Newsflash
Ars Medici

Teorii etiopatogenice în scleroza laterală amiotrofică

de Dr. Floriana BOGHEZ - ian. 17 2017
Teorii etiopatogenice în scleroza laterală amiotrofică
    Activitatea în laboratorul de electromiografie oferă multe satisfacții profesionale și umane, dar și destule momente dificile și tensionate, în care evaluarea minuțioasă a pacientului cu deficit motor nedureros fără tulburare de sensibilitate ajunge la un diagnostic sumbru, care, la final, ridică, din partea pacientului, întrebarea: „de ce eu?” sau „din ce cauză?” și la care, aproape întotdeauna, nu știu ce să răspund.
    Scleroza laterală amiotrofică (SLA) este o boală degenerativă caracterizată prin distrugerea neuronilor motori din cortex, trunchiul cerebral și măduva spinării, ceea ce determină slăbiciune musculară, amiotrofii și insuficiență respiratorie. SLA face parte din grupul bolilor de neuron motor (BNM) în care sunt afectați în grade diferite neuronii motori centrali (care se găsesc la nivelul cortexului primar motor din girusul precentral și ai căror axoni formează tractul corticospinal) și neuronii motori periferici (localizați în nucleii motori ai trunchiului cerebral și în cornul anterior medular și care inervează în mod direct musculatura).
    Principalele tipuri de boli de neuron motor sunt: scleroza laterală amiotrofică, scleroza laterală primară, parapareza spastică ereditară, paralizia bulbară progresivă, atrofia musculară spinală, atrofia musculară spinobulbară X-linkată (boala Kennedy) și sindromul postpolio. În unele tipuri, sunt afectați exclusiv neuronii motori centrali (scleroza laterală primară), iar în altele exclusiv neuronii motori periferici (atrofia musculară spinală).
    Cea mai frecventă formă de BNM este SLA, a cărei incidență anuală este de până la trei cazuri la 100.000 de locuitori, cu o prevalență de 4–6/100.000.
    Din totalul cazurilor, 10% sunt forme cu transmitere familială, iar restul sunt forme sporadice. Forma sporadică debutează în jurul vârstei de 56 de ani și are o speranță de viață de aproximativ cinci ani; forma familială începe, în general, la vârsta de 46 de ani și are o speranță de viață de doi-trei ani. Aproximativ 3–5% din pacienții cu SLA au asociată demență și 15% din pacienții cu demență fronto-temporală au asociată boala de neuron motor.
    Există multe ipoteze privind etiopatogenia acestei boli: citotoxicitatea glutamatului, stresul oxidativ, disfuncțiile mitocondriale, alterarea transportului axonal, modificări ale citoscheletului, neuroinflamația, anomalii ale celulelor gliale sau reacțiile autoimune.
    Au fost descrise mai multe forme genetice de SLA, cu debut juvenil sau la vârsta adultă, cu transmitere dominantă sau recesivă (ALS1→21, ALS-FTD). Cel mai bine studiată este forma ALS1, care se asociază cu mutații la nivelul genei SOD1.
    Radicalii liberi de oxigen (anionul superoxid, radicalul hidroxil, peroxid hidrogenul și oxidul nitric) sunt generați de reacții celulare normale și sunt neutralizați prin acțiunea unor enzime specifice: superoxid-dismutaza (SOD), glutation-peroxidaza și catalaza. SOD catalizează conversia superoxidului în H2O2, iar glutation-peroxidaza și catalaza – conversia H2O2 în apă. SOD este de trei feluri: citoplasmatică (SOD1, Cu/Zn-superoxid-dismutaza), mitocondrială (SOD2) și extracelulară (SOD3). SOD1 se prezintă sub forma unui dimer foarte stabil, are un important rol antioxidant, reprezintă 1% din proteinele citoplasmatice și a fost studiată intens din cauza asocierii cu forma familială de SLA. Gena care codifică SOD1 se găsește în locusul cromozomial 21q22.1. Au fost descrise peste 60 de mutații la nivelul acestei gene, care se asociază cu SLA. Moartea neuronală din mutațiile SOD este prin apoptoză, nu prin necroză, și mutațiile acestei gene se regăsesc în 20% din formele familiale de SLA.
    Au fost descrise și alte mutații ale unor gene implicate în SLA: C9ORF72, TARDBP, FUS, VAPB, VCP, UBQLN2, ALS2, SETX, OPTN, ANG, SPG11. Despre toate s-au obținut informații consistente prin Proiectul genomului uman, iar alte date au fost centralizate în baza de date privind genetica SLA, de la Kingʼs College din Londra.
    Mutația C9ORF72 se regăsește în 5% din formele sporadice de SLA și în până la 40% din formele familiale. Proteina codificată de această genă pare să fie implicată în producția și funcțiile ARN. Alterarea ei duce la moartea neuronilor motori. De multe ori, această mutație se asociază cu forme de SLA cu debut bulbar.
    Mutația TARDBP presupune o alterare a funcției proteinei nucleare TDP-43, care intervine în transcripția ADN și astfel în producția celulară de proteine. Funcția ei are un nivel maxim în viața intrauterină. La pacienții cu SLA, această proteină formează agregate neuronale în celulele motorii, dar este neclar încă dacă ele determină moartea neuronală.
    Au fost descrise peste 80 de mutații ale genei FUS asociate cu SLA. Proteina FUS intervine în producția celulară de proteine și în reglarea funcției ARN mesager. Pacienții cu mutații ale genei FUS și SLA tind să aibă vârste și speranță de viață mai mici decât în alte forme de SLA, mulți din ei dezvoltând și demență fronto-temporală.
    Mutația VAPB alterează structura proteinei VAPB prin înlocuirea prolinei cu serina în poziția 56 – proteina ce intervine în funcția reticulului endoplasmatic. Au fost descrise cazuri de SLA și atrofie musculară spinală cu această mutație.
    Mutațiile genei VCP au fost asociate cu mai multe afecțiuni neurologice: miopatie cu corpi de incluzie asociată cu boala Paget, demență fronto-temporală (DFT), forma sporadică de SLA asociată sau nu cu DFT.
    Mutațiile UBQLN2 determină producția unei proteine modificate, ubiquilina 2, care intervine în degradarea proteică celulară și astfel mutația duce la acumularea de agregate proteice anormale ce pot conduce la neurodegenerare.
    ALS2 codifică formarea alsinei, care se găsește în special la nivelul neuronilor motori și care participă la conversia GTP în GDP prin activarea GTP-azelor. Aceste enzime intervin în formarea membranelor celulare, în endocitoză și în dezvoltarea axonilor și a dendritelor. Mutația ALS2 a fost asociată cu forma sporadică de SLA a adultului, dar mai ales cu forma juvenilă de SLA și cu paralizia spastică ereditară cu debut infantil.
    Gena SETX codifică senataxina, care face parte din grupul helicazelor și intervine în repararea ADN și producția ARN. Pe lângă asocierea acestei mutații cu SLA, au fost descrise cazuri de ataxie cu apraxie oculomotorie în care disfuncția senataxinei determină acumularea de ADN în celulă, cu apoptoză neuronală.
   Gena OPTN codifică optineurina, care intervine în patogenia glaucomului primar și a SLA prin participarea ei la funcția aparatului Golgi și transportul membranar.
    Gena ANG codifică angiogenina, care intervine în stimularea vascularizației țesuturilor normale și maligne. Se găsește în neuronii motori și intervine în sinteza proteică.
    Gena SPG11 codifică spatacsina, proteină foarte bine exprimată în sistemul nervos, mai ales la nivelul axonilor, unde are rol în transportul proteic.
    Ca lucrurile să fie și mai complicate, mare parte din aceste mutații pot apărea atât în formele familiale, cât și în cele sporadice, dar ele pot exista și la subiecți sănătoși.
    Asocierea cu infecțiile cronice este o altă ipoteză etiologică pentru SLA. Există mai multe studii clinice care au constatat infecții cuMycoplasma,Borrelia, Chlamydia, virusuri herpetice, retrovirusuri, enterovirusuri în antecedente la acești pacienți. Din păcate, nu s-a putut cultiva cu succes niciun virus din probele recoltate de la pacienții cu SLA. Rolul acestor infecții încă nu a putut fi stabilit, acești agenți infecțioși putând interveni în patogeneza bolii sau fi doar germeni oportuniști care amplifică morbiditatea din SLA.
    Unele studii au legat fumatul la femeile în perioada postmenopauză de boala de neuron motor, deși controversele sunt multe.
    Activitatea profesională într-un mediu cu toxice, pesticide, câmp electromagnetic poate reprezenta un alt factor de risc. Expunerea la metale din mediul înconjurător (aluminiu, arsenic, cadmiu, mangan, fier, cobalt, zinc, vanadiu, uraniu, plumb, cupru) este o altă ipoteză în ceea ce privește factorii ambientali și aceste metale au fost determinate ca având valori mai mari în lichidul cefalorahidian la pacienții cu SLA decât la subiecții sănătoși, deși acest aspect nu reprezintă o certitudine etiologică.
    Asocierea cu malignitățile (sindromul paraneoplazic) este iarăși controversată. Sunt puține cazurile în care pacienți cu tablou clinic și paraclinic de BNM au anticorpi onconeuronali pozitivi (cel mai frecvent anti-Hu, anti-Ri și anti-Yo) și încă nu s-a demonstrat dacă această asociere este doar o coincidență sau ceva mai mult.
    Alte patologii (traumatisme craniocerebrale, boli inflamatorii ale sistemului nervos central) s-au asociat mai mult sau mai puțin întâmplător cu dezvoltarea simptomatologiei de neuron motor, dar deocamdată nu există studii concrete în acest sens.
    Etiologia SLA este departe de a fi elucidată și este considerată multifactorială prin implicarea factorilor interni (susceptibilitatea genetică) și a factorilor externi (din mediul înconjurător).

 

  

 

Notă autor:

Bibliografie

1. Hand CK, Rouleau GA. Familial amyotrophic lateral sclerosis. Muscle Nerve. 2002 Feb;25(2):135-59

2. Singer MA et al. Primary lateral sclerosis. Muscle Nerve. 2007 Mar;35(3):291-302

3. Su XW et al. Genetic heterogeneity of amyotrophic lateral sclerosis: implications for clinical practice and research. Muscle Nerve. 2014 Jun;49(6):786-803

4. Corcia P et al. Is there a paraneoplastic ALS? Amyotroph Lateral Scler Frontotemporal Degener. 2015 Jun;16(3-4):252-7

5. Al-Bustani N et al. Utility of paraneoplastic antibody testing in the diagnosis of motor neuron disease. J Clin Neuromuscul Dis. 2015 Dec;17(2):63-8

6. Genetics Home References. National Library of Medicine. ghr.nlm.nih.gov

7. ALSoD: Amyotrophic Lateral Sclerosis Online genetics Database. alsod.iop.kcl.ac.uk/home.aspx

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe