Noul coronavirus, responsabil pentru
apariţia sindromului respirator acut sever, a prezentat o rată de atac
în rândul personalului medical de peste 50%, înainte de instituirea măsurilor de control şi prevenire a
infecţiei (1, 2), determinând în unele ţări un colaps temporar al
serviciilor medicale.
În Singapore, 40% din totalul pacienţilor cu SARS
le-au reprezentat persoane implicate în acordarea asistenţei medicale.
Vulnerabilitatea cadrelor medicale la acest nou agent viral cu tropism
respirator atrage atenţia şi asupra altor afecţiuni respiratorii
cunoscute, una dintre ele fiind gripa, care, spre deosebire de SARS,
poate fi prevenită prin vaccinare.
Diseminarea rapidă a SARS la nivel
mondial ar trebui să fie considerată model pentru următoarea pandemie de
gripă (3). Chiar în lipsa unei pandemii, numărul deceselor în lume din cauza
gripei, în perioada epidemiei de SARS, a fost superior celor ale
infecţiei cu SARS-CoV.
Considerând numărul mare de cazuri, disrupţiile sociale şi pierderile
economice create de ultima pandemie de gripă, precum şi de epidemia de
SARS din 2003, se poate concluziona că gripa şi SARS au foarte multe în
comun. Transmiterea se realizează prin picături şi contact direct.
Majoritatea cazurilor sunt simptomatice şi contagioase (4). Mortalitatea
creşte odată cu vârsta, pentru ambele boli. Ambele prezintă
simptomatologie nespecifică timpurie, cele mai frecvent întâlnite
simptome sistemice la debut fiind: febră, adinamie, dureri musculare,
cefalee (3).
Datorită asemănărilor, diagnosticul diferenţial este
dificil de efectuat. În Singapore, la începutul epidemiei, când termenul
de SARS încă nici nu era cunoscut, cazul index (pacientul 1) a fost
admis la spitalul TTSH (care, mai târziu, a devenit spital desemnat
pentru tratarea cazurilor de SARS) cu diagnosticul prezumtiv de gripă
aviară. De asemenea, în perioada terminală a epidemiei, apariţia unui
nou grup de cadre medicale cu febră, în cadrul Institutului de Boli
Mintale, a creat o stare de alarmă generală. Teama că ar putea fi vorba
de un nou focar epidemic de SARS a generat disrupţii ale activităţilor
medicale, carantinarea întregului personal medical, până la punerea în
evidenţă a agentului cauzal al febrei, reprezentat de virusul gripal tip
B.
Între virusul gripal şi coronavirusul SARS există însă şi diferenţe.
În ceea ce priveşte modul de transmitere, gripa se poate transmite şi
pe cale aeriană (4), ceea ce până la ora actuală nu a fost cu
certitudine demonstrat în cazul infecţiei cu SARS-CoV. De aceea,
epidemia SARS nu a prezentat potenţialul de răspândire ce caracterizează
pandemia de gripă, pe parcursul căreia milioane de oameni de pe tot
globul pot fi afectaţi în numai câteva luni (5, 6). Pe lângă diferenţa
constituită de viteza de răspândire a celor două boli, în cazul
infecţiei cu SARS-CoV a existat o frecvenţă mai mare de evoluţie a bolii
spre pneumonie (7). Natura explozivă, observată în cazul unei epidemii
de gripă în grupurile de persoane aflate la bordul unui avion sau al
unui vas maritim, nu a fost observată în cazul infecţiei cu SARS-CoV
(8).
Contagiozitatea exprimată de virusul gripal depinde foarte mult de
nivelul de imunitate preexistent în populaţie. Un nivel ridicat al
imunităţii conferă protecţie, exceptând situaţia în care virusul gripal a
fost supus unei mutaţii genetice de tip shift sau drift. Infecţia cu coronavirusul SARS a apărut
într-o populaţie neimunizată, până în momentul de faţă nefiind clar
dacă apariţia anticorpilor anti-SARS (demonstraţi de prezenţa unei
serologii pozitive) este factor de protecţie faţă de o eventuală nouă
expunere.
Spre deosebire de SARS, în cazul gripei dispunem de teste de
diagnostic precoce, de un vaccin eficace şi de chimioprofilaxie. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
