Clinicienii care îngrijesc pacienţii cu boli
incurabile grave sunt expuşi la un risc crescut de diminuare a stării personale
de bine, incluzând stresul moral, „compassion
fatigue“, sindromul burnout. Acesta din urmă este definit ca „pierdere
progresivă a idealismului, energiei şi scopului propus, experimentată de cei
care lucrează în domeniul îngrijirilor, ca un rezultat al condiţiilor muncii
lor“. Pentru prima dată, termenul a fost introdus de Herbert Freudenberger în
1974, cu sensul de „epuizare profesională“.
Adunarea mondială a sănătăţii,
organismul de decizie al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a votat, la 21 mai
2014, rezoluţia* vizând integrarea şi creşterea capacităţii
serviciilor de îngrijiri paliative ca parte componentă a sistemelor de sănătate.
Rezoluţia este un pas major în dezvoltarea îngrijirilor paliative la nivel
mondial, deoarece miniştrii sănătăţii şi-au asumat astfel dezvoltarea
serviciilor, mai ales în comunitate, sprijinul aparţinătorilor prin programe de
informare şi instruire, dezvoltarea de programe educaţionale pentru profesionişti,
de ghiduri şi protocoale clinice, de instrumente de monitorizare a calităţii
serviciilor oferite, facilitarea accesului la medicaţie adecvată pentru pacienţi,
precum şi parteneriate cu societatea civilă în asigurarea îngrijirilor.
*http://apps.who.int/gb/ebwha/pdf_files/EB134/B134_R7-en.pdf
Instrumentul de măsură cel mai studiat în
literatura de specialitate este Maslach
Burnout Inventory (MBI), introdus în 1981. Acest indicator a devenit
instrument standard pentru măsurarea nivelului de burnout. MBI realizează o
descriere tridimensională a sindromului, ca epuizare emoţională,
depersonalizare şi lipsa împlinirii profesionale. Depersonalizarea se referă la dereglarea relaţiilor cu ceilalţi; se
poate manifesta fie prin dependenţa de cei din jur, fie prin negativism şi
atitudine cinică. Lipsa împlinirilor
profesionale se poate manifesta fie prin tendinţa de autoapreciere negativă
a capacităţilor, realizărilor şi succesului profesional, fie prin limitarea
propriilor posibilităţi şi obligaţii faţă de ceilalţi. În consecinţă, individul
se percepe incompetent profesional şi incapabil de a-şi atinge scopurile
propuse.
În îngrijirile paliative şi serviciile de
oncologie, frecvenţa cu care întâlnim cele trei dimensiuni ale burnout-ului
sunt 69% pentru epuizare emoţională, 10–25% pentru depersonalizare şi 33–50%
pentru ineficienţă şi neîmplinire profesională. În plus, profesioniştii din
îngrijiri paliative pot experimenta stresul moral, definit ca incapacitatea de
a acţiona în consens cu valorile personale şi profesionale, ca urmare a
constrângerilor instituţionale, precum şi a oboselii emoţionale legate de
expunerea la poveşti dramatice (compassion
fatigue), marcată prin diminuarea energiei emoţionale necesare îngrijirii
pacienţilor.
Factorii personali care predispun la burnout
sunt: sexul feminin, munca de unul singur, lipsa controlului personal asupra
evenimentelor, lipsa împlinirii personale. A fi căsătorit şi a avea copii este
un factor protector împotriva sindromului burnout.
Factorul profesional cuprinde: programul încărcat
de lucru, volumul mare de pacienţi, resursele financiare şi de personal
insuficiente, managementul slab, lipsa controlului asupra propriului loc de
muncă, discordanţa dintre obiectivele locului de muncă şi cele proprii. La
acestea se adaugă numărul mare de solicitări, absenţa altor servicii similare,
confruntarea cu „conspiraţia tăcerii“, perioade de decese numeroase, solicitare
emoţională excesivă, ambiguităţile multor decizii terapeutice.
La nivelul echipei de paliaţie se constată
următoarele cauze ale sindromului burnout: lipsa comunicării, slaba competenţă
a personalului subordonat, nesiguranţa decizională, instabilitatea echipei
(schimbări frecvente ale membrilor echipei), stări conflictuale în echipă,
moral scăzut al acesteia. Organizaţional, sursele de burnout ar fi: nerecunoaşterea
calităţilor activităţii desfăşurate, lipsa încurajărilor şi a gratificării
morale, legislaţie sanitară ambiguă, comunicare interdisciplinară deficitară,
dotare şi condiţii de muncă deficitare, lipsa medicamentelor, birocraţie
excesivă, perspective profesionale reduse, dificultăţi pecuniare majore.
Cunoscând impactul major al sindromului
burnout asupra profesioniştilor din îngrijire paliativă şi asupra pacienţilor,
se deduce importanţa cunoaşterii măsurilor de prevenţie. Acestea se adresează
celor trei niveluri de manifestare a sindromului: personal, profesional şi
organizaţional.
Strategiile la nivel personal vizează îmbunătăţirea
stării de bine fizic prin exerciţii, program de odihnă adecvat, alimentaţie
adecvată, sănătate personală, îmbunătăţirea relaţiilor personale cu familia
(copii, soţ/soţie, prieteni, logodnic/logodnică), prieteni dinafara locului de
muncă, hobbyuri (muzică, dans, pictură, scris), varietatea activităţii practice
(scris, cercetare, predat), impunerea unor limite personale (să fii cinstit cu
tine, să te ierţi, să ai un program, echilibru). De asemenea, sunt importante
discuţiile cu ceilalţi (destăinuiri, discuţii cu familia, psihoterapeut, igiena
psihică), aşteptări realiste, meditaţie (reflecţii, rugăciuni, servicii
religioase, spiritualitate, timp petrecut în natură, călătorii, vacanţe).
La
nivel profesional, strategiile de prevenţie vizează: discuţii în echipă,
supervizare, timp alocat pentru plângerea pacientului, briefing, comemorări ale
pacienţilor decedaţi, camaraderie, grupuri de suport, grupurile Balint.
La nivel organizaţional,
putem vorbi despre un sistem de recompense, recunoaşterea importanţei muncii
echipei şi valorizarea acesteia, respectarea programului de lucru, suficiente
resurse umane, politici de personal adecvate, instituirea de protocoale,
reducerea birocraţiei, îmbunătăţirea legislaţiei.
Aplicarea măsurilor
de prevenţie a sindromului burnout este indicată pentru menţinerea unei bune
stări de sănătate fizică şi mentală a personalului din paliaţie, care este
supus unui risc major de burnout, şi, în acelaşi timp, asigurarea unei bune
îngrijiri a pacienţilor cu boli incurabile grave aflaţi în preajma morţii.
Sfaturi pentru prevenirea epuizării emoţionale
– Începe ziua cu un ritual de relaxare: nu sări
din pat de îndată ce te trezeşti, petrece cel puţin 15 minute meditând, scriind
în jurnal, făcând exerciţii uşoare sau citind ceva care te inspiră;
– Adoptă o alimentaţie sănătoasă, fă exerciţii
şi obişnuieşte să dormi: când mănânci corect, faci exerciţii fizice regulate şi
te odihneşti, ai energia necesară pentru a face faţă complicaţiilor şi cerinţelor
vieţii;
– Stabileşte limite: nu te suprasolicita,
învaţă cum să spui „nu“ solicitărilor din timpul tău; dacă acest lucru ţi se
pare dificil, aminteşte-ţi că a spune „nu“ îţi va permite să spui „da“
lucrurilor pe care într-adevăr doreşti să le faci;
– Ia zilnic o pauză de la tehnologie: setează-ţi
un timp, în fiecare zi, când să te deconectezi complet – pune deoparte
laptopul, opreşte telefonul şi nu verifica e-mailul;
– Hrăneşte-ţi partea creativă: creativitatea
este un antidot puternic al epuizării, încearcă lucruri noi, începe un proiect
distractiv sau reia un hobby preferat. Alege activităţi care nu au nimic de-a
face cu locul de muncă;
– Află cum să gestionezi stresul: când rişti
epuizarea, te poţi simţi neajutorat, dar ai mai mult control asupra stresului
decât ai putea crede. A învăţa cum să gestionezi stresul te poate ajuta să-ţi
recapeţi echilibrul.
|
Educaţie şi dezvoltare
• A
15-a ediţie a Conferinţei naţionale de îngrijiri paliative va avea loc la
Timişoara, în perioada 23–25 octombrie 2015. Detalii şi înscrieri: www.anip.ro
• Cursurile
online de îngrijiri paliative sunt recomandate medicilor care doresc să
aprofundeze subiecte ca managementul durerii, comunicarea unui diagnostic de
boală gravă, starea terminală în îngrijiri paliative. În prezent sunt
disponibile zece cursuri, din care patru creditate EMC de Colegiul Medicilor
din România. Absolvenţii primesc diplome eliberate de Hospice „Casa Speranţei“.
Înscrierile se fac online: www.studiipaliative.ro |
Rubrică realizată de Hospice „Casa Speranţei“ (www.hospice.ro),
promotor al îngrijirii paliative în România din 1992, centru de excelenţă în
Europa de Est şi unul dintre modelele recunoscute la nivel global de servicii şi
educaţie în paliaţie. Coordonator: conf.
dr. Daniela Moşoiu (Universitatea „Transilvania“ din Braşov, director educaţie
şi dezvoltare Hospice „Casa Speranţei“)
