În trecut, prognosticul acestei afecţiuni era rezervat, rata supravieţuirii la cinci ani fiind sub 10%. În ultimii ani, rata de supravieţuire la cinci ani a crescut la 75%. Îmbunătăţirea prognosticului s-a datorat diagnosticării precoce şi asocierii dintre
chimioterapie, chirurgie şi radioterapie. (...)
În seriile de cazuri din trecut, evoluţia era întotdeauna mortală, într-o perioadă ce nu depăşea niciodată trei ani. Este greu de ştiut dacă era vorba de SE veritabile sau de alte tumori osoase prinse în aceeaşi clasificare.
Odată cu utilizarea combinată a chirurgiei radicale prin amputaţie cu radioterapia, supravieţuirea la cinci ani a crescut la 10–15%. Introducerea chimioterapiei a crescut considerabil rata de supravieţuire la cinci ani. Utilizată în asociere cu radioterapia şi chirurgia radicală, a dus la supravieţuire la cinci ani de 50–75%. Studiile recente arată că prognosticul depinde de tipul de tratament, dar şi de alţi factori.
Clasificarea lui Enneking, bazată pe • gradul histologic • localizare • existenţa sau nu a metastazelor, este rezervată tumorilor cu celule conjunctive şi nu celor cu celule mici. Cu toate acestea, face posibilă, la pacienţii cu SE, definirea individuală a riscului de recidivă locală şi de metastazare la distanţă, conducerea chimioterapiei şi a intervenţiei operatorii, precum şi stabilirea unui tratament complementar, în funcţie de mai mulţi factori.
Dintre semnele clinice, febra prezentă în momentul diagnosticării acompaniază formele cele mai severe. Un studiu prognostic arată că din 13 cazuri febrile, s-au observat şapte recidive, iar din 53 de cazuri afebrile, doar opt au avut recidive.
Hiperleucocitoza, valorile crescute ale VSH şi LDH sunt, la unii pacienţi, semne de gravitate.
Prezenţa metastazelor, mai ales cele diseminate, este un factor de prognostic prost, indiferent de localizarea tumorii primitive.
Dintre factorii studiaţi, cei mai importanţi sunt mărimea tumorii şi localizarea ei pe schelet.
Dacă diametrul tumorii este mai mic sau egal cu 8 cm, supravieţuirea la trei ani este de 82% şi scade la 64% dacă diametrul tumorii depăşeşte 8 cm, indiferent de tratamentul folosit. Importanţa acestui factor este subliniată de apariţia recidivelor. Marcus raportează două recidive la 22 de cazuri de tumori de talie mică, fără să definească ce înseamnă „talie mică“, şi 12 recidive la 28 de tumori de talie mare.
Sediul tumorii are o influenţă determinantă asupra prognosticului, indiferent de tratamentul folosit. Rata supravieţuirii este mai mare la cazurile de tumori pe oase lungi (76%), în raport cu cele de pe oasele late şi trunchi (43%), şi este de asemenea mai îndelungată pentru tumorile periferice,
comparativ cu tumorile proximale. Pentru localizările pe oase late sau trunchi, riscul de recidivă locală şi de metastazare este crescut (21% în cazul tumorilor pelvine).
Alt factor de prognostic este răspunsul iniţial la chimioterapie: • dacă regresia tumorală este 50% sau mai mare, supravieţuirea la cinci ani este de 61% • dacă regresia tumorală este mai mică de 50%, supravieţuirea nu va depăşi 19%. Eficacitatea chimioterapiei este apreciată prin procentul de celule viabile reziduale pe piesa de rezecţie chirurgicală. Pentru cazurile cu răspuns bun – mai puţin de 10% celule tumorale – supravieţuirea este de 79%. Pentru cazurile cu răspuns prost – mai mult de 10% celule tumorale – supravieţuirea scade la 31% la trei ani.
Printre factorii care modifică prognosticul se numără şi calitatea rezecţiei chirurgicale, după clasificarea lui Enneking, influenţând rata recidivelor.