai multe și există apoi o primă întâlnire cu un medic, care îl consiliază cu privire la aceste alegeri și cu care se mai vede o dată, după primirea rezultatului, sau este supus direct investigației respective, primește rezultatul și este apoi pe cont propriu? Căci, în acest din urmă caz, implicațiile nu sunt tocmai în regulă. În primul rând, deoarece prevenția, ca să fie eficientă, trebuie făcută structurat, pe baza principalelor riscuri relevante pentru vârste și gen. Medicii știu care sunt acestea, dar pacienții mai puțin, așa că a lăsa la latitudinea acestora alegerea investigațiilor mi se pare nu numai greșit, ci chiar periculos, pentru că într-un fel se recomandă, de exemplu, screeningul pentru cancer colorectal la populația cu vârste între 50 și 75 de ani, cu risc normal, și altfel pentru cei cu istoric familial sugestiv. Și ce te faci cu un fumător care crede că radiografia pulmonară este o metodă de screening al cancerului pulmonar și pleacă acasă mulțumit de rezultatul „fără leziuni active pleuro-pulmonare”, dar și fără șansa unui sfat minimal pentru oprirea fumatului?
Exemplul de mai sus nu este singular, în ultimii ani fiind lansate pe piața serviciilor de sănătate de la noi din țară tot felul de oferte adresate direct „consumatorului”, mai mult cu rol de marketing decât înglobate într-o strategie de sănătate. Este și cazul afișelor din vagoanele de metrou, din care afli că, „anual, analizele uzuale te costă 10% din cheltuiala pe alcool, tutun, dulciuri și cafea”. „Vino să le faci!”, sună îndemnul asociat imaginilor reprezentând fie o ceașcă de cafea, fie o felie de pizza, peste care se suprapune un sector de cerc menit să reprezinte procentajul menționat. Prevenție? Nu, doar publicitate în beneficiul unui laborator de analize.
Ar trebui să ne pese? Poate că nu, ar spune unii; în fond, fiecare are dreptul să-și cheltuiască banii cum dorește. În realitate, consecințele nefaste ale ignorării acestor inițiative de către cei care ar trebui să reglementeze cadrul deontologic al activității medicale în societatea noastră se exprimă în cifre de morbiditate și mortalitate: oameni care își fac, după priceperea lor, analizele „uzuale” și, pentru că acestea ies bine, își ignoră simptomele timpurii de boală, întârziind prezentarea la medic sau, din contră, alții, sănătoși, care aglomerează imediat după aceste analize cabinetele medicilor de familie, speriați de micile abateri ale rezultatelor față de valorile de referință.
Alte motive pentru care inițiative precum cele de mai sus „prind” sunt: lipsa de cultură medicală a unei categorii, care are impresia că navigarea pe Internet echivalează cu (cel puțin) șase ani la facultatea de medicină, precum și obiceiul împământenit de a acuza întruna profesioniștii din sistemul medical de racilele acestuia, cu erodarea încrederii populației în medici. Nu în ultimul rând, absența unor programe naționale eficiente de screening, pe care statul ar putea să le deruleze implicând cea mai la îndemână resursă – medicii de familie.
