Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  EDUCAȚIE  »  Ars Medici

Responsabilitatea pentru cancerul de sân în stadiu avansat

Viața Medicală
Dr. Mihaela LEŞE miercuri, 28 noiembrie 2012

Statisticile arată că una din opt femei va fi diagnosticată cu cancer de sân pe parcursul vieţii. Cine este răspunzător pentru faptul că, în ţara noastră, două treimi din paciente se prezintă la medic în stadii avansate, cu şanse de supravieţuire scăzute? Răspunsul la această întrebare este dat de dr. Mihaela Leşe.

   Analiza mortalităţii prin cancer de sân la nivel european arată o scădere a mediei cu 19%, din 1989 până în 2006, însă cu variaţii foarte mari: scădere cu 45% în Islanda şi creştere cu 17% în România, tendinţă care continuă şi în prezent, ajungând la 27,47% în ţara noastră, în 2010. Dacă incidenţa crescută este urmarea adoptării stilului de viaţă vestic şi a utilizării terapiei de substituţie hormonală în postmenopauză, creşterea mortalităţii se explică prin mecanisme cu totul diferite (educaţia sanitară deficitară, lipsa unui program de screening, tratamentul inadecvat al leziunilor sânului), care ţin de statul de drept şi mai ales de sistemul sanitar. Tratamentul corect al cancerului mamar depistat în stadii incipiente este cheia scăderii deceselor cauzate de această boală. Dar să vedem care este situaţia în România.
   Educaţia sanitară pe care o tot invocăm la concluziile studiilor despre mortalitatea în diferite boli (inclusiv în cancerul de sân) nu pare să se îmbunătăţească, nu este evident că cineva se ocupă de ea şi nici nu se ştie prea bine ce ar trebui să se facă şi de către cine. Educaţia sanitară – termen consacrat, încă folosit în România, tinde să fie înlocuit cu un concept mai cuprinzător, cel de educaţie pentru sănătate, care are trei obiective importante: • creşterea nivelului cunoştinţelor medicale în rândul populaţiei, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, protecţia mediului înconjurător şi promovarea sano­genezei • formarea şi dezvoltarea în rândul populaţiei a unor deprinderi care să promoveze sănătatea • crearea unei poziţii active faţă de sănătatea proprie, dar şi faţă de cea colectivă. Aceste deziderate nu pot fi însă realizate doar de către specialiştii din domeniul sanitar; este necesară o acţiune de tip guvernamental, care să crească investiţiile în domeniul sanitar, să promoveze acte normative pentru protejarea sănătăţii în mediul social, la locul de muncă, în familie şi în timpul liber, să asigure un cadru educaţional eficient în domeniul sanitar şi să elaboreze programe specifice fiecărei probleme de sănătate publică, aşa cum este cancerul de sân. Dar ce se poate face concret în această direcţie?
   Implementarea educaţiei pentru sănătate este un proces de durată, continuu, ale cărui rezultate se văd doar după câţiva ani. În cancerul de sân, infrastructura este unul dintre pilonii importaţi: spitalele care se ocupă cu tratamentul acestei boli trebuie să fie dotate cu aparatură corespunzătoare, să aibă specialişti în toate domeniile implicate (chirurgie, oncologie, radiodiag­nostic, radioterapie, anatomopatologie, genetică etc.) şi să fie accesibile populaţiei. Este necesar să funcţioneze protocoale, pe care să le cunoască şi să le respecte toţi cei implicaţi, de la medicina primară până la centrele de excelenţă. De fapt, medicul de familie are unul dintre rolurile cele mai importante în tot ceea ce se întâmplă cu pacientele diagnosticate cu cancer de sân. Examenul clinic al sânilor este cea mai accesibilă metodă de screening, foarte importantă în ţările cu resurse limitate, însă utilizată în Japonia (până în anul 2000) ca singura metodă de screening, efectuată anual. Medicul de familie are şi responsabilitate în educaţia pentru sănătate, cu tot ceea ce ţine de cancerul de sân, de la explicarea modului de autopalpare a sânilor, necesitatea investigaţiilor de screening, importanţa tratamentului în cancerul diagnosticat, până la explicarea importanţei măsurilor de profilaxie. O leziune depistată la orice vârstă, de către orice medic (de familie sau specialist) trebuie investigată şi declarată benignă doar atunci când rezultatul este „triplu negativ“: pentru examenul clinic, investigaţiile imagistice şi examenul bioptic. Deci, fiecare leziune din sân trebuie să beneficieze de examen histopatologic în urma prelevării materialului bioptic (fragment tisular sau celule) prin puncţie biopsie, aspiraţie cu ac fin, biopsie incizională sau excizională. Doar în acest caz avem certitudinea unei leziuni benigne, care însă va trebui monitorizată.
   Cunoştinţele despre cancerul de sân trebuie transmise populaţiei încă din liceu, sistemul de învăţământ ar trebui să prevadă astfel de activităţi în programa de învăţământ. Pe de altă parte, căile de informare pot fi reprezentate şi de conferinţe, emisiuni radio sau TV, articole în presa scrisă, pliante, afişe, campanii pe net, expoziţii, fotografii etc. În cabinetele de consultaţie, sălile de aşteptare ale cabinetelor, policlinicilor sau spitalelor ar trebui să se găsească materiale educativ-sanitare şi mai puţine reclame la medicamente, producători sau comercianţi de farmaceutice. Este trist că posturile de televiziune, numeroase în România, ne informează frenetic despre viaţa personală – chiar intimă – a vedetelor, dar spun atât de puţin despre problemele de sănătate care ne interesează pe toţi, dar şi că există o propagandă agresivă a tratamentelor aşa-zis „naturiste“, care întârzie şi transformă în fatalitate o parte din cazurile de cancer mamar curabile.
   Programele de screening produc un efect de „down staging“, cancerul mamar fiind detectat în stadii incipiente, când tratamentul corect dă şanse mari de vindecare pacientelor. În SUA, screeningul începe la 40 de ani şi se face anual prin mamografie bilaterală, iar în Marea Britanie screeningul începe la vârsta de 50 de ani, mamografiile fiind indicate la interval de trei ani. În România, nu există un program de screening, iar leziunile sânului sunt catalogate benigne fără o verificare histologică, în majoritatea cazurilor. Iniţierea unui program de screening naţional este imperios necesară, dacă luăm în considerare cifrele alarmante ale mortalităţii. Dacă în 2012 ar începe la noi un astfel de program, scăderea mortalităţii cu 20–25% s-ar obţine abia în 2022. Screeningul este iniţiat în majoritatea ţărilor prin programe naţionale, dar este condus în altele de autorităţile locale sau societatea medicilor de familie. Femeile primesc invitaţie la mamografie sau mamografie şi examen clinic în cele mai multe dintre aceste programe la interval de doi ani, sau programul este popularizat prin mijloace mass-media, aşa cum se întâmplă în Canada, unde pacientele se prezintă la medic din proprie iniţiativă. Prezentarea se poate face şi în afara acestor programe, şi în acest caz este vorba de un screening oportunist, la dorinţa pacientelor, iar examinările sunt suportate în ambele cazuri de fondul asigurărilor de sănătate. Primul program naţional de screening în cancerul mamar a început în Anglia, în 1988, pentru femeile cu vârste între 50 şi 64 de ani. S-au efectuat mamografii la interval de trei ani, iar rata de răspuns a fost de 70% şi a dus la o scădere cu 25% a mortalităţii prin această boală. Ulterior, screeningul s-a extins până la vârsta de 74 de ani, iar mamografiile sunt indicate acum la interval de doi ani, Marea Britanie înregistrând din 1980 o scădere a mortalităţii cu 35%. Trebuie însă menţionat că depistarea activă a leziunilor suspecte ale sânului este dublată de un protocol de investigaţii şi tratament riguros respectat de către toţi medicii implicaţi, ţinând cont de trei principii de bază: • diagnostic exact şi stabilit la timp • tratament adecvat stadiului bolii • monitorizarea corectă a tratamentului pacienţilor.
   Mamografia, principala metodă de screening, permite localizarea stereotactică a leziunilor de mici dimensiuni şi biopsierea lor. Metoda este mai puţin eficientă în cazul sânilor denşi, pentru care este indicată ecografia cu frecvenţă înaltă (10 MHz), cu posibilitatea ghidajului biopsiei şi fără inconvenientul iradierii. Ecografia are sensibilitate mai redusă şi nu este utilizată în screening, în schimb, este preferată în examinarea ganglionilor axilari.
   Imagistica prin rezonanţă magnetică este cea mai sensibilă metodă de detectare a cancerului invaziv, dar are o rată crescută de rezultate fals pozitive. Este foarte utilă în cazul leziunilor multiple şi la pacientele cu implanturi mamare.
   Există multiple posibilităţi de biopsiere a leziunilor sânului: puncţia aspirativă cu ac fin, puncţia biopsie cu ac tăietor, puncţia cu mamotomul cu vacuum şi biopsia chirurgicală excizională sau incizională. Biopsia este singura metodă în urma căreia se poate stabili diagnosticul de certitudine al unei leziuni a sânului şi fără de care nu poate fi iniţiat tratamentul cancerului de sân.
   Nu în ultimul rând, trebuie luată în considerare anxietatea produsă de participarea la screening, cea determinată de rezultatele fals pozitive şi, bineînţeles, de diagnosticul de cancer mamar în sine. Toate aceste probleme previzibile trebuie să poată fi soluţionate prin programul de screening, a cărui eficienţă se măsoară în numărul de vieţi salvate, prin scăderea mortalităţii specifice.
   Când ştim că una din opt femei va fi diagnosticată cu cancer de sân pe parcursul vieţii şi că, în România, două treimi din cazuri se prezintă la medic în stadiile III sau IV, când şansele de supravieţuire sunt reduse, trebuie accentuat faptul că responsabilitatea aparţine deopotrivă pacientelor, factorilor de decizie din societate şi tuturor celor chemaţi să trateze această boală, iar gradul implicării în rezolvarea acestei probleme este până la urmă şi o problemă de conştiinţă.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.