Ileusul este definit ca absenţa motilităţii intestinale fiziologice, care duce la tulburări în progresia conţinutului intestinal de-a lungul tractului gastrointestinal şi/sau absenţa toleranţei aportului oral. Prin toleranţă alimentară se defineşte toleranţa parţială sau totală a trei mese succesive, fără greţuri sau vărsături caracteristice ileusului postoperator.
Incidenţa ileusului la pacientul critic nu este cunoscută. Ileusul poate duce la consecinţe clinice semnificative şi chiar la deces dacă nu este recunoscut şi tratat adecvat. Simptomele pot fi intoleranţa la alimentaţia enterală, reziduul gastric important, greţurile, vărsăturile, distensia abdominală, constipaţia, urmate uneori de ischemie intestinală, perforaţie intestinală, sindrom de compartiment abdominal.
Se cunosc trei tipuri clinice de ileus: • ileusul adinamic sau paralitic apare în infecţii abdominale, postoperator, diselectrolitemii (hipopotasemie, hipo- sau hipermagnezemie, hipo- sau hipercalcemie), hipoalbuminemie, colici abdominale (litiază biliară sau renală), pancreatita acută – forma severă • ileusul spastic este observat în porfirie şi în intoxicaţiile cu plumb • ileusul ischemic, clasificat ca ischemie non-ocluzivă mezenterică, apare în sepsis, infarct miocardic etc. (1).
Pentru prevenirea şi tratarea ileusului există strategii bazate pe evidenţe numai în cazul ileusului postoperator (2). Acesta este o consecinţă fiziologică atât a chirurgiei abdominale, cât şi a altor chirurgii extraabdominale (cu incidenţă de 1,3% după protezele de şold şi 1,2% după chirurgia coloanei) (3). Timpul normal de ileus postoperator este de 24–48 de ore pentru stomac, de câteva ore pentru intestinul subţire şi de trei-cinci zile pentru colon (4).
Un ileus prelungit creşte riscul de infecţii nosocomiale, poate duce la translocaţie bacteriană, tromboze venoase profunde şi embolie pulmonară, spitalizare prelungită, crescând astfel costul spitalizării (5). (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
