Descoperirea agenților antimicrobieni a reprezentat una dintre
contribuțiile majore în medicina secolului XX. „Epoca de aur“ a
antibioticoterapiei a început în 1940, odată cu producerea penicilinei la scară
industrială. De atunci, agenții antimicrobieni au devenit esențiali pentru
tratarea sau profilaxia a numeroase infecții. Totuși, în prezent, aceste
utilizări sunt amenințate de apariția și răspândirea agenților microbieni
rezistenți la substanțele cu efect antimicrobian accesibile și eficace.
Utilizarea neadecvată a antibioticelor are ca urmare apariția rezistenței
antimicrobiene, creșterea morbidității, a mortalității și a costurilor din
sistemul de sănătate. Acestea reprezintă amenințări pentru sistemul de
sănătate, o cauză a rezultatelor negative ale tratamentului cu antibiotice și a
creșterii incidenței reacțiilor adverse. La ora actuală se poate vorbi despre
„criza rezistenței la antibiotice“, subliniată atât de cercetători și de medici
clinicieni, cât și de agențiile de sănătate publică.
Programele de stewardship antimicrobian (AMS) reprezintă
cheia abordării în prevenirea rezistenței la antibiotice. Programele AMS fac
referire la totalitatea intervențiilor special concepute pentru a îmbunătăți și
a evalua utilizarea agenților antimicrobieni, prin promovarea selecției
adecvate a regimului terapeutic – medicament, doză, durata tratamentului, cale
de administrare. AMS are patru obiective majore: optimizarea/individualizarea
terapiei pacientului; prevenirea utilizării neadecvate a antibioticelor;
reducerea rezistenței la antibiotice; îmbunătățirea efectelor și a siguranței
terapiei asupra pacientului.
Pentru asigurarea unor programe AMS de calitate, trebuie
îndeplinite câteva condiții: existența unor echipe multidisciplinare (medici
specialiști în boli infecțioase, farmacologie clinică, epidemiologie,
microbiologie); colaborarea între membrii echipei și departamentele de control
al infecțiilor din spital, farmacie și comisia terapeutică; implementarea unor
programe informatice care să contribuie la îmbunătățirea luării deciziilor
terapeutice, la evaluarea utilizării antibioticelor, la identificarea și
raportarea infecțiilor nosocomiale și a reacțiilor adverse; colaborarea cu
laboratoare de microbiologie astfel încât să se recomande un tratament
individualizat pentru fiecare pacient. Punctul de plecare pentru implementarea
unor astfel de programe ar trebui să fie elaborarea unor ghiduri de tratament
al infecțiilor comune și stabilirea unor scheme empirice de tratament în funcție
de microorganismul implicat și de rezistența locală a acestuia; stabilirea unor
regimuri corecte de dozare și de durată a terapiei; evaluarea noilor agenți
antimicrobieni; stabilirea unor programe de reducere a utilizării
antibioticelor înainte de acordul unui specialist, prevenind astfel utilizarea
unor agenți cu spectru larg; implementarea unor ghiduri pentru administrarea țintită
a antibioticelor (înlocuirea antibioticului cu spectru larg cu unul cu spectru
îngust); desfășurarea unor programe educaționale de informare asupra utilizării
raționale a antibioticelor în rândul specialiștilor (medici, asistente, farmaciști)
și al pacienților.
În cadrul programelor AMS ar trebui incluse și cele de
ameliorare a prescrierii antibioticelor în spital și în asistența primară.
Prescrierea este un proces complex și dificil, care necesită abilități în
stabilirea diagnosticului, cunoștințe solide legate de medicație, abilități de
comunicare, înțelegerea principiilor de farmacologie clinică, aprecierea
riscului și, ideal, experiență. Acest lucru ar putea fi posibil printr-o mai
bună documentare, informare asupra indicațiilor, dozelor, duratei terapiei cu
antibiotice și compararea acestora cu datele din ghiduri, în special pentru
infecțiile obișnuite asociate frecvent cu erori de terapie antimicrobiană
(pneumonia comunitară, infecțiile de tract urinar, infecțiile pielii,
profilaxia infecțiilor postoperatorii).
În Marea Britanie, comitetul consultativ al departamentului de
sănătate pentru rezistența la antimicrobiene și infecții nosocomiale a elaborat
un ghid referitor la AMS intitulat „Start smart – then focus“.
Elementele-cheie ale acestui ghid sunt, pentru început, evitarea inițierii
terapiei cu antibiotic în absența semnelor clinice evidente de infecție
bacteriană; dacă există semne/suspiciune de infecție bacteriană, trebuie să se
utilizeze ghidurile locale pentru inițierea promptă a unei terapii empirice
eficiente cu antibiotic; informarea riguroasă asupra medicamentului care se
dorește a fi utilizat (indicații clinice, durata tratamentului, calea de
administrare, doza recomandată); prelevarea probelor pentru identificarea
agentului patogen înainte de inițierea terapiei antimicrobiene; recomandarea
dozei unice de antibiotic profilactic acolo unde este posibil. Pentru etapa de
concentrare se recomandă reevaluarea diagnosticului; stabilirea unui plan clar
de continuare a terapiei, în care se poate preciza oprirea terapiei, schimbarea
căii de administrare, schimbarea agentului antimicrobian, continuarea
tratamentului în ambulatoriu; monitorizarea riguroasă a terapiei, cu decizii
clar documentate și explicate.
Prin cunoștințele solide, științifice, legate de boală, de
medicația prescrisă, precum și prin cunoștințele legate de prescrierea
efectivă, farmacologul clinician ar trebui implicat mai mult în îmbunătățirea
prescrierii medicației și în colaborarea cu medicii specialiști din alte
domenii, el având toate abilitățile pentru asigurarea eficacității și siguranței
terapiei medicamentoase. Astfel, el poate deveni personajul principal în
implementarea unor programe AMS.