Poate că nu total întâmplător, criza economică globală, care afectează din plin şi ţara noastră, se răsfrânge puternic şi asupra sistemului de sănătate, subfinanţarea cronică bine cunoscută acutizându-se tot mai mult, astfel că numeroase spitale se află în pragul colapsului, îngrijirile de sănătate curente fiind tot mai dificil de asigurat. În acest context, autorităţile, fie ele locale sau centrale, au nevoie de tot sprijinul experţilor, pentru ca transferul de autoritate să nu conducă automat la perpetuarea gravelor probleme existente, schimbând doar umbrela sub care acestea apar, sau, mai rău, la închiderea respectivelor unităţi medicale.
Prezent în România pentru a oferi opiniile sale de expert în managementul spitalelor, dl Ronald Reed a participat vineri, 25 iunie a.c., la o întâlnire cu presa, găzduită de Centrul Cultural American din Bucureşti. Biolog şi master în Sănătate publică, dl Reed este preşedintele şi directorul general executiv al Spitalului „Mercy“ din Iowa City (SUA), dar şi cadru didactic asociat Universităţii din Iowa. Am reţinut, din spusele invitatului american, necesitatea ca oficialii şi responsabilii de la nivel local să fie bine pregătiţi sub trei aspecte principale: planificare, finanţare, calitate. De altfel, în SUA, în cazul unui spital comunitar, managementul local este cel care decide distribuţia şi amploarea cheltuielilor. Spre deosebire de ţara noastră însă, responsabilitatea locală este dublată şi de autoritate, înţelegând prin aceasta nu doar atribuţii în privinţa aprovizionării cu materiale şi echipamente, ci şi în cea a politicii proprii de personal, managerul având mână liberă să remunereze angajaţii în funcţie de activitatea prestată şi de performanţele acestora. Subliniind importanţa unei abordări similare şi în cazul unităţilor medicale descentralizate de Guvernul României, dl Ronald Reed a mai opinat că asigurarea managementului unui număr mai mare de spitale de către firme specializate ar putea aduce beneficii reale, prin experienţa mai largă, expertiza disponibilă, dar şi prin posibilitatea de a negocia cu furnizorii dintr-o poziţie mai avantajoasă. Recunoscând subfinanţarea sistemului românesc de sănătate, oaspetele de peste ocean a recomandat nu doar creşterea influxului de bani în sistem, prin creşterea procentului din PIB alocat sănătăţii (atât procentul în cauză, cât şi produsul intern brut fiind dintre cele mai mici din Europa), ci şi asigurarea unor practici mai eficiente de reducere a cheltuielilor în managementul spitalelor. De asemenea, dsa a mai notat şi faptul că plecarea tinerilor din sistem – devenită deja loc comun – înseamnă investiţii pierdute, anume investiţii în educaţia medicală. În fine, mai reţinem necesitatea implementării unor standarde obiective de evaluare a spitalelor (oare când va funcţiona cu adevărat şi Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor?...), ca şi faptul că backgroundul unui manager de spital este relevant numai în măsura în care include studii de Sănătate publică (preferabil) sau de administrarea afacerilor (MBA): nu contează dacă directorul este medic, atât timp cât este competent în managementul spitalului.
Cu toate că oaspetele străin nu cunoştea în detaliu situaţia sistemului sanitar românesc (situaţie care, să recunoaştem, este adesea greu de înţeles chiar şi de către cetăţenii acestei ţări!), găsim că expertiza oferită – inclusiv prin întâlniri cu reprezentanţi ai Guvernului, ai universităţilor din Bucureşti şi Cluj-Napoca, ai Camerei Americane de Comerţ din România şi, desigur, ai unor spitale – nu trebuie irosită de către beneficiari... Rămâne însă de văzut în ce fel regulile de bun-simţ ale managementului, precum cele enunţate de dl Ronald Reed, pot fi aplicate unui sistem ajuns în pragul colapsului după mai bine de 20 de ani de tentative nereuşite de asigurare a unui viitor adecvat realităţii.
