Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  EDUCAȚIE  »  Ars Medici

Utilitatea leukergiei în practica clinică

Viața Medicală
Dr. Constantin BĂLĂEŢ luni, 7 martie 2016
Viața Medicală
Stud. Maria BĂLĂEȚ luni, 7 martie 2016
     Sindromul inflamator reprezintă un proces dinamic prin care organismul uman reacționează la o leziune fizică, chimică, biologică, infecțioasă sau autoimună. Inflamația este o reacție de apărare specifică și nespecifică, având ca scop localizarea și izolarea țesutului lezat, protejând astfel țesuturile sănătoase din jurul acestuia. În etapele unui sindrom inflamator se distinge o reacție de fază acută ca răspuns generalizat al unei agresiuni. Această reacție se instalează în decurs de câteva ore, uneori zile, cu modificări umorale și leziuni ce apar în organism.
     Întotdeauna, răspunsul de fază acută este generalizat. Acesta apare tipic în caz de infecții bacteriene (pneumonie bacteriană, febră reumatică, tuberculoză, nefrită interstițială, arsuri, infarct miocardic, leziuni multiple – inclusiv fracturi osoase) și în urma intervențiilor chirurgicale. Se mai pot întâlni modificări de fază acută la pacienții cu afecțiuni sau infecții cronice acutizate, boli autoimune (artrită reumatoidă, LED, boala Crohn), cancere.
     Deoarece reacția de fază acută produce modificări, prin apariția în sânge a reactanților generali și speciali ai inflamației, este normal ca în medicina curentă investigarea sindromului inflamator să necesite parcurge­rea unor etape. Prima etapă este numărătoarea de leucocite. Acesta este unul dintre cele mai sensibile teste ale reacției de fază acută ce se caracterizează prin leucocitoză cu neutrofilie și accentuarea imaturității neutrofilelor circulante, observată pe un frotiu sanguin la care aplicăm formula lui Arneth. Eliberarea neutrofilelor tinere se datorează acțiunii directe a interleukinei-1 asupra măduvei osoase hematogene.
     Viteza de sedimentare a hematiilor este următoarea etapă de investigare a sindromului inflamator. Aceasta se realizează prin metoda Westergreen și este un real ajutor în diagnosticarea sindromului inflamator. Creșterea vitezei de sedimentare apare în prezența proteinelor plasmatice și a altor reactanți de fază acută ce vor produce sedimentarea rapidă, așezarea în rulouri a hematiilor și astfel, la creșterea VSH-ului.
     La 8–12 ore de la evenimentul lezării, ficatul va crește sinteza unor proteine care poartă numele generic de reactanți de fază acută. Dintre acestea enumerăm fibrinogenul, proteina C reactivă, amiloidul seric A, proteazele inhibitorii (alfa-1-antitripsina, alfa-1-antichimotripsina, alfa-2-macroglobulina), glicoproteina acidă alfa 1 (orosomucoidul), haptoglobina, ceruloplasmina, feritina etc.

 

Reactanți de fază acută

 

     În ceea ce privește electroforeza proteinelor, în prezența unui proces inflamator, ficatul produce cantități crescute de alfa-globuline și glicoproteine și mai puține albumine. Modificarea raportului albumină/globuline plasmatice induce apariția disproteinemiei din inflamația acută, caracterizată prin reducerea concentrației plasmatice de albumina și creșterea alfa-1 și alfa-2-globulinelor.
     Markerii tumorali reprezintă o substanță ce apare în organism în prezența sau în evoluția unei tumori. Markerii tumorali pot fi socotiți și agenți ai sindromului inflamator produși direct de celulele tumorale sau de celulele normale ale gazdei. Toți markerii tumorali cunoscuți și utilizați în practică sunt antigene asociate tumorilor care sunt prezente și în serul indivizilor sănătoși.
     În literatura de specialitate se cunosc puține referiri la fenomenul fiziopatologic și de laborator al leukergiei. Leukergia este un fenomen biologic în domeniul imunității înnăscute; este prima reacție ce apare într-un organism invadat de o substanță străină (antigen) și reprezintă o activare imediată, spontană a leucocitelor neutrofile ce sunt atrase prin chemotactism specific la locul leziunii. Acestea se vor agrega și așeza în rozete, fapt dovedit printr-un test simplu de laborator, testul leukergiei. Leukergia reprezintă modificarea celulelor albe, care devin, în prezența unui antigen, mai multe, mai mobile, mai vâscoase și au o capacitate sporită de fagocitoză. Testul leukergiei poate fi un veritabil test de laborator în abordarea sindromului inflamator.

 

Starea leukergică a polimorfonuclearelor

 

     Pentru exemplificare, am cercetat leukergia în contextul sindromului inflamator și posibilele corelații fiziopatologice intre magneziu, leukergie și testele inflamatorii.
     În laboratorul Clinicii LIL MED am realizat o metodă de punere în evidență a stării leukergice a polimorfonuclearelor de la un număr de 80 de pacienți, dintre care 50 de bărbați și 30 de femei, cu media de vârstă cuprinsă între 35 de ani la femei și 40 de ani la bărbați. Am studiat cele 80 de teste ale leukergiei alături de VSH, proteina C reactivă și fibrinogen la fiecare pacient în parte. Pacienții au efectuat și alte teste pe care nu le-am analizat în studiu, urmărind doar corelația dintre testul leukergiei, VSH, proteina C reactivă și fibrinogen.
     Am efectuat un frotiu de sânge venos, recoltat pe anticoagulant. După o jumătate de oră am omogenizat ușor vacutainerul cu proba de sânge. Apoi, cu o pipetă Pasteur, am recoltat din tub o cantitate mică de sânge, lăsând să alunece două-trei picături (una lângă alta) pe o lamă de sticlă dispusă la 45 de grade.
     Am lăsat sângele ce a parcurs suprafața întregii lame să se usuce la temperatura camerei, apoi l-am răcit la –5ºC pentru realizarea distrucției (hemolizei) eritrocitare (tehnica nu afectează granulocitele).
     Am fixat frotiul astfel realizat cu soluție metanol, apoi am îndepărtat surplusul peste care am adăugat hematoxilină timp de cinci minute. După aceste manevre, am clătit ușor frotiul cu apă distilată și l-am pus la uscat la temperatura camerei.
     Examinând mai multe cadre, am observat limfocitele, monocitele dar în special granulocitele grupate câte trei, patru, cinci și având distanța dintre nuclei mai mică decât diametrul unei celule.
     La 9 din cele 30 de paciente, analizele efectuate au sugerat un sindrom inflamator, iar la 11 din cele 30 de paciente testul leukergiei a fost pozitiv. La cei 50 de pacienți bărbați, testele inflamatorii au sugerat 12 pacienți cu un sindrom inflamator. La aceștia, testul leukergiei a indicat o aglomerare de leucocite.
     Se observă că la pacienții cu teste inflamatorii pozitive există o strânsă colerație cu testul leukergiei pozitiv. Leukergia este deci un test specific sindromului inflamator.
     În două cazuri reprezentând 2,5% din totalul pacienților, testul leukergiei a fost pozitiv, dar testele VSH, fibrinogen și proteina C reactivă nu au indicat un sindrom inflamator. Se poate observa astfel că testul leukergiei poate să fie pozitiv fie înainte de pozitivarea celorlalte teste inflamatorii, fie remanent un interval de timp după normalizarea celorlalte teste inflamatorii, această afirmație urmând a fi analizată în continuarea studiului nostru.
     În laboratorul nostru, testul leukergiei a fost efectuat în boli inflamatorii ale intestinului, boli autoimune, infecții stafilococice, infecții streptococice, pneumopatii interstițiale. Nu am definitivat studiul asupra cazurilor enunțate, urmând să publicăm ulterior observațiile noastre.
     Am observat că testul leukergic rămâne pozitiv chiar dacă se efectuează în timp ce se administrează steroizi. Din observațiile noastre, testul leukergiei nu pare a fi influențat de vârstă.
     Fiziopatologic, se poate observa că activarea polimorfonuclearelor, exprimată prin testul leukergiei, se face în cadrul sindromului inflamator neimun sau imun, după o agresiune mecanică sau a unui agent patogen ce realizează o leziune endotelială.

 

Posibile corelații fiziopatologice

 

     Deficitul de magneziu obiectivat în diverse afecțiuni, și mai rar hipermagneziemia, ne-a determinat să observăm posibile corelații fiziopatologice între magneziu, leukergie și testele inflamatorii.
     Astfel, am studiat alte 91 de teste ale leukergiei alături de VSH, proteina C reactivă, și fibrinogen, dar și Ca și Mg, punând în evidență starea leukergică a polimorfonuclearelor. Am prelevat de la fiecare pacient 5–7 ml de sânge venos într-o eprubetă cu capac roșu, evitând hemolizarea sângelui și am notat în formular toate medicamentele primite de pacient care ar putea modifica rezultatele. Și de această dată am constatat că există o corelație între testul leukergiei și markerii inflamatori (VSH-ul, proteina C reactivă și fibrinogen) și am observat că femeile sunt de 2,5 ori mai predispuse la sindroame inflamatorii decât bărbații.
     Numărul mic de cazuri analizate (91) nu ne permite o analiză aprofundată privind relațiile dintre sindromul inflamator, Ca și Mg, dar am observat o relație fiziopatologică între modificările calciului și magneziului și cele ale testelor inflamatorii. Din cei 91 de pacienți investigați, bărbați și femei, 24 de paciente (26%), au prezentat o ușoară hipomagneziemie. Credem că aceasta s-a datorat unui sindrom de malasimilație, valorile obținute fiind la fetițe 2–7 ani și paciente la peste 75 de ani. Nu a existat o expresie clinică a hipomagneziemiei ușoare.
     Într-un singur caz, al unui copil de 4 ani, am întâlnit o hipermagneziemie accentuată. Valoarea obținută a fost direct corelată cu simptomatologia pentru care s-a prezentat copilul: ușoară midriază, ușoară letargie, ROT diminuate. Copilul a fost direcționat spre investigarea funcției renale, în dezechilibrul căreia am stabilit ca s-ar putea să se întâlnească o hipermagneziemie.
     Din cei 91 de pacienți, un singur pacient bărbat cu vârsta de 80 de ani a prezentat o hipomagneziemie de 1mg/dl, rezultat însoțit și de o simptomatologie clinică tipic hipomagneziemică, aceasta fiind probabil cauzată de aport scăzut, pierderi renale de Mg sau alcoolism. Subliniem totuși că hiperexcitabilitatea sistemului nervos cauzată de deficiența magneziului se poate manifesta diferit în funcție de vârstă. Deficitul de Mg produce o creștere a conductanței de Na, ceea ce duce la un sistem nervos hiperactiv, prin afectarea sistemului periferic cât și al celui central. Mușchii devin hiperexcitabili datorită deficienței de Mg, permițându-le să devină mult mai receptivi la stimulii nocivi.
     De remarcat că testul pentru calciu, prin valoarea sa, s-a comportat la toți pacienții în directă corelație cu magneziul, ce reprezintă  al 4-lea cation ca abundență după Na, K, Ca și al 3-lea cation intracelular. Se remarcă faptul că o ușoară hipocalcemie este direct corelată cu o ușoară hipomagneziemie (80% din cazuri). Rezultatul poate fi corelat cu vârsta înaintată și cu apariția sindromului osteoporotic. La nivelul osului, Mg are rol structural, intrând în compoziția cristalelor de hidroxiapatită în timp ce în mușchi este legat de lipoproteine, nucleoproteine și ATP, intrând și în componența a 300 de enzime necesare permeabilității membranelor, exci­tabilității neuromusculare, contracției musculare, sintezei proteinelor, acizilor nucleici și lipidelor.
     În studiul nostru, am descoperit o relație directă între scăderea magneziului și sindromul inflamator, fapt subliniat în literatura de specialitate. Deficiența magneziului poate să intensifice eliberarea de citokine, care ajută la consolidarea reacțiilor inflamatorii și la creșterea producției celulare de radicali liberi. Se pare că deficitul de magneziu crește potențialul de a dezvolta reacții inflamatorii.
     Relația între proteina C reactivă și hipomagneziemie este consemnată ca urmare a studiilor publicate recent ce subliniază asocieri între nivelurile serice de Mg și funcțiile celulare endoteliale. Producerea de citokine inflamatorii în cazul stresului oxidativ duce la creșterea proteinei C reactive.
     Subliniem faptul că scăderea concentrațiilor serice de Mg a fost întâlnită în cazul persoanelor cu obezitate care au proteina C reactivă crescută, în acest caz întâlnindu-se și modificări ale tensiunii arteriale. Nu s-a putut stabili dacă aportul alimentar de magneziu, factorii demografici și de risc pot fi asociați cu o creștere a proteinei C reactive (folosindu-se baza de date NHANES 99-00).

 

Concluzii

 

     Observațiile noastre privind testul leukergiei trebuie continuate prin determinări de laborator, în multiple situații clinice. Testul leukergiei este un test calitativ al sindromului inflamator, și se bazează pe faptul că granulocitele se aglomerează în sângele periferic al pacienților cu boli inflamatorii. Rămâne să observăm dacă testul leukergiei este singurul test ce pune diagnosticul de sindrom inflamator „in situ“ și dacă leukergia este o „stare remanentă“, ce dispare ultima într-un sindrom inflamator, la câteva zile după normalizarea tuturor testelor inflamatorii.
     Testul leukergiei este un test simplu, eficient, ieftin, rapid, ce poate fi efectuat cu succes în orice laborator. Testul este într-o directă corelație cu modificările proteinei C reactive, fibrinogenului, VSH-ului, schițând și o relație fiziopatologică cu hipomagneziemiile și hipocalcemiile cu simptomatologie clinică.
     Hipomagneziemiile ușoare sunt destul de frecvente în rândul populației, ele neavând de obicei simptomatologie clinică. Totuși, dacă prezintă simptomatologie clinică, hipomagneziemiile reprezintă un semn al posibilului debut de sindroame inflamatorii.
     Propunem ca investigația sindromului inflamator în clinică să înceapă în ordinea: testul leukergiei, hemoleucograma, VSH, proteina C, fibrinogen și altele.
Bibliografie

1. Negru M. Analize de laborator și alte explorări diagnostice. Editura Medicart. București, 2007

2. Atherton A, Born GV. Quantitative investigations of the adhesiveness of circulating polymorphonuclear leucocytes to blood vessel walls. J Physiol. 1972 Apr;222(2):447-74

3. Bălăeț C. et al. Cercetări privind modificările hemoreologice, biochimice și imunologice după plasmafereză. Studiul relațiilor fiziopatologice. Editura Fundația România de Mâine. București, 2012

4. Bloch KJ, Maki DG. Hyperviscosity syndromes associated with immunoglobulin abnormalities. Semin Hematol. 1973 Apr;10(2):113-24

5. Brooks DE et al. Rheology of erythrocyte suspensions: electrostatic factors in the dextran-mediated aggregation of erythrocytes. Biorheology. 1974 Jan;11(1):69-77

6. Chien S. Hemorheology in clinical medicine. Clin Hemorheol. 1982;2:137–142

7. Sharma M et al. Evaluation of leukergy test as an indicator of infection in hip joint in children. Indian J Pathol Microbiol. 2000 Jul;43(3):331-6

8. Ministerul Sănătății, Academia de Științe Medicale. Metode curente pentru analize de laborator clinic. Editura Medicală. București 1982

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.