Acasă este, pentru fiecare dintre noi,
locul de refugiu, punctul de referință când viața ne abate de la drum, sursa de
stabilitate și legătura cu rădăcinile cele mai profunde. Și cel mai adesea,
acest „acasă” – concept amplu –, se traduce în plan fizic printr-o casă, oricât
de mică, care să ne aparțină din toate punctele de vedere, de la înscrisurile
oficiale până la modul în care personalitatea proprietarului se reflectă în
aspectul interior și exterior al acesteia.
A avea o casă a fost dintotdeauna un vis
îndreptățit al omului, dar dincolo de nevoia elementară de acoperiș deasupra
capului la vreme neprielnică, mai ales în comunitățile rurale, posesia unei
case devine un instrument de măsură al hărniciei și capacității celui care o
ridică de a se gospodări și de a reuși în viață. Timp de sute de ani, fața unui
sat îi transmitea trecătorului, prin ea însăși, unde se află, în ce zonă din
țară, și care erau meșteșugurile preferate de localnici.
Ultimul sfert de veac, prin schimbările
socioeconomice și demografice care s-au produs, a alterat vizibil, uneori de-a
dreptul brutal, fața știută a satelor noastre, făcându-le uneori de
nerecunoscut. Avem dovada acestor noi realități din nordul României în cadrul
expoziției itinerante „Minunata lume nouă – case ale migranților români”. După
opriri anterioare la Berlin și la Cluj, expoziția ne așteaptă până la 27
septembrie la Muzeul Național al Țăranului Român, urmând apoi să călătorească
la Timișoara.
Ideea inițială a proiectului organizat de
Institutul Cultural Român din Berlin și Muzeul Culturilor Europene din Berlin,
prin curatoarele Raluca Buțincu Betea și Beate Wild, a fost să prezinte un fel
de „înainte și după”, alăturând vechi fotografii alb-negru cu imagini din
prezent. Abordarea aceasta ar fi fost însă incapabilă să redea aspectele mai
profunde care au dus la transformările suferite de aspectul de ansamblu al
„caselor făloase”, așa cum sunt numite ele de organizatori, de la linia
arhitectonică până la materialele de construcție folosite și designul interior.
Rezultatul final al acestui demers care a
presupus cercetări sociologice și etnografice – și care preia titlul unui
cunoscut roman semnat Aldous Huxley –, este o expoziție care ne face să intrăm
într-o casă ai cărei pereți sunt alcătuiți, la interior și la exterior, din
fotografii (sunt peste 250 cele pe care le putem vedea). Aceste imagini
ilustrează diferite fațete ale unui fenomen social, economic, demografic și
cultural cu un impact semnificativ în viața comunităților rurale din Maramureș,
Țara Oașului și Bucovina.
Din cauza dificultății găsirii unei surse
de venit în apropiere de casă, locuitorii acestor zone au plecat, pe rând, spre
vest, în încercarea de a-și întreține familiile și de a-și face un rost. În
consecință, găsim azi sate întregi populate în special de vârstnici și copii,
în timp ce adulții apți de muncă își petrec cea mai mare parte din an în
Italia, Franța, Spania sau Marea Britanie, lucrând în construcții ori
agricultură, sau oferind servicii de curățenie ori îngrijire copiilor și
vârstnicilor. Agoniseala lor de acolo, strânsă din renunțări și sacrificii, este
trimisă acasă, și are ca scop principal construirea unei case mari, vizibile,
care să dea întreaga măsură a reușitei occidentale a posesorului. Paradoxul
este că aceste case, spre deosebire de bătrânele și acum demodatele lor
înaintașe, care stau totuși și privesc nedumerite de undeva din fundul curții,
sunt lipsite de vibrație și de viață, căci sunt prea puțin sau deloc locuite.
Mai mult decât atât, unele au pornit la drum cu planuri atât de ambițioase
încât nu au putut fi terminate și stau așa, cumva înghețate în timp – ruină
înainte de a fi putut cunoaște gloria. Bunicii rămași acasă nu se îndură să
strice munca fiilor, iar aceștia, în cele câteva săptămâni când ajung în țară,
în luna august, de Crăciun și de Paște, le folosesc puțin sau deloc, preferând
adesea tot bucătăria de vară. Vedem în fotografii mărturii ale tuturor acestor
situații, ca și ale mașinilor și nunților, la fel de făloase, ale interioarelor
decorate ca în reviste, însă complet nefolosite, ca piesele de la muzeu.
O casă nu este completă dacă nu este
înconjurată de un gard solid. Cândva făcut din uluci de lemn, acum nu poate fi
decât din fier forjat și beton. Dar și casa imaginară din expoziție e
împrejmuită cu un gard în stil nou. Pe interior acesta ne înfățișează imaginea
tradițională a satelor, cu peisajele pe care le avem cu toții în minte când ne
gândim la Bucovina sau Maramureș, evidențiind totodată și câteva exemple de
arhitectură tradițională. Exteriorul gardului este însă mult mai tulburător,
fiind reflectarea prețului plătit de toți acei oameni pentru ridicarea caselor
pe care, cel mult, le vor locui, parțial, la pensie, și la care copiii lor,
deja mai ancorați în societatea vestică, probabil că nu se vor mai întoarce.
Fotografiile din această zonă ne arată felul în care muncesc și trăiesc
migranții români acolo unde viața i-a purtat: e muncă grea și trai în spații
mult mai mici și cu facilități infinit mai modeste decât cele pe care le
afișează cu mândrie acasă. În același timp, sunt nesfârșite drumuri până acasă
și înapoi, sau trafic de bunuri în ambele direcții, căci mâncare ca acasă mai
greu de găsit, dar obiectele din Vest sunt mai bune ca la noi. Autocarul este
cărăușul modern pentru toți, rutele adaptându-se în timp la destinațiile
solicitate. Și apoi mai este o dramă: cea a copiilor rămași acasă, crescând
departe de părinți, alături de bunici sau de ale rude, copii pentru care
prezența mamei sau a tatălui este un dar mult mai valoros decât pachetele
purtate de autocare.
Pentru cei care doresc să mediteze mai mult
la ceea ce, dincolo de aspectele evidente, de suprafață, este o problemă
socioculturală mult mai profundă, ale cărei urmări încă nu le putem anticipa
complet, ICR a editat un catalog a cărui versiune electronică este accesibilă,
în engleză, pe site-ul proiectului, bravenewworld.komsoe.eu. În plus, luna
viitoare vor avea loc la Cinema Muzeul Țăranului patru proiecții de filme
documentare care analizează subiectul migrației. Vineri, 1 septembrie, la ora
18,30, „Aici...adică acolo” (România, 2012); sâmbătă, 9 septembrie, la ora
18,30, primele două părți ale trilogiei „The Last Peasants” (Marea Britanie,
2003); miercuri, 20 septembrie, la ora 18,30, „Searching for Patrick” (România,
2016) și duminică, 24 septembrie, la aceeași oră, „Waiting for August” (Belgia,
2014). Aceste proiecții vor întregi vizitarea expoziției.
