După cum istoriseam săptămâna trecută, era vorba de o lungă perioadă de timp pierdută, într-un clasic stil al bătăii de joc faţă de umilul cetăţean (care trebuie să „înghită” orice). Era vorba de o lungă perioadă de păcăleală („vă vom suna”), urmată de o puţin mai scurtă perioadă de minciună („răspunsul a venit, procura este valabilă, vă așteptăm... ”). Și, da! Era vorba despre cei care se cred stat în stat (pentru că li s-a permis și li se permite în continuare), dar și despre tulburarea sănătăţii mintale prin tehnici clasice – clientul nostru, sclavul nostru etc.

Nu am scris mot-à-mot, deoarece clienţii nu se gândesc să procedeze la fel ca băncile sau companiile de telefoane etc., care înregistrează conversaţiile, spunând „binevoitor” la începutul discuţiei că îţi solicită această permisiune – de parcă ai avea alternativă; mai că vor să îţi arate că ţi se face și un favor: „Vrei să te înregistrăm? Vorbim cu tine. Nu vrei, treaba ta, închidem discuţia și nu ai decât să umbli prin oraș, peste Podul Grant sau alte locuri tulburător de libere pentru circulaţie, să stai la cozi... și poate îţi va veni și rândul. Ah, nu ai timp? Trebuie să lucrezi pentru serviciul tău? Treaba ta! Ce ne pasă nouă? Noi ne luăm oricum salariile, dividendele, extrabonusurile. Treaba ta!”. Curat „sănătate mintală”!

Printre rânduri

Așadar, o scurtă istorioară despre comportamentul băncilor și dispreţul faţă de clienţi. După toate cele petrecute, în urma protestului, fiul respectiv a primit un mesaj la fel de batjocoritor din care reieșea (nu mot-à-mot): „Ţi s-a spus că trebuie să aduci certificat INFONOT. Ce ne mai tulburi? Adu-l! Ce contează că te-ai prezentat prima dată la noi pe 12.09.2023, că ai mai venit de două-trei ori de atunci, că dacă problema se rezolva corect, în perioada respectivă, nu era necesar să mai ai niciun certificat suplimentar? Ce ne pasă nouă că am avut un angajat care întâi te-a păcălit și apoi te-a minţit? Nu mai lucrează la noi. Nu mai contează nici păcăleala și nici minciuna. Sclavule, vezi-ţi de treabă. Nu e problema noastră cât timp a trecut. Nu e problema noastră cât timp va trece. Nu ai timp? Ia-ţi concediu dacă te interesează să rezolvi problema. Ce, e problema noastră? Nuuuu! E doar a ta!”. Am notat într-un stil „pamflet” (dexonline: „specie literară în versuri sau în proză cu caracter satiric, în care scriitorul înfierează anumite tare morale, aspecte negative ale realităţii sociale, trăsături de caracter ale unei persoane etc.”) nu doar ceea ce s-a scris, ci și ceea ce ar putea să rezulte „printre rânduri”.

Întâmplarea face (nimic nu este întâmplător) ca în acea perioadă să se difuzeze, în reluare, un episod din serialul „The Good Wife”. Merită istorisit. La proces, un tânăr era acuzat (se pare, pe nedrept) de viol și crimă. Avocatul apărării era unul dintre eroii principali (Will). Tânărul fusese deja abuzat/bătut de două ori în arest; se aflau cu toţii la a n-a înfăţișare în faţa judecătorului. Tânărul se simţea hăituit. Avocaţii au fost chemaţi de judecător. Tânărul privea disperat în jur. A văzut pistolul din dotarea unui poliţist; l-a smuls; a împușcat martorul și a început să tragă (într-un episod de gravă tulburare mintală indusă de nedreptatea care i să făcuse și i se făcea; nu a realizat că avocatul său tocmai găsise argumente în apărare) la întâmplare în sala plină de oameni. Will a încercat să îi ia arma. Fără să vrea, l-a împușcat mortal. Urma acum să fie acuzat de crimă. Dar urma și ca procuratura să fie acţionată în justiţie pentru provocarea accesului de disperare, pentru tulburarea mintală produsă, pentru crimele săvârșite într-un moment al pierderii controlului mintal.

Nu se întâmplă așa de fiecare dată când cei care se cred „stat în stat” te duc la disperare. Însă a fost, este și va fi în continuare foarte grav dacă li se va permite mai departe să procedeze în așa fel încât cetăţeanul să se simtă dispreţuit, hăituit, chinuit, abandonat – „pentru că pot”.