Medicul,
prin natura slujbei sale, are marele noroc să fie de folos semenilor săi în
cele mai multe cazuri. Chiar dacă plecăm acasă la sfârșitul zilei de muncă
frânți de oboseală fizică și psihică, avem foarte multe povești frumoase care
ne hrănesc sufletele. Dacă încerci să cauți online „cei mai bogați doctori din
lume“, vei observa că cei mai mulți dintre cei listați s-au îmbogățit din
afaceri cu firme farmaceutice și lanțuri de spitale, sau din apariții în
mass-media. Foarte puțini au devenit bogați practicând medicina. Totuși,
medicul are de regulă o viață plină de satisfacții ce derivă dintr-o muncă ce
implică varietate umană și responsabilități de cel mai înalt grad. Părerea mea
este că acest lucru ne face bogați.
Eu
locuiesc în Marea Britanie din 1990. Acești 26 de ani mi-au dat șansa să mă
cunosc pe mine mai mult decât mă cunoșteam când trăiam în România. Aici am
învățat de la zero limba engleză și apoi, trei ani mai târziu, am dat examene
de concurs dificile pentru a mi se recunoaște diploma de medic luată în
România. În 1994 am început să lucrez într-o specialitate medicală complet
necunoscută mie – ORL – într-o limbă străină și într-un mediu complet diferit
de cel din România. În același timp, aveam doi copii mici și o mamă care
suferea de cancer terminal. Făceam o gardă la fiecare trei nopți, uneori lucram
de vineri dimineața până luni după-amiaza încontinuu. Ulterior am făcut
specializarea în medicină de familie, iar pregătirea mea anterioară în ORL a
fost un punct forte când am reușit să devin „General Practitioner Partner“ în
Essex în anul 2000. De asemenea, această specializare îmi folosește și acum,
după ce mi-am schimbat un pic felul în care practic medicina în UK.
Am
iubit și încă mai iubesc slujba de medic de familie și mă simt mai bogată
sufletește când o practic. Iubesc lucrul cu pacienții și nu am simțit niciodată
vreo discriminare din partea lor. Dimpotrivă, de curând, am pacienți care se scuză
pentru faptul că semenii lor au votat pentru Brexit pe baza ideii că imigranții
nu ar fi doriți în UK. Realitatea este că pacientul britanic este obișnuit să
fie îngrijit de cadre medicale care vorbesc engleza cu accent străin. Cel puțin
o treime din medicii care lucrează în sistemul național de sănătate britanic
sunt străini. Recent, destul de mulți medici formați în UK se gândesc să
părăsească meseria total sau parțial. Oare de ce? Cum este posibil ca într-o
țară care are un buget pentru sănătate de miliarde de lire sterline și unde un
medic primar poate câștiga un salariu de șase cifre, să ai medici nemulțumiți?
Sistemul
național de sănătate din UK este respectat și apreciat de populație.
Aproximativ 60% sunt mulțumiți de NHS, deși nu este un sistem de lux. 90% din
populație se tratează în acest sistem, numai 8% au asigurări medicale private.
Sistemul este excelent pentru cazurile urgente (accidente rutiere, infarcte de
miocard, accidente vasculare cerebrale, boli cronice), însă lasă de dorit în
alte cazuri. Deși listele de așteptări s-au redus în ultimii ani, operațiile și
consultațiile de rutină pot fi întârziate până la 18 săptămâni. Medicina se
practică în stilul benzii rulante, iar medicii și celelalte cadre medicale
muncesc la capacitate maximă. Mulți dintre noi am făcut ore suplimentare fără a
fi plătiți, pentru că nu puteam pleca la ora fixă dacă tocmai ni se internase
un pacient nou, iar uneori stăteam și câteva ore în plus pentru a-l rezolva.
Funcțiile
de conducere în NHS au fost ocupate de persoane care nu au neapărat experiență
în practicarea medicinii la patul pacientului. Acest lucru a creat o ruptură
între cadrele medicale care trebuie să își privească pacienții în ochi și
liderii care decid cum să cheltuiască banii sistemului, uneori fără legătură cu
activitatea medicală la patul bolnavului.
Treptat,
medicul a devenit un om sărac sufletește: el este în continuare responsabil de
îngrijirea pacienților, însă de multe ori nu găsește înțelegere din partea
liderilor din sistem și a managementului. Se simte neputincios, incapabil să
influențeze în bine situația la locul său de munca. La acestea se adaugă o
responsabilitate tot mai mare și un risc crescut pentru malpraxis. Muncind până
la epuizare de multe ori, medicul a ajuns să se simtă împins într-un colț de
unde nu poate decât să observe neputincios schimbarea în rău a sistemului din
jurul său.
Consider
că una dintre cele mai bune metode de a contracara neputința în cadrul
sistemului de sănătate și de a pune în valoare abilitățile și dorința de a face
bine este antreprenoriatul medical. Pentru medic, acesta reprezintă șansa de a
sta pe picioarele lui, de a arăta ce poate face cu adevărat și de a-și delimita
aria de activitate. Practic, îți oferă șansa de a putea spune „nu“, ceea ce
este aproape imposibil ca salariat al unui sistem de sănătate mamut, ca cel din
Marea Britanie.
Antreprenoriatul
medical nu este pentru oricine. Este o soluție pentru cei care nu se sperie de
ideea de a lucra 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână, uneori fără concedii.
Este pentru cei care doresc cu ardoare să își pună pasiunea pentru medicină în
slujba altora. Antreprenoriatul medical se susține cu perseverență și cu
încredere în forțele proprii, chiar și atunci când lucrurile nu merg bine. Este
nevoie de curaj pentru a investi în proiecte și oameni din convingerea că putem
face un colțișor de lume mai bun decât a fost. Eu m-am hotărât să încep.
Medicii de familie, dar și cei de alte specialități, interesați să publice
la această rubrică sunt invitați să ne scrie la adresa
inprimalinie@viata-medicala.ro