Hemoragia intracerebrală (HIC) spontană este o patologie severă, a cărei morbiditate-mortalitate rămâne crescută (mai mult de jumătate din pacienți mor în primul an). Incidența la nivel mondial a crescut începând cu anii ʼ90, chiar dacă pe plan european incidența a scăzut. Diagnosticul precoce prin intermediul investigațiilor imagistice cerebrale, precum și managementul terapeutic, în principal în primele ore, sunt, prin urmare, foarte importante. Recomandările europene și americane, bazate pe rezultatele unor studii majore recente, au fost reactualizate, modificând anumite practici terapeutice. Obiectivul prezentului articol este de prezenta metodele terapeutice care vizează ameliorarea prognosticului pentru acești pacienți.

Tratamente în faza acută

     Internarea într-o unitate neurovasculară a demonstrat un beneficiu din punctul de vedere al morbi-mortalității la pacienții cu HIC comparativ cu cei tratați în servicii tradiționale. Beneficiul acestora constă în special în a asigura supravegherea neurologică și implementarea de tratamente în faza acută, precum și prevenirea complicațiilor care ar putea să apară în decursul agresiunii cerebrale (pneumonia de aspirație, tromboza venoasă profundă, embolia pulmonară, diferite infecții).

     În ceea ce privește tensiunea arterială, datele din literatura ultimilor ani au schimbat dogma ce consta în „respectarea” hipertensiunii arteriale în fază acută a unei HIC. În primul rând, studiile observaționale și altele bazate pe imagistica cerebrală au demonstrat că tratamentul hipertensiunii arteriale în faza acută a unei HIC nu a fost nociv din punctul de vedere al perfuziei cerebrale și al mortalității. Studiul internațional prospectiv INTERACT (Intensive Blood Pressure Reduction in Acute Cerebral Haemorrhage), randomizat și multicentric, a fost realizat pe 2.839 de pacienți în șase ore de la apariția HIC (pacienții cu hemoragie masivă sau în comă au fost excluși). Studiul a vizat compararea unui management convențional (tratamentul tensiunii arteriale sistolice, TAS, mai mare de 180 mm Hg, aferent recomandărilor în vigoare la momentul respectiv) cu tratament intensiv care vizează o TAS mai mică de 140 mm Hg în ora care urmează randomizării pacientului. Criteriul principal (mortalitate sau handicap sever) nu a fost obținut (OR = 0,87; cu un interval de confidență cuprins între 0,75 și 1,01; p = 0,06), însă analiza criteriilor secundare a demonstrat un beneficiu al tratamentului agresiv asupra parametrilor dizabilității funcționale și calității vieții. Analizele post hoc au arătat în plus o asociere liniară și semnificativă între variațiile tensiunii arteriale și rezultatul funcțional, precum și îmbunătățirea recuperării neurologice la pacienții cu o scădere mai abruptă a TAS în timpul primei ore. Prin urmare, recomandările (europene și americane) încurajează în prezent, pentru pacienții la care TAS inițială este cuprinsă între 150 și 220 mm Hg, instaurarea unui tratament antihipertensiv pentru a obține o TAS mai mică de 140 mm Hg în ora care urmează după sosirea la spital. Societatea franceză de boli neurovasculare, Société Française Neuro-Vasculaire (SFNV) a emis în martie 2015 recomandări cu privire la acest subiect. Tratamentele antihipertensive care par să fie utilizate cel mai facil în această situație sunt urapidilul și nicardipina, administrate intravenos (în studiile de mai sus, molecula utilizată fiind la libera alegere a medicului curant). (...)