Ultima
modă în cabinetele medicilor de familie este activarea cardului de sănătate:
pacienţii impacientaţi vin cu cartonaşele la activare. Operaţiunea este relativ
simplă şi ar putea fi făcută şi de o persoană cu studii gimnaziale. Dar, în România
anului 2015, activarea cardului o face, în principal, medicul de familie. Pe lângă
ghiduri, protocoale, interacţiuni medicamentoase, complicaţii ale bolilor,
particularităţi ale acestora, prevenţie, monitorizare, vaccinări, ce poate fi
mai relaxant decât să activezi un card de sănătate?
Am achiziţionat, în acest sens, de la firma
de soft cu care am contract, un
cititor de card cu un ecran potrivit persoanelor sub 40 de ani, vârstă la care
debutează presbiopia. Aşa că şi eu utilizez cu dificultate dispozitivul
respectiv, în lipsa înaintaşilor de pe nas. De ce am dat bani pe un asemenea
instrument? Pentru că altfel riscăm să existe incompatibilitate între token-ul de semnătură electronică,
softul de cabinet, cel al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (sistemul
informatic unic integrat – SIUI) şi cititorul de card.
Încurcate sunt căile softului, dar în curând
mă specializez şi aici. Pentru că m-am lovit de o situaţie practică, în care
i-am sugerat dezvoltatorului care ar putea fi cauza unei erori din program, fără
să ştiu o boabă de inginerie. Când m-a întrebat de unde m-am prins, i-am spus că
sunt în primul rând diagnostician şi că lucrez în special cu simţurile naturale
(văz, auz, miros, simţ tactil) şi orientez omul către patologia pe care o are.
Acelaşi simţ observaţional l-am aplicat şi la soft şi am sesizat uşor de unde
apare problema.
Dar să vă spun cum decurg lucrurile în teren
atunci când activezi un card: se introduce cardul în cititor. Se aşteaptă. Se aşteaptă.
Se aşteaptă. Apare mesajul: „Introduceţi codul de transport“. Tastez „000“ şi
„enter“. Se aşteaptă. Apoi apare mesajul „Introduceţi codul pin“. Aici începe
distracţia. Dacă vrei să adresezi o întrebare încuietoare în aceste zile sau să
pui în dificultate pacienţii din cabinetele medicilor de familie, îi rogi să-şi
introducă un cod pin format din patru cifre. Unii vor litere. Alţii se descurcă
binişor. Majoritatea rămân intens contemplativi, cu gura căscată. Este momentul
sublim, pe care îl savurez în aceste zile şi pentru care mulţumesc că am avut
această şansă unică de a activa carduri. Să vezi atâtea expresii ale uimirii
totale este absolut minunat. Atunci încep să le explic ce este codul pin şi le
sugerez să se gândească la o combinaţie de patru cifre, pe care să nu o uite
prea curând. Uimirea devine preocupare, iar în final apare ideea salvatoare şi
pacienţii încep să zâmbească. Majoritatea optează pentru anul naşterii.
Intervine dificultatea introducerii codului
pin, tastele cititorului fiind prea mici: fie nu au ochelarii potriviţi, fie nu
nimeresc butoanele, astfel încât, pentru a nu petrece minute în şir cu această
operaţiune, din cele aproximativ 50 de carduri activate, în 49 din cazuri am
introdus personal codul pin, asumându-mi toate riscurile ulterioare. Apoi se aşteaptă.
Şi se aşteaptă. Şi iar se aşteaptă. Şi se aşteaptă. Se aşteaptă. Se aşteaptă. În
jumătate de cazuri apare mesajul: „Cardul a fost activat cu succes“. În cealaltă
jumătate se reia parţial operaţiunea, astfel că, în medie, activarea unui card
durează trei minute. Socotiţi ce înseamnă asta la o medie zilnică de 35 de
pacienţi.
După două zile de activare de carduri, am
decis să achiziţionez încă două cititoare de card cu tastatură numerică
suplimentară şi separată, vizibilă, iar această poezie a activării cardului s-o
recităm la trei calculatoare, eu şi cele două asistente. Şi dacă nu răzbim nici
aşa, pe viitor mă gândesc serios la un voluntar sau o persoană necalificată
care să facă acest lucru.
Şi atunci mă întreb: dacă pacientul este
debusolat, personalul cabinetului este sufocat de activitate nemedicală, nu
este perturbată relaţia cu pacienţii? În beneficiul cui este acest lucru? Iar
cardul, proiect ambiţios, de pe urma căruia ar trebui să beneficiem cu toţii
prin limitarea scurgerilor de resurse materiale, cu bani mai mulţi pentru
sistem, se dovedeşte a fi un proiect făcut pe repede înainte, fără a avea
proceduri clare pentru situaţii practice. De exemplu: pacientul uită codul pin,
se blochează cardul în momentul folosirii, se defectează cititorul de card,
cardul nu este recunoscut de cititor, pacientul îşi schimbă numele, pacienţii
tocmai au împlinit 18 ani şi abia urmează să primească un card de sănătate,
modul de lucru în lipsa internetului, folosirea cardului la domiciliu,
folosirea offline a cardului sau în cazul unei pene de curent, pacient care nu
are cardul la el în momentul consultaţiei.
Nu pot decât să am încredere că în spatele
acestui proiect sunt oameni care înţeleg dimensiunea problemei şi vor găsi soluţii
fezabile, care să ne uşureze munca.