Newsflash

Prof. dr. Alexandru Vlad CIUREA


GEORGE GERSHWIN geniu muzical sau patologie tumorală?

de Prof. dr. Alexandru Vlad CIUREA - aug. 27, 2010

    Întreaga Americă a fost zguduită, în vara anului 1937, de dispariţia prematură a unuia dintre cei mai cunoscuţi compozitori americani, George Gershwin. Evoluţia sa pe scena lumii a fost asemenea unei „comete“ pe constelaţia mondială a muzicologiei primei jumătăţi a secolului XX. Stilul său componistic, devenit repede popular pe Broadway, reunea elemente de jazz simfonic şi de muzică uşoară, astfel că lucrările lui George Gershwin au fost bine primite nu doar pe Broadway sau la Hollywood, ci şi în sălile de concerte clasice. Melodiile sale au fost interpretate de cei mai cunoscuţi instrumentişti şi cântăreţi americani de-a lungul timpului, precum: Louis Armstrong, Ella Fitzgerald, Frank Sinatra, Herbie Hanock şi mulţi alţii. Afecţiunea pe care a avut-o, de care nu a ştiut până în ultimele zile ale vieţii, când pareza brahială stângă i-a afectat capacitatea de a cânta la pian, nu se face simţită cu nimic în compoziţiile sale din ultimii ani ai vieţii, ba mai mult, acestea sunt mai pline de maturitate şi de expresie muzicală decât compoziţii mai vechi. (...)

 

Scopul nostru – sănătatea

În ultimii ani ne-am obişnuit ca săptămânalul Viaţa medicală să invite personalităţi din diferite domenii medicale la o Gală de o înaltă ţinută intelectuală.
Chintesenţa activităţii publicistice din timpul unui an calendaristic este prezentată cu această ocazie în superbele Caiete ale Vieţii medicale care, prin eforturile întregului colectiv, au ajuns la cifra impresionantă de XV (număr de legiune romană). (...)

SUSTINE ET ABSTINE

de Prof. dr. Alexandru Vlad CIUREA - apr. 23, 2010

   Sustine et abstine (Îndură şi abţine-te) este o cugetare în opera lui Epictet (55 –135 d. Hr.). Probabil că aceasta este deviza studentului la medicină, dar şi a viitorului rezident. Dedicaţia pentru medicină reprezintă pentru majoritatea studenţilor din ramură un crez, o motivaţie, un ideal. Mulţi dintre ei provin din familii de doctori, care le-au impus o educaţie deosebită, o disciplină, atât prin discuţiile despre medicină, cât şi despre stilul lor de viaţă. Alţi studenţi nu au în familie modele de acest gen şi, totuşi, ei îşi îndreaptă paşii către un destin dur, călăuzit de pasiunea pentru o profesie nobilă, dar şi presărat cu momente foarte grele. Ei preiau modelul de la cei pe care i-au văzut, pe care i-au auzit povestind despre măreţia profesiei medicale. Unii chiar din copilărie se joacă de-a „doctorul“ sau „doctoriţa”. Aceşti pretendenţi merg înainte cu sufletul plin de dorinţa împlinirii în viaţă a unui set de virtuţi pe care numai medicii îl au… Însă ei vor afla că pentru a ajunge acolo trebuie „să îndure şi să se abţină“… (...)

 

Abordul endovascular al malformaţiilor arterio-venoase cerebrale

de Dr. N. C. FLOREŞTEAN - feb. 19, 2010

Imediat după descoperirea razelor X, în 1895, la Viena, Haschek şi Lindenthal au vizualizat vase sanguine prin injectarea unor substanţe radioopace la cadavre. În 1926, Moniz a făcut prima angiografie cerebrală la câine, prin injectarea unei soluţii de bromură de litiu şi stronţiu, obţinând prima imagine a
circulaţiei cerebrale. (...)

Managementul traumatismului cranio-cerebral sever în primele 24 de ore

de Dr. Eva GHEORGHIŢĂ - feb. 5, 2010

Abordarea terapeutică promptă, adecvată şi susţinută a pacienţilor cu traumatism cranio-cerebral grav reprezintă unul din cei mai importanţi factori în scăderea mortalităţii şi dizabilităţilor cauzate de această patologie. De asemenea, contribuie semnificativ la scăderea duratei de spitalizare şi a cheltuielilor aferente. Vă invităm să citiţi studiul „Managementul traumatismului cranio-cerebral sever în primele 24 de ore“, semnat de dr. Eva Gheorghiţă, dr. Luminiţa Neagoe, dr. Cristina Bucur şi prof. dr. A. V. Ciurea, de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni“ Bucureşti.

Aspecte anatomoclinice ale malformaţiilor arterio-venoase cerebrale

de Dr. N. C. FLOREŞTEAN - ian. 15, 2010

Descrise pentru prima dată cu peste un secol în urmă de Steinheil (1895), malformaţiile arterio-venoase cerebrale (MAVC) au devenit progresiv o cauză importantă de deces şi de morbiditate severă pe termen lung, prin hemoragiile intracraniene şi epilepsia secundară cauzate. Evoluţia tehnologică a imagisticii vascularizaţiei cerebrale şi creşterea adresabilităţii acesteia au crescut rata de diagnosticare a MAVC, astfel încât, în prezent, diagnosticul poate fi pus de rutină. (...)

„Don’t touch me!“

de Prof. dr. Alexandru Vlad CIUREA - dec. 18, 2009

Evoluţia în timp a ştiinţei Neurochirurgiei este impresionantă. Dacă primele începuturi ale abordărilor intracraniene au fost făcute cu multe eforturi şi cu rezultate incerte, în decursul timpului, odată cu dezvoltarea întregii tehnologii de investigare şi diagnosticare, rezultatele au evoluat impresionant. (...)

NEUROCHIRURGIA ÎN „ŢARA SOARELUI-RĂSARE“

de Prof. dr. Alexandru Vlad CIUREA - dec. 11, 2009

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Noi orizonturi în Neurochirurgia din România

de Prof. dr. Alexandru Vlad CIUREA - nov. 20, 2009

Conferinţa Anuală a Societăţii Române de Neurochirurgie (SRN) cu participare internaţională s-a desfăşurat în frumosul oraş medieval Sibiu în această toamnă. Sediul conferinţei a fost la hotelul Continental Forum din Piaţa Unirii. (...)

Summit neurochirurgical

de Dr. Felix Mircea BREHAR - oct. 30, 2009

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Actualităţi clinico-terapeutice în hernia de disc lombară

de Prof. dr. Alexandru Vlad CIUREA - sept. 4, 2009

Suferinţă îndelungată, diagnostic complex, disfuncţionalitate în deplasare, incapacitate de muncă, recuperare chirurgicală şi balneofizioterapeutică nu întotdeauna reuşită, iată câteva din caracteristicile intervenţiilor medicale în durerea lombară produsă de hernia de disc intervertebral. Detalii, în articolul: „Actualităţi clinico-terapeutice în hernia de disc lombară“, de prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea şi dr. Ştefan Suditu de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni“ Bucureşti. (...)

Pentru cine bat clopotele?

de Prof. dr. Alexandru Vlad CIUREA - aug. 21, 2009

În anul 1940, Ernest Hemingway (1869–1939) a publicat romanul „Pentru cine bat clopotele“, lucrare ce a avut, prin veridicitatea faptelor relatate, un succes răsunător. La sfârşitul acestui text, veţi înţelege de ce am recurs la acest captatio benevolentiae. (...)

Decalogul învăţării

de Lector univ. dr. Eugen AVRAM - aug. 7, 2009

< Articolul poate fi citit în nr.32 al săptămânalului nostru "Viaţa medicală". >

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe