Chirurgia
cardiacă nu mai este de mult o amenințare pentru viața bolnavului, ci o metodă
terapeutică sigură, cu o rată de succes de peste 98% dacă este realizată de
chirurgi cu experiență. Valva mitrală prezintă un grup foarte dezvoltat și
coordonat de structuri care compun așa-numitul aparat mitral – mușchii
papilari, cordajele tendinoase, cuspele mitrale anterioară și posterioară,
inelul mitral. Aceste elemente formează o structură funcțională complexă, alterarea
oricăreia dintre ele ducând la apariția disfuncției valvulare. Cuspa anterioară
(aortică) este scurtă, relativ pătrată, ancorată puternic la triunghiurile
fibroase. Ei îi corespunde aproximativ o treime din circumferința orificiului
valvular. Cuspa posterioară este mult mai superficială, îi revin două treimi
ale orificiului mitral, iar prin conexiunea sa la partea parietală a joncțiunii
atrioventriculare este cunoscută și sub numele de cuspă murală. Cuspa
posterioară prezintă aproape constant două incizuri ce o împart în trei
segmente (P1, P2, P3), numerotate dinspre comisura antero-laterală spre cea
postero-medială. Acestor trei segmente le corespund pe cuspa anterioară
segmentele A1, A2 și A3. Cele două cuspe sunt despărțite de comisurile postero-medială
și antero-laterală, iar identificarea acestor componente prin ecografie
transesofagiană joacă un rol crucial în plastiile de valvă mitrală.
Plastia (repararea) de valvă mitrală poate fi executată,
teoretic, în toate cazurile de insuficiență mitrală. În experiența a sute de
cazuri de insuficiență mitrală degenerativă fără stenoză mitrală asociată a
echipei noastre chirurgicale, protezarea mitrală a fost excepțională.
Insuficiența mitrală degenerativă recunoaște ca mecanisme de producere, conform
clasificării lui Carpentier, mecanismul de tip I (dilatația anulară), de tip
II, în care marginea liberă a unei cuspe sau a ambelor depășește planul
inelului mitral în sistolă (prolaps) și tip III, în care mișcările cuspelor
sunt restricționate atât în sistolă, cât și în diastolă, cu etiologie
predominant reumatismală.
Este
incontestabil faptul că plastia de valvă mitrală reprezintă tratamentul de
elecție al insuficienței mitrale degenerative. Avantajele sunt arhicunoscute,
începând cu lipsa necesității tratamentului anticoagulant, până la absența
complicațiilor protezelor mitrale (colmatări, infecții etc). Operațiile de
plastie valvulară mitrală sunt, din păcate, rare în România, unde procedura
standard, mai ales în cazul pacienților cu boala Barlow, este protezarea
valvulară. Nu același lucru se poate spune și despre experiența echipei
noastre, în cadrul căreia protezarea mitrală pentru acest tip de patologie este
o excepție. Indiferent că vorbim de rezecții de valvă mitrală posterioară,
reconstrucții cu neo-cordaje de GoreTex de valvă mitrală anterioară și/sau
posterioară, anuloplastii mitrale, transferuri de cordaje etc., aceste procedee
tehnice sunt executate curent în spitalul nostru. Ele pot fi efectuate
utilizând calea de abord clasică – sternotomia mediană – sau minim invazivă.
Opțiunea minim invazivă în abordarea chirurgicală a plastiei mitrale este
apanajul chirurgiei cardiace din spitalul nostru, unde aceste intervenții au
devenit rutină. Minim invazivitatea reprezintă un mare pas înainte în evitarea
traumei operatorii, respectiv a sternotomiei mediane.
Prin
minitoracotomia dreaptă (fig. 1), pacientul va avea doar o mică
incizie sub sân,care oferă o cale de
abord și o vizualizare ideală a valvei mitrale. Marca operatorie este redusă
astfel la minimum, lucru extrem de important în cazul pacienților care apoi se
întorc în mijlocul vieții sociale. Marea majoritate a cazurilor de insuficiență
mitrală degenerativă poate fi rezolvată astfel, cu excepția cazurilor destul de
rare care asociază boli pulmonare severe, hipertensiune pulmonară severă,
disfuncție sistolică severă de ventricul stâng etc. Decizia este luată
individual, fiecare caz în parte prezentând particularitățile sale.
Evident
că recuperea postoperatorie este mai scurtă și mai lipsită de complicații.
Riscurile infecțioase pe care le presupune sternotomia dispar, precum și riscul
dehiscenței sternale postoperatorii. Într-un cuvânt, toate riscurile sunt
reduse. Așadar, criteriul estetic, important, este surclasat de cel medical,
primordial pentru pacient. Experiența chirurgului este extrem de importantă în
reușita acestor intervenții, el având nevoie de ani de succese prin calea de
abord clasică înainte de a începe aceste operații pe cale minim invazivă.
Fiecare membru al echipei, incluzând și medicii anesteziști, asistenții de
perfuzie etc., are cel puțin câțiva ani de experiență în plastia de valvă
mitrală prin sternotomie, rezultatele indicând o rată de prezervare a valvei
mitrale de peste 98% și mortalitate sub 2%.
Acumulând
posibilitățile tehnice de ultimă oră, cu expertiza chirurgicală dovedită, putem
afirma că aceste operații pe cale minim invazivă reprezintă standardul actual
de rezolvare chirurgicală al acestei patologii, cu rezultate superioare metodei
clasice. Plastia de valvă mitrală pe cale minim invazivă este o operație
reproductibilă, care se poate practica în aproape toate cazurile de
insuficiență mitrală degenerativă, cu rezultate foarte bune imediat și la
distanță.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.