Colegul X îmi spunea recent că a pierdut un pacient. X e psihiatru: nouă ne mor rar pacienţii din cauze psihiatrice, dar când o fac, e întotdeauna extrem de dramatic, pentru că e vorba de sinucidere.
Săptămâna trecută, în vacanţa școlară, am dat bir cu fugiţii de la serviciu și am făcut, împreună cu copiii mei, ceva ce nu credeam că o să fac vreodată. M-am dat în niște montagnes russes.
Când scriu aceste rânduri, au trecut două zile de la Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale. Traversăm o perioadă în care am face bine să ne amintim zilnic de sănătatea noastră mintală și să avem grijă sporită de ea.
Luna trecută, un colectiv de cercetători germani a publicat un raport* foarte interesant despre o nouă „boală sociogenică în masă” (mass sociogenic illness, MSI). Șeful colectivului, dr. Kirsten R. Müller-Vahl, profesor de psihiatrie la Universitatea de Medicină din Hanovra, este și un expert în sindromul Tourette.
Nu știu cum sunteţi dumneavoastră, dar eu nu pot să-mi imaginez cum va fi când mă voi pensiona. Nici măcar nu-mi imaginez că mă voi pensiona.
Sunt vremuri interesante pentru un psihiatru în mijlocul crizei. Termenii clasici, trauma, post-trauma, nu sunt ușor de aplicat.
Cât din ceea ce facem e motivat de frică? Pentru că suntem între paginile unei reviste profesionale, mă refer acum la profesie.
Societatea noastră e plină, în ultima vreme, de boli mintale fără pacienţi.
E o după amiază toridă de vară și mă întorc de la serviciu. În mijlocul trotuarului e întins un bărbat tânăr. Omul scoate niște strigăte dezarticulate.
Majoritatea comunităţii știinţifice și, din fericire, a structurilor de decizie sunt în acord că vaccinarea e de departe cea mai eficace apărare, deși, după unii experţi, e probabil prea târziu.
Medicina, odată cu pandemia, și-a descoperit varianta sa telescopică. La distanţă. În care prezenţa fizică, în același cabinet, a medicului și pacientului, nu mai e necesară.
M-am obișnuit cu faptul că, pentru mine, ca medic, nu există concediu adevărat. Probabil că nici pentru dumneavoastră.
Acum, că valul pandemic pare să se stingă, putem să ne întrebăm, dacă găsim un minut pentru autoreflecţie, ce am fost, cine suntem, ce am devenit în ultimul an.
Este greu să scrii sau să spui ceva, în săptămâna Zilei Copilului, care să nu fie o mare platitudine.
Ultimul deceniu mi-a dezvăluit avantajele, dar și capcanele supraspecializării medicinei.
Când m-am vaccinat, am avut emoţii mari. Am făcut-o în primul val de vaccinări din ianuarie, cât de repede am putut.
Dacă sunteţi ca mine, în ultimul an, toate zilele au fost o singură zi. Ne-am făcut o rutină la început, în starea de urgenţă, ca să putem continua să lucrăm și să aibă cine să vadă și de copiii noștri fără să punem pielea bunicilor la bătaie.
Criza sanitară prin care trecem este una extrem de stresantă și taxantă pentru noi, cei care îngrijim oameni, la toate nivelurile și în toate specialităţile medicale.
Medicul Raed Arafat, potrivit mass-media, îi întreabă pe protestatari ce alte soluţii au împotriva pandemiei, având în vedere că sunt nemulţumiţi de cele actuale.
Acum vreo zece ani, într-o comunicare știinţifică la Institutul de Antropologie, un prezentator a folosit sintagma de „psihoză foarte interesantă”. Exprimare care mie nu mi-a atras atenţia în niciun fel, dar care a șocat auditoriul non-medical. Pe mine m-a șocat șocul lor.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Află mai multe informații despre oferta de abonare.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe
