Cele mai frecvente afecţiuni
întâlnite la nivelul cavităţii bucale în cazul pacienţilor cu boli oncologice
sunt xerostomia, candidoza, stomatita, halitoza şi hipersalivaţia.
Xerostomia
Saliva, fluid biologic complex esenţial
pentru igiena orală, este produsă în mod normal în cantitate de 1,5 litri în 24
ore. În stadiile avansate ale bolilor oncologice, această cantitate este redusă,
cauzând astfel xerostomie. Peste 75% din pacienţi suferă de această afecţiune,
descrisă de pacienţi ca o senzaţie de arsură la nivelul cavităţii bucale.
Xerostomia se asociază cu complicaţii precum: demineralizarea dinţilor şi apariţia
cariilor dentare, candidoză, atrofia mucoasei bucale, alterarea gustului,
dificultatea de a vorbi sau a folosi proteza.
Dintre cauzele apariţiei xerostomiei în
cancerul avansat le amintim pe cele asociate cancerului (eroziunea mucoasei
bucale, infiltrarea tumorală a glandelor salivare, deshidratarea din
hipercalcemie), tratamentului (radioterapie locală, chirurgie radicală locală,
stomatită asociată cu neutropenie, medicaţie cu antimuscarinice, opioide sau
diuretice, oxigen neumidificat) sau debilităţii (anxietate, depresie, respiraţie
pe gură, deshidratare, infecţii), dar şi comorbidităţile (diabet zaharat
necontrolat, hipotiroidism, boală autoimună) pot fi factori cauzali.
Educaţie şi
dezvoltare
Cursurile
online de îngrijiri paliative sunt recomandate medicilor care doresc să
aprofundeze subiecte ca managementul durerii, comunicarea unui diagnostic de
boală gravă, starea terminală în îngrijiri paliative. În prezent sunt
disponibile zece cursuri, din care patru creditate EMC de Colegiul Medicilor
din România. Absolvenţii primesc diplome eliberate de Hospice „Casa Speranţei“.
Înscrierile se fac online: www.studiipaliative.ro
Protocoale clinice pentru îngrijiri
paliative (o nouă ediţie) este disponibilă în format tipărit, contra
unei donaţii de 40 de lei, la sediul Centrului de studii pentru medicină
paliativă (Braşov, str. Piatra Mare nr. 101); mai multe informaţii la tel.:
0268.513.598
Conferinţa
naţională de îngrijiri paliative (ediţia a 16-a) se va desfăşura în
perioada 8–10 octombrie 2015 la Târgu Mureş. Detalii pe www.anip.ro
În tratamentul xerostomiei, măsurile
farmacologice sunt mai puţin utilizate, medicamentul de elecţie fiind
pilocarpina 5–10 mg de trei ori pe zi. Cea mai importantă măsură o reprezintă
educarea pacientului şi a familiei privind tratamentul non-farmacologic. Aceştia
vor fi educaţi să consume cât mai multe lichide, în cantităţi mici şi la
intervale scurte de timp, să mestece zilnic două-trei tablete de vitamina C
(sau bomboane mentolate/fructate ori gumă de mestecat), pentru stimularea secreţiei
salivare, să ţină în gură o cantitate mică (0,5 ml) de unt, margarină, ulei
vegetal sau bucăţi de ananas (preferabil proaspăt) ori de gheaţă, gest repetat
de câteva ori pe zi, să consume alimente cu conţinut crescut de apă (fructe,
lactate, supe, ciorbe etc.) şi să efectueze toaleta cavitaţii bucale cât mai
des posibil, ideal după fiecare masă.
Candidoza orală
Aproape
40% din adulţii sănătoşi sunt purtători de spori micotici la nivelul cavitaţii
bucale. În cazul pacienţilor cu cancer avansat, procentul purtătorilor este mai
mare. Cauzele apariţiei candidozei orale la pacienţii oncologici sunt multiple,
factorii favorizanţi dezvoltării infecţiei putând fi locali (xerostomia,
cancere în sfera ORL, igienă deficitară, modificări de compoziţie a salivei)
sau generali (imunitate scăzută, tratamente medicamentoase cu steroizi,
antibiotice, diabet zaharat etc.). Simptomatologia este specifică: plăci albe,
multiple, ce tapetează mucoasa bucală intens colorată în roşu, inflamată şi
dureroasă, disfagie şi modificări ale gustului sau chiar pierderea gustului. Un
element des întâlnit este prezenţa ragadelor comisurale.
Tratamentul farmacologic al candidozei orale
constă în administrarea de preparate antimicotice: nistatin susp. 120.000 UI, 1
ml de patru ori pe zi timp de zece zile şi toaleta cavităţii bucale cu
clorhexidină 0,1% 10 ml de trei ori pe zi sau cu apă bicarbonatată 4% –
pacientul clăteşte gura timp de un minut. Se mai pot utiliza fluconazol sau
ketoconazol.
Ca în cazul xerostomiei, este esenţială
educarea familiei şi pacienţilor privind măsurile nefarmacologice ce trebuie
utilizate în combaterea infecţiei candidozice: efectuarea unei toalete
riguroase a cavităţii bucale cât mai des posibil, ideal după fiecare masă, şi
apoi clătirea gurii cu apă cu bicarbonat de sodiu (o linguriţă la 250 ml apă)
sau cu apă de gură; îndepărtarea protezei şi curăţarea acesteia după fiecare
masă; peste noapte, proteza va fi lăsată în soluţie dezinfectantă; evitarea
alimentelor fierbinţi ce pot creşte disconfortul. În cazul în care pacientul nu
poate realiza singur toaleta cavităţii bucale, familia poate veni în ajutorul
acestuia.
Site-ulwww.infopaliatie.ro pune la dispoziţia
familiilor informaţii utile, broşuri şi materiale video privind modalitatea de
realizare a igienei cavităţii bucale, dar şi alte sfaturi utile pentru a oferi
persoanei dragi cea mai bună îngrijire.
Rubrică realizată de Hospice „Casa Speranţei“ (www.hospice.ro), promotor al îngrijirii paliative în România
din 1992, centru de excelenţă în Europa de Est şi unul dintre modelele
recunoscute la nivel global de servicii şi educaţie în paliaţie. Coordonator: conf. dr. Daniela Moşoiu (Universitatea
„Transilvania“ din Braşov, director educaţie şi dezvoltare Hospice „Casa Speranţei“). |