Între protestul în grup şi cel solitar există deosebiri psihologice deloc neglijabile. Aşa cum a arătat psihanalistul Wilhelm Reich, personalitatea unui ins care se alătură unei mulţimi manifestante este slabă. Eul său debil îşi sporeşte însemnătatea prin asimilarea forţei de grup, însuşindu-şi „,muşchii“ acesteia. Din contră, puterile Eului i se par protestatarului solitar a fi uriaşe. Acesta nu numai că nu se afiliază, dar crede posibil să controleze schimbări pentru care sunt necesare mulţimi organizate. Aşa cum se va vedea în cazul pe care-l prezentăm mai jos, modificările Selfului celor care optează pentru demersul individual se încadrează într-un fanatism ce se sprijină pe doi piloni: reificarea ideii şi clivajul realităţii. (...)

   De problema protestului este legată şi polaritatea conformism/nonconformism. Ca o identificare cu autoritatea, conformismul reprezintă un comportament care se opune relaxării coeziunii Sinelui rezultând o recunoaştere şi acceptare a ierarhiei. Nonconformismul rezultă în fenomenul descris de C. G. Jung sub numele de inflaţia Sinelui asupra Eului care antrenează în acesta din urmă materiale arhetipale; ameninţat psihodinamic cu „sufocarea“, el recurge la salvarea prin acting out. (...)

Articolul integral îl puteti citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.