Lucrez în medicina de familie din 1998, deci
practic de când a început să funcţioneze sistemul asigurărilor de sănătate în
România. După cum se ştie, orice medic de familie aflat în contract cu o casă
judeţeană de asigurări de sănătate este obligat să aibă angajat cel puţin un
asistent medical. Prin urmare, am colaborat şi eu cu asistenţi medicali de-a
lungul timpului. Astfel, am aflat că şi asistenţii medicali sunt acum
specializaţi. Există asistenţi de medicină generală, asistenţi de farmacie,
asistenţi de medicină dentară, asistenţi de laborator, asistenţi de
recuperare-fizioterapie etc. Discutând cu absolvenţii colegiilor medicale şi ai
şcolilor sanitare postliceale cu care am lucrat în aceşti ani, am observat
unele aspecte. În cadrul unităţilor de pregătire a asistenţilor medicali
(pentru cei orientaţi pe medicină generală) se insistă mult pe nursing, adică o disciplină pe care am
putea-o numi „îngrijirea bolnavului“. Se insistă pe nevoile bolnavului,
medicale şi psihologice. Se învaţă, desigur, tehnicile medicale (puncţii, injecţii,
spălături, tubaje) şi chiar elemente de farmacologie, de medicină internă şi de
chirurgie.
Până aici totul este perfect. Dar asistenţii
de medicină generală sunt pregătiţi doar pentru asistenţa medicală din spital şi,
cel mult, din ambulatoriile (policlinicile) spitalelor. Nu se face o pregătire
pentru activitatea în medicina de familie. Desigur, înţelegem că orice asistent
medical visează să lucreze într-un spital, din ţară sau din străinătate, de
preferinţă într-un oraş mare, Bucureşti dacă se poate, eventual într-o clinică
universitară, de ce nu chiar pe post de asistent-şef. Spitalele sunt văzute ca
o Mecca a medicinii în România şi,
probabil, orice asistent medical angajat într-un spital are o stimă de sine
profesională mult mărită faţă de un asistent medical care lucrează la un
dispensar rural.
În scopul dobândirii unui post plătit în
spital, asistenţii medicali începători fac mari eforturi. În primul rând,
vorbim de multe ore de voluntariat în spitale, de regulă la cele la care şi-ar
dori să lucreze, în speranţa dobândirii unei experienţe cât mai complete în
raport cu o anumită specialitate medicală şi secţie de spital, căci nu seamănă
între ele două secţii de chirurgie sau două secţii de interne, chiar din acelaşi
spital. Apoi, sunt puse în mişcare „cunoştinţele“, „relaţiile“, „pilele“ şi se primesc
promisiuni că „se va scoate un post de asistentă la secţia X, pleacă o fată în
Germania etc.“, se leagă prietenii cu asistentele mai vechi (pentru „ţinere la
curent“).
Problema este că şcolile postliceale
sanitare sunt multe, anual ies mii de absolvenţi din aceste şcoli şi este
tehnic imposibil ca toţi să ocupe posturi în spitale sau policlinici. În plus,
chiar dacă se eliberează posturi în aceste unităţi, accesul asistenţilor
medicali tineri, debutanţi, nu se face doar pe bază de examen, ci şi de „plăţi
informale“ (folclorul vehiculează informaţii despre plicuri cu câteva mii de
euro ca să fii angajată „asistentă în spital“; este valabil şi pentru unii
psihologi angajaţi în spitale de psihiatrie sau centre de sănătate mintală).
Prin urmare, din motivele arătate, mulţi
asistenţi tineri ajung să lucreze în medicina de familie. Dar, aici, surpriză:
au mari lacune. Ei nu ştiu aproape nimic despre vaccinări, despre epidemiologie
şi despre formularistica specifică (registrele de consultaţii, vaccinări,
tratamente, gravide, boli cronice, boli infecţioase, domicilii etc.). Astfel,
lucrând cu o asistentă debutantă, medicul de familie trebuie să o înveţe
aproape totul, deşi este absolventa unui colegiu sau a unei şcoli tehnice şi a
făcut şi voluntariat (dar în spital, desigur), exceptând tehnicile de bază –
injecţii, bandaje etc. (deşi apar şi aici lacune). Adică un gen de „pregătire
la locul de muncă“.
Mai nou, sunt necesare şi cunoştinţe de
informatică, căci acum totul s-a informatizat: reţete electronice, validări,
carduri, facturi electronice, SIUI etc. Multe din raportările făcute lunar,
trimestrial sau anual de medicii de familie nu se mai realizează folosind
vechile formulare tipărite, ci programe pe calculator. Dacă vrei ca asistentul
să te asiste şi în această activitate, este necesar să-l înveţi câteva luni să
facă această activitate şi să-l supraveghezi continuu, să nu facă erori. După
ce ai instruit eficient un asistent medical în activitatea specifică medicinii
de familie, poţi avea şi surpriza neplăcută de a-l vedea că pleacă în străinătate
sau la un spital. Migraţia forţei de muncă, nu?
Toată această muncă „instructiv-educativă“
cu un asistent debutant/începător, un medic de familie trebuie să o facă în
timp ce îşi realizează îndatoririle zilnice – consultaţii, reţete, validări,
trimiteri, raportări etc. Prin urmare, trimitem un apel: pregătiţi asistenţii
medicali (generalişti) şi pentru medicină de familie, nu doar pentru spitale şi
policlinici!