Privind
la pletora de ştiri şi „talk-show-uri“ despre şpagă de pe canalele de ştiri am
constatat că nimic nu mai este imposibil în ţara noastră. Erau vremuri când un caltaboş sau un cârnat erau
suficienţi. Apoi am aflat că o capră costă 300 de euro. Încet-încet am ajuns la
şpăgile de sute de mii de euro, iar în ultimele săptămâni, milioanele sunt
nimicuri, banalităţi aflate la ordinea zilei. Există şi şpăgi recente care
oarecum impresionează şi se apropie de sute de milioane. Este adevărat că şi
mijloacele de distribuţie a lor s-au înmulţit, s-au perfecţionat. S-a trecut de
la înfăşurarea în ziar la sacoşe şi camioane de transport. Ca de obicei în
astfel de situaţii, intermediarii, demascatorii, pomanagiii şi micii borfaşi fără
număr au pivotat permanent în jurul acestei plăcinte enorme care se cheamă
banii statului. Se fac percheziţii surpriză, se fac arestări spectaculoase şi
eliberări la fel de spectaculoase. Oameni care reprezintă un pericol public
primesc doar arest la domiciliu. Se plimbă ostentativ cu ţigară în mână, fac
intrări spectaculoase la DNA, ascund cătuşele sub haine, însoţiţi de armate de
avocaţi plătiţi, probabil, din şpăgile primite. Din când în când apare, ca un
condiment, şi şpăgarul „cronic“ – medicul sau asistenta.
Ei
au fost şpăgarii care au rezistat în două sisteme: cel comunist şi cel
capitalist. Nu vreau să se înţeleagă de
aici că îi apăr pe aceşti şpăgari de carieră cu halate albe. Este un sacrilegiu
să ceri şi să condiţionezi actul medical în faţa unui bolnav amărât de
simptomele bolii, de starea lui socială, de perspectiva sumbră a afecţiunii
care-l amprentează. Pe de altă parte, este ciudat că aceşti şpăgari în lei
devin peste noapte un pericol public şi sunt luaţi din sala de operaţie şi
închişi fără a trece prin nopţi petrecute la DNA în citirea capetelor de acuzare, precum ceilalţi care tranzacţionează
cu euro, şi nu orice sumă. În acelaşi timp, această asmuţire a populaţiei, a
pacienţilor contra personalului medical prin căutarea vinilor sistemului în
persoana halatelor albe este anormală şi neproductivă.
Nu
pot să uit salvarea aceea din care se dădeau jos trei pacienţi din portbagaj,
prezentată ca un ultragiu la adresa acestora. Cei care fac astfel de reportaje
ar fi trebuit să întrebe mai întâi managerul spitalului ce buget a avut şi de
ce nu a mai putut achiziţiona alte maşini? Ar fi trebuit să întrebe cum de un
spital întreg a trebuit să utilizeze o Dacie care ar fi trebuit casată de mult?
Ce contracte pot încheia spitalele cu serviciile de ambulanţă când bugetul drămuit
al unităţilor spitaliceşti adesea nu permite mai nimic nici măcar în acest
domeniu al asistenţei de urgenţă? Oare micimea acestui buget, de zeci de ani de
zile foarte mic pentru sănătate, nu este cauzată şi de lipitorile care au supt
milioane de euro din alte fonduri din bugetul de stat alocate pentru alte
ministere, nemailăsând nimic în punga sănătăţii?
Ne
mirăm că pleacă doctorii şi asistentele. Pe de altă parte, văd foarte des o
reclamă cu unii doctori români care se întorc în ţară în servicii private ca un
„favor“ făcut pacientului român. Pe când o reclamă pentru doctorii cinstiţi
care au rămas în ţară tratând nediscriminativ şi săracii şi bogaţii acestei ţări,
care au refuzat ofertele din alte ţări unde puteau, la salariile „grase“
primite, să-şi facă suma şi apoi să vină „la cerere“ şi în ţara în care s-au născut?
O
altă ştire vândută pentru urechile unui auditor însetat de scandal este cea cu
vinderea „practicii“ de către medicii de familie pensionabili. Este, stimaţi
prezentatori de ştiri de scandal, o practică curentă în toate ţările,
indiferent că sunt din lagărul ex-comunist sau vestic. Un medic care a avut un
cabinet în care a investit energie, bani, muncă are dreptul să anunţe vinderea
acestuia şi să-şi asigure o bătrâneţe liniştită. Acest lucru îl poate face prin
micile anunţuri în ziare. Un astfel de cabinet are un număr de bolnavi alocaţi
pentru că aşa a cerut Ministerul Sănătăţii, să aibă o arondare. Nu cred că
trebuie făcută licitaţie ca la marile fabrici şi uzine din România care, după
aceea, prin şpăgile disimulate, s-au topit în buzunarul unor afacerişti veroşi şi
fără scrupule.
Cred,
în schimb, că trebuie pe viitor să ne uităm mai mult în spatele acestor
„tunuri” din industrie sau administraţie, furturi pe faţă acoperite cu paravane
de fum pentru necunoscători. Şi să găsim în ele cauzele faptului că spitalele
au ajuns ruine, iar tehnologia medicală s-a învechit. Reconstrucţia reală
presupune epurare, plan de dezvoltare, nu înlocuirea unor lipitori cu altele.
Altfel nu facem altceva decât să complicăm mozaicul şpăgii, deja prea stufos în
România.
