Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  EDUCAȚIE  »  Ars Medici

Orientări în diagnosticul de laborator al sifilisului congenital

Viața Medicală
Dr. Dan IONESCU joi, 1 noiembrie 2012
Viața Medicală
Dr. Gabriel IONESCU joi, 1 noiembrie 2012
Viața Medicală
Prof. dr. Adrian BĂNCESCU joi, 1 noiembrie 2012

România ocupă un nedorit prim loc, în Europa, la incidenţa sifilisului. Care sunt dificultăţile identificării persoanelor infectate, precum şi etapele diagnosticului de laborator al formei congenitale de boală, aflaţi în articolul semnat de dnii dr. Dan Ionescu, dr. Gabriel Ionescu şi conf. dr. Adrian Băncescu.

   România ocupă, din păcate, primul loc în Europa privind incidenţa sifilisului, cu 3.229 de cazuri confirmate în 2009 (conform Raportului ECDC 2011), adică 15 cazuri la 100.000 de locuitori. Acest nivel ridicat se răsfrânge direct şi inevitabil şi asupra incidenţei sifilisului congenital, formă clinică responsabilă pentru o parte a cazurilor de avort spontan, mortalitate perinatală şi sechele la nou-născuţi.
   Diagnosticul sifilisului congenital, ca o componentă a sistemului de supraveghere şi control al bolii, întâmpină o serie de dificultăţi legate de capacitatea limitată de identificare a femeilor infectate, care fac parte din grupuri de risc (necăsătorite, prostituate, consumatoare de droguri). La acestea, se adaugă lipsa simptomatologiei în cazuri de sifilis congenital la copii născuţi de mame infectate dar seronegative, subtilităţi tehnice în a evidenţia Treponema pallidum din probele biologice, dificultatea interpretării serologiei nou-născutului în condiţiile transferului transplacentar de anticorpi, probleme de comunicare între clinician şi laborator etc.
   Riscul transmiterii infecţiei de la gravida netratată la făt variază de la 100% în sifilisul primar şi secundar, la 80% în sifilisul latent recent şi aproximativ 30% în sifilisul latent tardiv. Transmiterea se poate produce pe toată perioada sarcinii, mai frecvent după săptămânile 9–10, agentul etiologic putând fi detectat atât în placentă, cât şi în ţesuturile fetale. După săptămâna 18, când sistemul imun fetal începe să funcţioneze, apar şi primele semne clinice, asemănătoare sifilisului secundar de la adulţi.
   În primii doi ani după naştere – sifilis congenital recent –, infecţia se poate manifesta cu hepatosplenomegalie, osteocondrită, rinită, leziuni cutanate. După această vârstă – sifilis congenital tardiv –, apar sechele ale infecţiei ţesuturilor fetale în dezvoltare: keratită, triada Hutchinson, deformaţii osteoarticulare, perforaţii ale palatului dur, atrofie optică.
   Diagnosticul de laborator în sifilisul congenital vine în sprijinul examenului clinic şi radiologic. Acesta presupune vizualizarea T. pallidum (microscopie) sau detectarea componentelor sale (PCR) în leziuni deschise, lichid amniotic, secreţii nazale, LCR, ca diagnosticde certitudine.
   Complementar, se efectuează diagnosticul serologic: VDRL/RPR practicat în paralel pe probe de ser matern şi de la nou-născut, confirmat prin TPHA/FTA-Abs. Semnificativ pentru infecţia nou-născutului este un titru VDRL/RPR de patru ori mai mare ca al mamei. Deoarece anticorpii materni persistă până la 12 luni, testele treponemice amintite mai sus sunt utile după această perioadă. Până la vârsta de 1 an, se foloseşte ca test de confirmare al infecţiei treponemice detectarea IgM în serul sugarului prin ELISA – Captia IgM (IgM materne nu traversează placenta), care a dovedit sensibilitate şi specificitate bune: 88%, respectiv 100%. Acest test poate fi completat cu Blotting IgM, care, pe lângă sensibilitate şi specificitate de 98–99%/100%, este predictiv şi pentru afectarea nervoasă.
   Examenul LCR la copii are o importanţă diagnostică specială. Un test VDRL pozitiv în LCR semnifică atingere nervoasă, dar poate fi şi fals pozitiv din cauza prezenţei IgG materne din ser, care pot ajunge în LCR. Celularitatea şi proteinorahia au importanţă diagnostică: pleiocitoza mai mare de 25 de celule/mm3 şi proteinorahia peste 150 mg/dl la nou-născut, precum şi pleiocitoza mai mare de 5 celule/mm3 şi proteinorahia peste 40 mg/dl la copiii de peste o lună semnifică neurosifilisul. De remarcat că s-a izolat T. pallidum şi din LCR cu valori normale.
   Evaluarea şi tratamentul copiilor născuţi din mame cu serologie pozitivă pentru sifilis se bazează pe stadiul evolutiv de infecţie al gravidei, corectitudinea tratamentului acesteia, evoluţia serologică a gravidei, diferenţa de titru mamă – nou-născut, prezenţa IgM la nou-născut, tabloul clinic şi radiologic al nou-născutului.
   Deoarece diagnosticul sifilisului congenital şi managementul cazului clinic prezintă destule dificultăţi, este de dorit să se acţioneze pentru prevenirea infecţiei fetale. Aceasta se poate face prin depistarea serologică a infecţiei treponemice înainte de sarcină sau măcar în trimestrul I, cu aplicarea corectă a terapiei penicilinice şi urmărirea serologică a gravidei (în conformitate cu Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1070 din 25 august 2004 pentru aprobarea programului de supraveghere şi control al infecţiilor cu transmitere sexuală).

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.